Am primit de la Daciana o ‘poveste cu Ravaşe’, o poveste a bijuteriilor insolite realizate de ea din februarie 2011.
Gândurile unui om pot fi puse pe hârtie în imagini și cuvinte în momentele de claritate perfectă. Așa vin și ideile interesante, fără efort.
Cea a răvașelor s-a născut într-o dimineață, după trezire, pentru o brățară cu poveste, ce trebuia sa fie un cadou ieșit din comun. Cumva s-au amestecat perfect: dorința mea de bijuterie neobișnuită, ușor de personalizat, cu partea de cunoaștere a practicilor africane de reciclare a hârtiei prin rulare și ideea antică de papirus.
Fâșia ce conține fotografii și text, este micșorată, apoi rulată și prinsă între împletiturile din fire de sarma ale bijuteriilor, pentru că poveștile se țes.
Bijuteriile sunt astfel gândite încât răvașele din ele sa nu cadă, dar în același timp să poată fi scoase, derulate, citite, privite și puse la loc.
Atât textele cât și imaginile îmi aparțin. Au fost adunate în ani de zile pentru o posibila carte și mai toate au fost scrise dintr-o suflare. Au fost perfecte pentru acest context, colecția fiind vernisată în februarie la Cărturești în Timișoara. Sper să vă regăsiți undeva printre ele.
Intreaga poveste a fiecărui Răvaş o puteţi găsi aici.
NO COMMENT