Distribuie articolul:

Vă mai aduceți aminte de acei colegi care la ora de mate desenau cu pixul pe ultima pagină a caietului? Cei cu pasiuni constructive precum privitul pe pereți, imitat oamenii, plantat mazăre în ghiveci și altele asemenea? Mai adăugati la astea și o pasiune pentru arhitectură, două pisici bune de smotocit și un nume adecvat și avem un portret mai detaliat al colegei [peticel].

Dar ca să fie lucrurile cât mai clare, am invitat-o pe ea să ne povestească despre toate ale sale.

R.F. Cine este [peticel] și cu ce se ocupă?

P: [peticel] e un fel de alter-ego al meu, cu care mă înțeleg…binișor, zic eu.

La imaginea [peticel] mai contribuie [peticel_bunica] și [peticel_mama]  care încearcă să acopere partea mai romantică a cumpărătoarelor.  De partea de marketing se ocupă [peticel_sushi] și [peticel_scârtz], două mustăcioase cu personalitate.

R.F. Peticel desenează foarte fain. Simt niște ani de studiu în spate?

P: Am mers pe la 4 ani la o școală de arte plastice. Aveam o profesoară din Sankt Petersburg, era arhitectă și pentru mine era cea mai frumoasă femeie din lume, după mama, bunica nr.1, bunica nr.2, mătușa și “tanti-poșta” de la bunica nr.2 din sat care nu se mai dădea plecată de la bunica atunci când avea un ziar pentru ea.

Ce le deosebea pe toate aceste femei frumoase de tanti arhitecta era faptul că cea din urmă avea manichiura perfectă și ne învăța să ne jucăm cu plastilină, să facem oameni din hârtie, măști din ceramică și nu se plictisea să ne repete zilnic același lucru: să nu mai mușcăm din merele, perele și strugurii pe care trebuia să îi desenăm, pentru că sunt din plastic.

Ideea de bază a școlii era să ne dezvolte imaginația.

R.F. De când te ocupi cu handmade?

P: Am o familie colorată. Deci pot să zic că baza o am din familie. Am crescut într-un mediu “propic” pentru handmade, zic eu…

R.F. De unde îi vine lui Peticel inspirația?

P: Când eram mică am stat foarte mult la țară la bunici. Acolo am învățat că orice ne înconjoară are suflet, la care eu am adăugat în timp că orice ne înconjoară are caracter și poate deveni un personaj.Tot ce poate deveni un personaj mă interesează și mă inspiră.

R.F. Unul din produsele ușor de remarcat la tine în magazin sunt măștile de somn. Cum te-ai gândit să le produci? Au vreo poveste?

P: Am avut un cățel boxer, Tyson. El avea o mască pentru somn cu care dormea dus ziua când era prea multă lumină. De aceea toți ochelarii sunt in memoriam.

R.F. Numărul trei al revistei Atelierul care va fi lansat în curând are ca temă zborul, zburătoarele, pe care tu le folosești destul de des în creațiile tale.  Ce ne poți spune despre ele?

P: Micile zburătoare la fel ca și alte insecte sunt foarte importante în viața noastră, din păcate noi oamenii nu conștientizăm decât foarte rar acest lucru. De exemplu, cine nu a alergat după o molie prin casă pentru a o aplauda, sau cine nu a aprins noaptea lumina când a auzit un țânțar ca să-l vadă mai bine, eventual să-l imortalizeze pe perete deasupra patului, sau cine nu s-a jucat cu un păianjen-yoyo…

Vara aceasta am hotărât să scot în lumina reflectoarelor micile insecte care ne fac viața mai incitantă și mai muzicală. Așa că, prindeți-le din zbor !

R.F. Referitor la meștereală, ce planuri de viitor ai?

P: Despre viitorul îndepărtat nu cunosc nimic, dar în cel apropiat am niște planuri cu insecte cum ar fi gândacul de bucătărie, râma și puricele.

R.F. Care consideri că sunt creațiile tale cele mai reușite?

P: Cele care pot fi recunoscute și cele care au caracter. De obicei creațiile mele nu sunt cumpărate neapărat pentru formă, dimensiune sau culoare, ci pentru personajele care dau viață bucății de material. E aproape o regulă că produsele mele trebuie să aibă ochi.

R.F. Care e cea mai mare realizare a ta în domeniu?

P: Faptul că pot și reușesc să vând, că am mulți cumpărători care revin și nu o singură dată, că îmi place ce fac și că sunt și alții care apreciază gențile mele “neserioase” :P.

Dar mai ales faptul că am găsit-o pe verișoara mea pe care nu o mai văzusem de când era mică. M-a contactat pentru o geantă, fără să bănuim nimic.  Și …“surprize, surprize”…Mi s-a reîntregit neamul.

Interviu:Ralu Faur

Ilustrații: [peticel]