CITEȘTI

Jurnale handmade și secrete cochete

Jurnale handmade și secrete cochete

jurnal, handmade, piele, hartie, antichitati, retro
Distribuie articolul:
Share

Undeva pe Breslo, intr-un magazin numit Boozoo, se găsesc niște minunății din hârtie legată în piele colorată și decorate cu fel de fel de accesorii interesante. Când am văzut pentru prima oară jurnalele fetelor de la Boozoo am uitat celelalte treburi și am petrecut clipe lungi pe site, admirându-le.

Vestigii ale unor epoci trecute – pentru cei ultra-moderni – instrumente nelipsite din arsenalul visătorilor, reflexivilor, introspecților, jurnalele au și în ziua de azi o conotație ușor romantică, un aer boem. Eu cred că jurnalele aduc în plus posesorilor lor și un lux- sau o obligaţie – pe care de multe ori o ignorăm: să ne facem mai mult timp pentru a ne auzi gândind. Sau pentru a ne pune gândurile în scris, pentru a ne descifra propriile întrebări.

Și pentru că aveam și eu propriile întrebări legate de jurnale, am contactat-o pe Andreea de la Boozoo.

R.F. Scrie pe blogul vostru că „Jurnalele Handmade au apărut atunci când simțeam nevoia să îmi notez ideile într-un caiet mai special. Original, unicat, ceva ce nu găseam într-un magazin sau intr-o librărie. Și știu că nu sunt singura.” Pentru început, cine face aceste jurnale minunate?

A. Jurnalele handmade sunt făcute în echipă, adica Bibs (Andreea) și Motzy.

R.F. Povestește-ne, pe scurt, cum le fabricați.

A. După ce coperta e decorată și toate elementele adăugate sunt la locul lor, urmează partea în care i se atașează o căptușeală din material textil, asortat. Când coperta e gata, vine rândul colilor. Folosim hârtie albă – simplă, altfel prețul jurnalelor probabil că s-ar dubla. Colile sunt îndoite, legate, cusute de copertă, iar cusătura este apoi întărită cu adeziv. jurnal, handmade, piele, hartie, antichitati, retro

R.F. Am remarcat accesoriile interesante cu care decorați jurnalele și înțeleg că multe provin din piețele de antichități. M-ar interesa să știu și celelalte materiale din care sunt făcute jurnalele.

A. Coperțile sunt din piele naturală, dar pe viitor o să încercăm să facem și niște variante din piele sintetică, mai accesibile ca preț. Decorarea coperților se face în general cu vopsea specială pentru piele, tuș+ștampile și accesorii metalice cusute și întărite cu adezivi. Pentru închizători folosim cele mai variate elemente: nasturi cumpărați de la mercerie, nasturi mai deosebiți sau chiar pandantive –  cumpărate de la târgurile de antichități, nasturi realizați manual din lut sau chiar stele uscate de mare. Șnururile sunt mereu împletite manual din ață cerată.

R.F. Cât timp vă cere realizarea unui astfel de jurnal?

A. În general durează 2 sau 3 zile pentru ca o comandă să fie gata de livrare.

jurnal, handmade, piele, hartie, antichitati, retro

R.F. De unde vă vine inspirația?

A. În ceea ce privește inspirația, ea vine în general din zona cinematografiei (de exemplu: Under the sea – când sunt bine dispusă mă uit la Mica sirenă și cânt cu Sebastian „Under the sea”), dar din când în când se mai leagă și de evenimente curente sau literatură (alt exemplu: Old soldier – e inspirat de Bâlciul Deșertăciunilor).

Mi-a făcut plăcere să descopăr mai multe din secretele jurnalelor Boozoo și nu pot încheia fără să vă spun că, dacă vă plac și vouă, chiar acum aveți șansa să câștigați unul dintre ele. Ce ai de făcut?

„Scrie o poveste/povestire/nuvelă/mini-scenariu sau orice altă încercare literară inspirată de unul dintre jurnalele noastre”. Detalii AICI.

jurnal, handmade, piele, hartie, antichitati, retro

A consemnat pentru voi,

Ralu

proprietar Casa cu cadouri

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. daria

    18 decembrie

    Buna as vrea sa achizitionez si eu un jurnal si nu stiu cum pot sa cumpar ,nu sunt din bucuresti si as vrea sa aflu mai multe detalii!

    • mihaella.ion

      19 decembrie

      Salut Daria,

      Noi nu comercializam aceste jurnale. uita-te in articol cine este creatorul jurnalului si ia legatura cu el/ea.

  2. cat costa

  3. imiplacw cel negru

  4. Sinziana Macean

    13 iulie

    cat costa unul??

    • Hey Sanziana!

      Noi nu vindem niciun jurnal.
      Uita-te la linkul ce te redirectioneaza catre site-ul artizanul.

  5. puteti sami spuneti va rog pretul ce lui mov?

    • Noi nu vindem niciun produs handmade inafara tricorurile Atelierul si Revista Atelierul in format print.

  6. Cat costa un jurnal ?

  7. Casacucadouri

    1 septembrie

    Cei care doresc sa contacteze artizanii au la dispozitie linkul de la inceputul articolului, care duce la magazinul lor de pe Breslo.De asemenea, mai au si adresa de email [email protected].

  8. movic@007

    1 septembrie

    cum pot cumpara?

  9. emil

    26 martie

    Buna,
    Acum am gasit acest articol, pe care l-am parcurs cu placere. Toata admiratia pentru munca si inspiratia depusa la crearea unor asemenea mici bijuterii. Sunt destul de putini artizani specializati in confectionarea jurnalelor handmade, banuiesc ca materialele sunt mai greu de gasit si mai ales sunt niste tehnici mai speciale de fabricatie.
    Am intalnit de curand cateva modele dragute pe http://www.elevenonly.com.
    Toate cele bune tuturor.

  10. Irina,

    multe din materialele necesare pentru crearea de agende le gasesti in magazinul online http://www.scrapbookemporio.com la categoria ACCESORII: acolo gasesti instrumentul de perforat si montat capse, cutting mat si destul de multe altele. Just take a look ;).
    Sper sa iti fie de ajutor.

    Veronica

  11. Irina

    7 octombrie

    Salut!

    Poti sa imi spui te rog de unde as putea achizitiona, din Bucuresti de preferinta (sau online), materiale necesare pentru crearea agendelor, precum si instrumentele (paper drill, cutting mat si ce mai e nevoie?) Multumesc anticipat.

  12. Adriana

    2 iulie

    Sunt superbe. De ceva vreme tot dau peste ele si as vrea sa imi cumpar si eu unul dar nu ma pot hotari din poze. Tot incerc sa ajung la un targ la care participi dar eu nu prea sunt in weekend in Bucuresti. Ne vedem cumva la muzeul de istorie in weekend acum? Particip si eu cu bijuurile Fabrica de Fluturi http://www.fabricadefluturi.ro Speeeer sa va gasesc acolo. Oricum mult spor si inspiratie 🙂

    • Bibs

      2 iulie

      In week-end o sa fim la un targ in Constanta, pe plaja… 😉
      Dar ne gasesti week-end-ul viitor, pe 10/11 iulie la Green Fair, cu modele noi 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share