Ma gândeam că, dacă tot am început să vorbim despre albume scrapbooking, după cele câteva pagini prezentate în articolele anterioare, poate n-ar fi rău să vedem cum arată o copertă de album handmade. Coperţile sunt oarecum speciale, întrucât necesită puţin mai multă atenţie. În acest caz, pentru coperta frontală a primului meu album de scrapbooking, am folosit câteva tehnici şi produse în premieră. Însă focusul a fost tot pe recuperarea materialelor.
Albumul meu a fost „blank”, cu pagini din hârtie albă cartonată de 220gmp, coperţi din carton tare maro şi legat cu 2 inele:
Am considerat că o culoare mai „vie” ar fi adecvată ca şi fundal pentru ceea ce voiam eu să fac. Aşa că am folosit 2 bucăţi de carton de la o mapă, pe care le-am lipit peste coperta iniţială:
În continuare am început să lucrez la detalii: literele (şi ele tot din carton de la recuperări) le aveam deja decupate cu Cuttlebug-ul şi nu a trebuit decât să le colorez cu tuşuri distress, peste care am folosit apoi fie pudră distress, fie pudră de embosat sau Perfect Pearls (un praf extrem de fin care, aplicat pe o suprafaţă, lasă în urmă un efect perlat). Ah, da, de fapt D-ul din DAY este vopsit cu Crackle Paint – tot un produs folosit în premieră – o vopsea acrilică ce se crapă după aplicare şi care are nevoie de 30 minute pentru a se usca complet. Y-ul din DAY este colorat cu tuş distress iar apoi am aplicat un produs numit Distress Stickles – un gel transparent care după uscare are aspect strălucitor şi uşor retro/vintage:
Fondul galben pe care stau literele este tot o bucată de carton, iniţial albastră, pe care am aplicat Crackle Paint, astfel încât acum are aspectul unui obiect vechi. În ultima poză se pot observa şi accentele perlate de pe T din TRIP, oferite de Perfect Pearls.
De fapt, lucrarea noastră se aproprie de final. Ultimele amănunte au fost de date de florile multi-colore adăugate ici şi colo, de imaginile din Copenhaga plasate pe alocuri, de capsa aceea montată cu instrumentul de perforare şi capsare şi care susţine cheiţa la locul ei, de fluturaşul, săgeata şi inimioara decupate cu Cuttlebug-ul şi apoi colorate cu diverse produse:
Şi cam asta e de fapt coperta noastră:
Produsele folosite pentru crearea acestui album se găsesc în magazinul Scrapbook Emporio.
Cele folosite aici în premieră se aduc pe comandă la adresa [email protected].
Sper să vă placă şi să vă dea idei ;). Până la următorul articol, vă urez spor maxim în toate şi Happy Halloween party ;)!
NO COMMENT