READING

Katafolt – locul unde visele copilaresti dev...

Katafolt – locul unde visele copilaresti devin realitate

Distribuie articolul:
Share

Ca mulţi alţi artizani, Katafolt și-a dobândit singură creativitatea și a lãsat lucrul cu cifrele pentru lucrul cu materiale. Vã las pe voi sã descoperiţi cine este in spatele acestui minunat magazin cu lucrușoare colorate.

La începuturi nu era încă nici un magazin, a fost doar un hobby, plăcerea de a lucra cu textile de orice fel, dar mai ales cu cele naturale. Bucuria de a dărui acele prime încercări surprinzător de reuşite pentru o începătoare care până atunci habar n-avea cum se porneşte o maşină de cusut a adus încet-încet şi primele comenzi, din familie şi din partea prietenilor.  De meserie se presupune cã aş fi contabilă, însă de ceva timp încerc să uit acest fapt. Detest contabilitatea, mă simt liberă de când am scăpat de ea.

1. Cine este Katafolt în timpul liber, atunci când nu se joacã cu materialele?

Mamă a doi adolescenţi, în continuă criză de timp cu încercări disperate de a rezolva totul măcar satisfăcător. Atât despre timpul liber. Noroc cu nopţile albe tocmai potrivite  pentru o carte, mai recent de Ludmila Uliţkaia, dacă e posibil.

2. Cum ai început sã practici aceastã meserie? Ai avut un mentor sau ești autodidact?

Sunt autodidact desăvîrşit. Nici măcar bunica, deşi era croitoreasă, nu a reuşit să mă înveţe să cos. Nu din vina ei: am fost un copil mai ciudat, m-am născut cu malformaţii uşoare a mâinilor, din această cauză adulţii din jurul meu încercau  să-mi distragă atenţia de la orice fel de lucru de mînă din teama să nu mă confrunt cu eşecuri. Nu aveau de unde să presupună că rezultatul ar putea să fie peste aşteptări.

3. Care sunt materialele cu care iţi place sã lucrezi?

Bumbacul şi inul, catifeaua şi dantela.

4. Cum ţi-ai caracteriza produsele? Care este favoritul tãu?

Armonioase, cred. Sper. Favoritul meu e setul pernelor-pereche.

5. Inspiraţie de moment sau schiţe desenate pe hartie?

Inspiraţie de moment, fac schiţe doar pentru lucrările mai complexe ca să nu mă pierd în abundenţa posibilităţilor.

6. Printre creaţiile tale am remarcat și câţiva spiriduși drãgãlași pe care tu îi numești foarte frumos „Spiridușii somn usor”. Cum s-au nãscut ei?

Spiriduşii somn uşor s-au născut din necesitatea de a combina o jucărie simplă, drăgălaşă cu o pătură bebe nu foarte scumpă, potrivită şi mămicilor cu un buget mai redus. Se întâmplă însă des ca copilul mai mare din familie să îşi dorească mult jucăria frăţiorului/ surioarei, aşa am început să cos spiriduşi şi fără pătura cu buzunarul în formă de inimă.

7. Afacere sau pasiune?

Pasiune care a devenit în timp afacere.

8. Cum percep oamenii creaţiile tale?

Majoritatea le admiră. Mai sunt şi voci care se miră cum de am atât timp pentru aşa ceva, sunt şi cei care vor să mă urmeze, deci cred că sunt percepute mai ales pozitiv.

9. In procesul de creaţie, unii artizani preferã muzica, alţii liniștea deplinã. Tu ce preferi?

Depinde de faza în care se află proiectul respectiv. Nu ştiu alţii cum lucrează, dar la mine creaţia, din clipa în care aleg materialele pe care le voi folosi şi până la finisare e un drum lung chiar şi la produsele care se repetă. Sunt multe etape şi acestea ţin mai ales de visare…Prima dată îmi imaginez obiectul dorit şi atunci îmi umple gîndurile de tot, “cos în gând “ aproape oricînd, oriunde, în bucătărie, în timp ce fac cumpărături sau plimbîndu-mă într-o pădure. Prefer liniştea, totuşi, dacă pot să aleg.

10. Unde putem admira creaţiile tale în viitorul apropiat?

Dacă reuşeam să dau interviul în timp util, răspunsul era tîrgul meşteşugarilor de la Zilele Sfântu Gheorghe. În rest, nu ştiu, deocamdată…prefer tîrgurile din oraşul meu, Miercurea Ciuc ( mai ales după aventura recentă:  m-am întors mai repede acasă, fiindcă vîntul m-a lăsat fără cort pavilion). Deocamdată nu pregătesc nici o expoiziţie, deci pentru cei care vor să vadă ce mai lucrez rămâne blogul meu, http://katafolt.blogspot.com/

 

Comentarii

RELATED POST

  1. Felicitări!! Mă uimeşte simplitatea anumitor creaţii corelată cu complexitatea emoţiilor pe care le oferă privitorului de rând, ca mine.

    Mult succes în continuare!!

  2. Vă mulţumesc mult tuturor 🙂

  3. sunt absolut superbe lucrusoarele pe care le faci, imi place mult cum combini culorile si formele, au ceva ce-mi aduce aminte de copilarie

    felicitari!

  4. Kata este un om minunat pe care si noi il admiram foarte tare. Ne bucuram sa stim ca are asa multi sustinatori!

  5. Felicitari! Lucrarile tale sunt minunate povesti de panza!

  6. Elena

    18 mai

    Bravo Kati, te admir foarte mult!

  7. QDO

    17 mai

    Admir foarte mult lucrarile realizate de Katafolt, dar mai presus de ele admir persoana! O combinatie reusita de sensibilitate, asiduitate, incredere, imaginatie, optimism…

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share