READING

Eye Candy – al doilea număr Atelierul – se lanseaz...

Eye Candy – al doilea număr Atelierul – se lansează la Cluj

Distribuie articolul:
Share

Echipa Atelierul va invintă la lansarea celui de-al doilea număr al revistei, sâmbată, 19 iunie, la Fabrica de Pensule din Cluj (str Henri Barbusse 59-61).

Continuând tradiţia începută în Bucureşti, vizitatorii vor avea ocazia să admire şi să cumpere obiecte handmade realizate de membrii echipei Atelierul şi de artizanii invitaţi.

Eye Candy – Noul număr Atelierul – va fi proiectat pe pereţi Fabricii de Pensule, iar pentru că ediţia din această lună sărbătoreşte tot ce a mai dulce şi mai frumos, vom avea pregătite prăjiturele, fondante şi accesorii cadou pentru doamne şi domnişoare.

Invitaţi speciali ai ediţiei – Glorioasa Fanzină!

Tot cu această ocazie anunţăm deschisă şi caravana handmade Atelierul – care va vizita, lună de lună, câte un oraş important pentru comunitatea handmade din România.

Atelierul şi lumea handmade românească

Revista Atelierul a apărut din nevoia de a promova tot ceea ce înseamnă handmade de calitate, de a aduna la un loc  lucruri handmade născocite de minţi creative şi mâini pricepute, prin intemediul vitrinelor de prezentare virtuale, analizelor de trend şi interviurilor cu artiştii handmade pe care îi admiră.

Ne-am propus să susţinem şi să răspândim tot ceea ce înseamnă stil de viaţă sănătos, ecologic, reciclare, de aceea vei găsi un spaţiu consistent pe site-ul nostru dedicat acestor subiecte.

De asemenea, încercăm să oferim o viziune practică asupra a ceea ce înseamnă marketing pentru produsele handmade, prin articolele „la obiect” cu sfaturi pentru tot felul de probleme de care micii artizani se lovesc când încearcă să îşi promoveze creaţiile.

Teodora Vlădescu – Manager „Revista Atelierul”
Tel: 0734527788
Email: [email protected]

handmade revista atelierul lansare cluj nr 2

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

RELATED POST

  1. […] cred că este nevoie să vă reamintesc de lansarea numărului 2 al revistei, care va avea loc sâmbăta asta la Cluj. Ceea ce vreau să vă arăt e un sneak […]

  2. […] Pentru mai multe informaţii despre acest eveniment accesaţi Revista-Atelierul.ro […]

  3. Arabela

    9 iunie

    Prin Arad sau Timisoara cand veniti ?

  4. […] Află mai multe informaţii despre acest eveniment handmade pe Revista-Atelierul.ro […]

  5. Kittenhood

    8 iunie

    ;;)

  6. Kriszta

    8 iunie

    Count me in!!!abia astept

  7. Va asteptam la noi cu mare drag!!!!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share