Bună!
Iarna este pe sfârșite. Astfel, vestitorii primăverii încep să își facă, timid, apariția. Îi acompaniem și noi prin mărțișoarele pe care le pregătim cu migală în ateliere, pentru a le oferi celor dragi, alături de gânduri bune.
Ileana-Carmen a creat un tutorial despre cum a luat naștere un altfel de mărțișor, altfel de cum ne imaginam noi până acum că ar trebui să se prezinte mărțisorul. Vă invit să îl descoperiți în cele ce urmează:
TUTORIAL
Mărţişor cu flori şi future
În general, cu toţii, am observat că la venirea sărbătorii de Mărţisor, se realizează un mic obiect simbolic (mai mult sau mai puţin) pentru această sărbătoare la care se adaugă firul de Mărţisor. Eu am gândit acest tutorial pornind invers, de la ideea împodobirii şnurului alb-roşu specific sărbătorii de Mărţişor cu unul sau mai multe obiecte simbolice. De asemenea, am dorit să lucrez în culorile specifice sărbătorii de Mărtişor: alb şi roşu.
Semnificaţiile culorilor de Mărţisor sunt următoarele:
- culoarea roşie – specifică focului, sângelui şi soarelui este atributul vieţii si reprezintă genul feminin
- culoarea albă – specifică apei, norilor şi florilor copacilor reprezintă genul masculin
Am dorit să fac împodobirea şnurului de Mărtişor cu două floricele, una albӑ şi una roşie şi cu un fluturaş jumӑtate alb şi jumӑtate roşu.
- micuţul fluturaş aduce, celei cӑreia îl poartӑ, prin cele douӑ floricele aflate lângӑ el, vestea înfloririi copacilor şi a florilor, a renaşterii la viaţӑ a naturii, a venirii primӑverii.
-1 coalӑ de hârtie format A4 sidefatӑ de culoare albӑ
-1 coalӑ de hârtie format A4 sidefatӑ de culoare roşie
-mӑrgele diverse în culorile alb şi roşu
-şnur specific de Mӑrţişor
-cartonaş specific de Mӑrţişor sau un cartonaş alb decupat la mӑrimea punguliţei de ambalat mӑrţişoare
-punguliţӑ specificӑ de ambalat mӑrţişoare
-un ac de siguranţӑ mic (sau un bold)
-aracet
-perforator cu model fluturaş – mare
-perforator cu model floare – mic
-perforator obişnuit
-pensetӑ
-crosetӑ
-cutter
-foarfecӑ
-lac de unghii transparent
1.Realizarea celor 2 flori
Pentru realizarea unei floricele sunt necesare trei modele de floare decupate cu perforarorul cu model. Cele trei modele se lipesc cu aracet unul peste altul, apoi li se dӑ o formӑ aşezându-le pe capӑtul rotund al croşetei (sau al unui pix, stilou etc), se rӑsfira puţin petalelele pentru a fi scoase în evidenţă şi se lipeşte la mijloc o mӑrgicӑ. Pe spatele florii se lipeşte un model rotund (bulinӑ) decupat cu perforatorul obişnuit. La sfârşit se lăcuieşte floarea cu lac transparent de unghii pentru ai spori rezistenţa. Se realizeazӑ a doua floare din cealaltӑ culoare de hârtie sidefatӑ respectând aceleaşi etape ca la realizarea primei flori.
Pentru realizarea fluturaşului sunt necesare două modele de fluturaş decupate cu perforatorul cu model. Cele douӑ modele vor fi unul de culoare albӑ şi unul de culoare roşie. Cele douӑ modele se îndoaie pe mijloc ca în imaginea de mai sus. Eu am folosit în ajutor lama cutterului pentru a îndoi perfect pe mijloc micuţul fluturaş. Cele douӑ forme îndoite se lipesc una lângӑ alta cu ajutorul unei buline. Pe faţa fluturaşului, la mijloc, se lipeşte o mӑrgicӑ cilindricӑ de culoare albӑ sau roşie şi 2-4 margele, după preferinţӑ, pe aripioarele fluturaşului. La sfârşit se lӑcuieşte fluturaşul cu lac de unghii transparent pentru ai spori rezistenţa. Dacă lӑcuiţi cele 2 floricelele şi fluturaşul, de 2-3 ori, ele vor dobândi rezistenţa unor obiecte realizate din plastic.
3. Împodobirea şnurului de Mӑrţişor
Se leagӑ şnurul de mӑrţişor de acul de siguranţӑ, realizând şi o fundӑ. Pe cele două capete ale fundei se lipesc separat cele 2 floricele şi fluturaşul, ca în imaginea de mai sus, cu ajutorul a 3 buline lipite peste firul de mӑrţişor. Se ataşeazӑ un cartonaş la mӑrţişor şi se ambaleazӑ în punguliţӑ. Eu voi dӑrui mӑrţişoarele realizate de mine după acest tutorial doamnelor şi domnişoarelor din familie şi prietenelor mele.
Vӑ doresc o primӑvara frumoasӑ tuturor !
Shere Khan
19 februarie
Foarte frumoase martisoarele, mai ales combinatia de rosu cu alb, foarte clasic, asa cum trebuie! Felicitari! 🙂