Hm… banii în ziua de azi sunt o mare problemă, mai ales acum, când în stânga şi în dreapta auzi de criză. Of… criză, criză, dar noi nu ne mai cumpărăm nimic? Garderoba de toamnă nu trebuie să se înnoiască? Măcar puţin (sau mult), cu accesorii?
Am căutat accesorii sub 15 lei şi am găsit, da, am găsit accesorii frumoase, colorate, interesante, din materiale textile, din cupru, din fimo şi aşa mai departe. Am pentru voi imaginile aici, ca să vă puteţi alege cât se poate de repede ceva pe gustul vostru, pentru că la ce preţ au, sunt sigură că se vând repede 🙂
Am ales un set de agrafe frumoase, adevărate flori de prins în păr: 12 lei
De la Myriam am ales o broşă în stil marinăresc, tare drăgălaşă: 8 lei
De la Copper handmade un inel superb realizat din cupru şi turcoaze : 12 lei
Din accesoriile Lindei mi-a atras atenţia insigna peştişor: 10 lei
Un accesoriu de păr, o coroniţă tare simpatică realizată din multe paiete şi o cordeluţă neagră, by Ucrina: 15 lei
O broşă din margeluţe colorate: 10 lei
De la Magic Craft, o pereche de cerceluşi: 10 lei
Un inel reglabil, realizat din cupru şi ametist: 10 lei
Raloo
4 octombrie
Hey there!
Multumesc pentru includerea brosei mele in acest articol 🙂