Am fost luni la târg întrucât în weekend nu am avut nicio clipă liberă, şi m-am gândit că va fi mai mult decât liber. Greşit. Pentru o zi de luni la ora 16, spaţiul destinat târgului era din ce în ce mai plin de vizitatori de toate vârstele.Nici frigul nu putea să îi ţină pe vizitatori departe.
Am văzut de la produse handmade 100%, dulciuri, oale şi farfurioare tradiţionale româneşti, până la produse realizate în serie.
Mi-a fost foarte greu să reperez artizanii cunoscuţi întrucât foarte puţini aveau o siglă la vedere cu numele lor, şi de obicei la standuri nu era o singură persoană. Un sfat pentru artizani: ţineţi o siglă mare la vedere.
A fost un târg reuşit cu produse pentru toate gusturile şi toate buzunarele, şi nu cred că nici taxa [modică] de la intrare de 2 lei sau frigul nu a făcut pe nimeni să aibă o altă părere.
După cum ştiţi că nu mă pricep mai deloc la fotografiat l-am rugat pe Marius Ghinete să-mi ofere pozele realizate de el pentru a prezenta acest târg şi în imagini.
PS. Eu de la târg mi-am achiziţionat turtă dulce în formă de căsuţă [nici nu-mi vine să o mănânc], 2 broşe din lut, realizate de 2 fete de la Tonitza după spusele vânzătorului de moment, şi câteva broşe realizate din creioane ascuţite. Dacă aş fi avut mai mult timp sigur nu plecam doar cu atât. Voi ce v-aţi luat de la acest târg?
Fotograf: Marius Ghinete
Dana Cernat
2 martie
Buna,
Eu mi-am luat de la targ margele de ceramica pictate manual cu modele si culori diferite de cateva fete din Brasov, o brosa papusica din ceramica pictata si lacuita, o esarfa din matase cu bumbac si vreo cinci flori crosetate de prins in piept. Si tot ar mai fi fost multe pe placul meu!