READING

Incursiune în „Scrapbook Emporio”

Incursiune în „Scrapbook Emporio”

scrapbooking,scrapper, handmade, hartie, felicitari, albume, rame foto
Distribuie articolul:
Share

Scrapbooking sună teribil de englezesc si chiar așa și este la origine, de aceea – în lipsa unui sinonim românesc, găsirea unei definiții  se impunea de la sine. Conform Wikipedia, Scrapbooking este o metodă de a păstra în mod creativ amintirile personale, realizând albume decorate cu fotografii și diverse obiecte, în special materiale printate, care trezesc amintiri. Apărute în bătrâna Anglie din secolul al 15-lea, scrapbooks – albumele de amintiri, sunt astăzi populare și printre artizanii români, chiar dacă la noi e un domeniu încă tânăr.

Veronica de la Scrapbook Emporio, crede că “pentru cei pasionați de frumos a apărut un nou hobby la orizont, iar pentru artizanii români se evidențiază o nouă tehnică de lucru și, implicit, o posibilă sursa de venit” și ne-a dat mai multe detalii.

scrapbooking,scrapper, handmade, hartie, felicitari, albume, rame fotoR.F. Pentru început, spune-mi dacă ești de acord cu această definiție sau dacă ai mai adăuga ceva.

V. Într-adevăr, așa a apărut scrapbooking-ul: din dorința oamenilor de a-și păstra amintirile. Apoi, pe la mijlocul anilor ’70, când conceptul de „arbore genealogic” a devenit foarte popular și lumea dorea să își cunoască predecesorii, scrapbooking-ul a constituit metoda perfectă pentru a crea albume de familie decorate în acest stil: cu diverse obiecte și suveniruri specifice unei anumite perioade sau aparținând diverșilor membri ai familiei, toate concentrate în jurul fotografiilor, bineînțeles. Este de-a dreptul emoționant când ne gândim că, peste sute de ani, răsfoind paginile acestor albume, urmașii noștri vor putea participa oarecum la aventura vieții noastre.
Însă chiar înainte de asta, personalități precum scriitorul american Mark Twain sau însuși președintele SUA, Thomas Jefferson, erau pasionate de scrapbooking.
Începând din anii ’80, scrapbooking-ul s-a dezvoltat foarte mult, implicând și combinând din ce în ce mai multe tehnici și produse, astfel încât acum este o adevărată industrie.
La noi, scrapbooking-ul este, într-adevăr, un domeniu foarte tânăr, însă am convingerea că în câțiva ani va deveni un hobby foarte popular, ajungând să fie practicat în masă, ca peste tot în lume.
Ar fi de adăugat faptul că, în afară de albume – care nu mai sunt de mult limitate doar la tema familiei, acum realizându-se albume pe orice tematică imaginabilă – prin scrapbooking se pot realiza felicitări, invitații de nuntă sau botez, podoabe pentru pomul de iarnă sau rame de tablou.

R.F. Cum ai descoperit scrapbooking?
V. Din pură întâmplare. Am aflat de la o prietenă, care practica scrapbooking-ul de 10 ani și predă și cursuri aici în Suedia. Sunt foarte bucuroasă că am descoperit acest hobby, pentru că vine în întâmpinarea pasiunii mele pentru frumos și îmi permite să dau frâu liber imaginației.

R.F. Ce materiale sau resurse există în România?
V. Momentan, orice scrapper sau persoană interesată de acest hobby poate porni la drum fără griji, întrucât se poate aproviziona cu tot ceea ce este necesar pentru a crea scrap: cartoane speciale și hârtie imprimată, albume scrapbook, adezivi speciali, elemente decorative, toate fără acid și lignină, glitter, lipici cu glitter, perforatoare, markere și instrumente speciale.

R.F. Cum ți-a venit ideea să deschizi micul tău imperiu scrapbooking? 🙂

Ideea a venit din pasiune: pentru frumos, în general, și pentru scrapbooking în special. Imediat ce am devenit conștientă de câte lucruri superbe se pot realiza și cât de versatil e acest hobby, am simțit nevoia de a împărtăși plăcerea creației cu semenii mei. Și cum noi suntem un popor de oameni talentați și sensibili la frumos iar
în România nu există nicio resursă exclusiv dedicată acestui hobby, mi s-a părut normal să mă stabilesc în țara de origine .

scrapbooking,scrapper, handmade, hartie, felicitari, albume, rame fotoR.F. În afară de scrapbooking, ce alte pasiuni mai ai?
V. Mă pasionează limbile și civilizatiile străine – din clasa a 6-a știam pe ce drum o să pornesc. Îmi plac mult florile, muzica, gastronomia, lectura, cinematografia și îmi place foarte mult să călătoresc. Sunt interesată de psihologie și relațiile inter-umane. Sunt emoționată de fiecare dată când observ cum oamenii leagă prietenii doar pe baza unei pasiuni comune.

R. F. Cum se influențează pasiunile tale?
V. Prima pasiune este, de fapt, și ocupația mea principală. Sunt traducător de profesie iar aceste două pasiuni se combină perfect: atunci când obosesc traducând, mă recreez prin scrapbooking. Este ideal, pentru că astfel reușesc să mă deconectez total și este exact ceea ce am nevoie. Toate celelalte pasiuni îmi completează activitatea zilnică în mod armonios. Detest monotonia, astfel încât cu cât am mai multe de făcut, cu atât sunt mai plină de energie .
Îmi place să fiu propriul meu stăpân. Pentru mine, scrapbooking-ul este o combinație perfectă între util și plăcut, fiind atât un hobby cât și o afacere. Și așa intenționez să rămână.

R.F. Ai vreo recomandare pentru cei care vor să-și încerce abilitățile în scrapping?
V.Nu doar una, însă o să încerc să surprind esențialul .
Din proprie experiență, pot recomanda să se plece la drum cu strictul necesar, care nu include nimic mai mult decat carton pentru scrapbooking și hârtie imprimată, adezivi, markere și foarfeci/cutter. Nu uitați că produsele scrapbooking nu trebuie să conțină acid și lignină. Înainte de a porni la cumpărături, e important să stabiliți destul de clar un obiectiv și nu uitați să selectați ce poze vreți să folosiți în acest scop. În funcție de culorile predominante din poze veți putea selecta cartonul și hârtia imprimată asortate.
Apoi, fiecare dintre noi avem prin casă o mulțime de obiecte păstrate din călătoriile noastre sau de la diverse ocazii la care am participat, și lista este lungă, dar include  felicitări, scrisori, vederi poștale primite, invitații sau carduri de mulțumire, plicuri cu timbru, cu ștampila poștei, șervețele sau mărturii de la nunți, flori presate, nasturi, monede vechi și multe, multe altele. O listă destul de cuprinzătoare, dar nicidecum exhaustivă, găsiți pe blogul SE. Toate acestea constituie o sursă excepțională și – merita subliniat – gratuită de elemente decorative. Așa că nu strică să o exploatăm la maxim, nu? Însă, ca în orice alt domeniu, pe măsură ce căpătăm încredere în forțele proprii și vrem să încercăm lucruri noi, vom vedea că avem nevoie și de alte resurse.
scrapbooking,scrapper, handmade, hartie, felicitari, albume, rame foto Scrapbooking-ul este și o metodă de socializare, oferindu-ne ocazia de a petrece mai mult timp cu familia sau prietenii, acasă sau în aer liber, de a lega noi prietenii și, în general, de a ne relaxa într-un mod mai mult decât creativ.
Nu în ultimul rând, consider că este necesar să menționez faptul că scrapbooking-ul este o formă artistică și un hobby care dezvoltă multe dintre abilitățile copiilor (abilități de socializare, îndemânare, simț artistic, capacitate organizatorică, abilități de exprimare verbală și non-verbală, încrederea în sine etc.), ceea ce îl recomandă pentru activitățile de lucru manual și orele de atelier din grădinițe și scoli. De asemenea, contribuie într-un mod natural la crearea și menținerea de legături strânse între copii și ceilalți membri ai familiei.
Dacă îmi este permis, în încheiere aș vrea să reamintesc cititorilor revistei Atelierul că în vara aceasta, pe 24 iulie, va avea loc la Craiova Prima Întâlnire de Scrapbooking din România, la care sunt invitați toți scrapperii și curioșii.
Mulțumesc încă o dată Revistei Atelierul pentru sprijinul acordat în promovarea acestui eveniment și ne vedem la Întâlnire !

interviu: Raluca Faur

fotografii: Scrapbook Emporio

Comentarii

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share