READING

Daniel Loagăr: Avem bani de bere, de discoteci, de...

Daniel Loagăr: Avem bani de bere, de discoteci, de ce nu avem bani şi de artă?

Distribuie articolul:
Share

Acest interviu este unul pe care trebuia să îl iau lui Daniel aka Trimbulind Zanzibar de ceva vreme, dar mereu a intervenit o altă situaţie. Dacă stau şi mă gândesc acest interviu este perfect acum în numărul dedicat [handmade]boys, Trimbulind Zanzibar este artizan şi este şi băiat, astfel poate să spună cum se integrează în acest domeniu plin de idei ale domniţelor şi doamnelor şi poate să-mi dezvăluie ce produse handmade îşi achiziţionează de obicei.

Din 2005 de când a fost la festivalul mediaval din Sighişoara, Trimbulind a început să cocheteze cu handmade-ul, mai întâi şi-a pictat obiectele din casă, aer condiţionat, calculator, prize, ulterior hanoracele în încercarea de a le oferi un suflu nou, iar acum realizează colaje în lemn. Nu are niciun fel de probleme de a participa la târguri alături de multe domnişoare artizan, ci chiar se simte bine în compania atâtor prezenţe feminine.

1.Tocmai a fost vernisajul expoziţiei tale, spune-ne ce sunt aceste Obiecte pierdute?

Obiecte pierdute este primul colaj pe lemn făcut de mine. Îmi  făceam mobilă la comandă în casă, şi pe bucăţile de lemn  rămase am început  să fac colaje.

De asemenea toate materiale pe care le folosesc în colaje sunt nişte obiecte pierdute : bucăţile de ceramică- cioburi găsite pe situri arheologice  din Bucureşti, pipe şi bani vechi de la anticari, de la târgurile de vintage, cât şi pietrele de la malul mării.

2. Spune-ne dacă inspiraţia a venit în urma  absolvirii unor cursuri în domeniul artei, în urma colaborării cu un mentor sau totul a venit de la sine ?

 

Am absolvit Facultatea de Agronomie, iar acum o firme de internet, cum se poate observa nicio legătură cu arta sau cu artizanatul.  Nu m-a învăţat nimeni, nu am căutat pe net surse de inspiraţie, totul a fost intituitiv, astfel din mai multe încercări am ajuns la o lucrare care să-mi placă.

3. Care sunt sursele tale de inspiraţie?

Am o agendă în care scriu titluri, realizez planurile viitoarelor lucrări, orice obiect poate să fie primul  al unei viitoare lucrări , o bucătă de ziar, un ciob de ceramică, o piatră de pe malul mării.

4. Știu că fiecare artizan trebuie să aibă o lucrare preferată care este aceasta pentru tine?

Lucky Fish este lucrarea mea preferată. Este o lucrare compusă din jumatate de potcoavă, monede pe margine, decoraţiuni de canapea, şi toate aceste obiecte au fost puse cap la cap pe moment.

 

5. Ce este mai întâi ideea lucrării sau lucrarea în sine şi vezi la final ce a ieşit?

Mai întâi este ideea, cum am spus am un carneţel-agendă în care îmi notez orice idee, fac schiţele unei lucrări, iar titlul trebuie să fie cât mai aproape de mesajul pe care vreau să-l transmit. Din punctul meu de vedere orice lucrare, orice fotografie, fie ea şi instantaneu trebuie să aibă un titlu.

Am realizat o lucrare “This is not a pipe” sub influenţa lui Magritte, în care titlul are dublu înţeles: mesajul trădează imaginea, şi în acelaşi timp titlul neagă ceea ce se vede. Cum să  nu fie “a pipe”- pipă şi ţeavă-  când în lucrare apar cele două obiecte?!

6. Înafară de a realiza colaje pe lemn, ce ai mai creat şi mai ales cu ce te vei prezenta în faţa publicului în viitor?

Mi-am pictat aerul condiţionat, ceasul electronic, calculatorul, hanorace, pietre, metale, orice obiect ce îmi este drag.

Publicului mă voi prezenta în primul rând cu colajele mele pe lemn, dar am şi mai multe proiecte –colaborări printre care se numără şi cel cu o pictoriţă, proiect realizat din 4 lucrări, 2 ce prezintă dezechilibre şi 2 ce vor prezinta echilibrul. De asemenea vreau să realizez mic mobilier: mese, scaune de bar conform ideilor mele şi prin aceleaşi metode ale colajului pe lemn.

7. Ai un atelier în care îţi desfăşori activitatea?

Nu am un atelier, şi închipuiţi-vă ce este în camera de lucru în momentul în care mă apuc de o nouă lucrare. Smurgheluiesc, dau cu vopsea, folosesc rindeaua, bormaşina, ciocanul, nu aţi vrea să vedeţi cât durează curăţenia de după.

8. Ce sfat îi dai unui artizan?

Fiecare artizan trebuie să-şi găsească o nişă, şi mai ales să  realizeze obiecte care îi plac, deoarece sigur va fi cineva care îi va aprecia munca. Să fie cel mai bun în domeniu şi va vedea că va reuşi. Să ţină cont de asemenea şi de faptul că multe personaje nu pot să vadă mesajul lucrărilor, nu pot să prelucreze datele şi să vadă într-un obiect handmade o lucrare unicat.

9. Ce produse handmade achiziţionezi?

Haine şi brăţări medievale

10. Îţi este teamă că cineva îţi poate copia stilul şi-l va însuşi ?

Toată lumea are idei geniale, dar nu le pune în practică.  Un artizan poate să-mi copieze stilul  deoarece ştiu sigur că se va vedea atât în lucararea lui, cât şi în colajele mele stilul unic al fiecăruia.

Cele mai bune idei sunt în mintea noastră, şi nu vom putea să facem mai mulţi aceeaşi obiect în acelaşi mod. Poate să mă copieze, dar lucrările nu vor fi identice, diferenţele vor fi sesizabile.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share