READING

Genţi, gentuţe, multe şi faine: Raluca Ji

Genţi, gentuţe, multe şi faine: Raluca Ji

Distribuie articolul:
Share

Continui seria de interviuri cu artizani şi tineri designeri descoperiţi în cadrul concursului Atelierul. Trebuie să mai facem unul că aşa am intrat în contact şi cu mai mulţi artizani, şi ne-am făcut foarte mulţi prieteni dragi.

Interviul de săptămâna aceasta o are in prim-plan pe Raluca Ji şi genţile extraordinare pe care le realizează.

1. Cine este artizanul din spatele gentuţelor, care este meseria ta de bază?

Artizanul din spatele acestor gentuțe se află o persoană sensibilă, creativă, cu foarte multă imaginație, dar mai ales determinată, simplu spus Raluca Jijian. Profesia de economist este în antiteză cu ceea ce creez dar mă ajută în partea de marketing și manegement.

2. De ce ai ales să realizezi gentuţe? Iniţial ai pornit de la un alt obiect şi ai ajuns la gentuţe sau de la început ai vrut să creezi genţi?

Provin dintr-o familie de artisti, iar toată povestea a început de la o pânză pictată, care a devenit sursa de inspirație pentru mine în realizarea unui accesoriu unicat. Gențile sunt accesoriile care completează orice ținută, sunt nelipsite și devin valoroase atunci când sunt purtate cu atitudine și stil.

3. Care este produsul care te reprezintă, care îţi reprezintă stilul ?

Pentru mine contează foarte mult imaginea vizuală a unei persoane sau a unei forme, existând o comunicare între vestimentație și accesorii. Evident, produsele care mă reprezintă sunt gentuțele-plic pe care le creez.

4. Poveşteste-ne puţin despre tehnica ta de a picta pe genţi.

La baza produsului finit stă pânza tratată și pictată în uleiuri speciale cu diverse motive decorative, dar folosesc și textura de piele naturală respectând tehnica de îmbinare și design impusă de mine.

5. Ai un atelier în care realizezi aceste gentuţe? Cum arată acesta?

Atelierul este locul în care am oaza mea de liniște și creativitate, un colțisor drag sufletului meu. Arată întradevăr într-un mare fel…O dezordine ordonată!

6. Am citit în prezentare ta, că nu foloseşti maşina de cusut, le realizezi integral la mână?

Întradevăr, refuz să folosesc orice mașină de cusut sau capsat, realizându-le integral manual. Diferența este evidentă, accesoriile devin unicate evitând banalul și kitch-ul, care din păcate ne-au invadat.

7. Ce este handmade-ul penru tine? Afacere, pasiune sau 50-50?

Este pasiune, este afacere, este viața mea .

8. Suntem o revistă ce încurajează tinerii artinzani, şi mereu suntem întrebaţi de sfaturi despre cum să înceapă afacerea handmade, ce sfaturi oferi tu celor care încep acum să creeze ?

Din punctul meu de vedere succesul unei afaceri handemade constă în Talent, Îndemânare și Răbdare. În cele din urmă va rezulta Admirație, Succes și Profit .

9. Porţi genţile plic realizate de tine? Dar produse handmade realizate de către alţi designeri?

Port cu atitudine atât gențile create de mine cât și altele sub semnătura altui designer.

10. Unde vom putea admira produsele realizate de către tine în viitor?

Acum produsele mele se găsesc în magazine virtuale, dar lucrez și la un concept propriu în care să îmi prezint gentuțele.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

  1. Ioana

    23 octombrie

    Deosebit de frumoase gentulete 🙂

  2. Raluca ji

    29 iunie

    Sa sti ca e reciproca admiratia, multumesc profira!!!!

  3. profira

    27 iunie

    Foarte frumos, admir de ceva timp gentutele facute de Raluca.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share