Şi vine varaaa, şi am o rochiţă nouăăă, şi-aşa de bine ar arăta nişte floricele croşetate pe ea!
Ce păcat, totuşi, că nu fac parte din cercul select al mânuitorilor de andrele.
Să trişăm deci! Neapărat, că vine 1 iunie şi trebuie să ne jucăm de-a fetiţele.
Avem nevoie de: 1 creion lung cilindric, fire colorate (personal le prefer pe cele din bumbac, ca cel din imagine, pentru că se vede mai bine textura în final, dar puteţi încerca şi cu fire pufoase, tot simpatice vor ieşi), un instrument subţire, care nu agaţă (sigur găsiţi prin trusa de unghii), un ac de siguranţă mic şi o foarfecă.
Tăiem o bugata de fir ceva mai lungă decât creionul.
Fixăm provizoriu fâşia de mai devreme de creion: cu firul din ghem, facem un nod simplu la unul din capetele creionului, în jurul amândurora.
Începem să înfăşuram cu atenţie firul pe creion, având grijă să nu suprapunem buclele. Nu strângeţi foarte tare, pentru că mai târziu va trebui să scoatem creionul.
Şi înfăşurăăăăăăm…
Când ajungem la capăt facem stânga-mprejur şi mai înfăşurăm un strat.
Şi încă unul. În total, 3 straturi, încet şi atent executate, nu foarte stranse pe creion.
Tăiem firul, lăsând capătul destul de lung încât să putem face un nod simplu în jurul creionului. Chiar două, pentru mai multă stabilitate. Nu vă faceţi griji din cauza lungimii rămase, capetele firelor vor fi oricum împinse în interior mai târziu.
În acest punct, creionul ar trebuie să arate cam aşa:
Următorul pas e scoaterea creionului din ecuaţie. E destul de simplu dacă îi fixaţi capătul pe ceva dur, şi apăsaţi pe fir ca în imagine, pentru ca apoi să ridicaţi uşor creionul.
Am rămas cu un tub prin care trece bucata de fir tăiată la început:
Îi legăm capetele, şi strângem foarte bine, făcând cel puţin 3 noduri, să fim siguri că nu se va desface la purtare.
Scurtăm mustăţile rămase şi le împingem înăuntru cu ce avem la îndemână.
Începe să semene cu o floricică!
Cu ajutorul degetelor, începem să modelăm valuri în material. Când îl parcurgem pe tot, aşezăm floricica pe o suprafaţa dură, şi îi adunăm vârfurile spre centru, pentru a-i aplatiza spatele.
Ta-daaah!
Cele două feţe vor arată diferit. Alegeţi-o pe cea care care vă place cel mai mult, şi treceţi un ac de siguranţă prin cealaltă, cât mai aproape de centru.
Gata! Eu am prins-o de rochiţa de cea nouă.
Jucaţi-vă în continuare cu grosimea firului, cu numărul de straturi, lungimea/grosimea creionului sau culorile. Sunt şi mai drăguţe când sunt mai multe.
Vor înlocui cu succes floricelele croşetate – le puteţi prinde de genţi, eşarfe, lipi pe tavan, pe pereti, agăţa de lustre, transforma în cercei, da cadou, îndesa prin buzunare, etc. Posibilităţile sunt nelimitate!
________________________________________________________________________________________
Cresc foarte bine si in gradina Rostogol. Aici.
Spor ; )
Cristina Nedelcovici
1 iulie
Foarte dragut! felicitari!
angelica
16 februarie
Ce usor pare. Precis am sa incerc si eu. Multmesc pentru idee.
anda`s
29 august
Super idee, am sa incerc si eu, poate le folosesc ca aplicatii pe hainutele pe care le fac!
ela
27 iunie
minunate !!! ce idee ingenioasa! incerc si eu…
Monica Alexandru
29 mai
: ) Mulţumesc! Da, da, ăsta-i scopul. Încercaţi, sunt foarte uşor de făcut, sper să-i placă.
Winter-Ema
29 mai
Foarte ingenios. Imi pare rau ca nu am avut eu ideea aceasta. 🙂 Imi plac floricelele tale. Cred ca voi incerca cu fetita mea. Tot vrea ea mereu sa coasa si sa croseteze.
Ramona
28 mai
foarte dragute