Vouă – meșteri, învățăcei, mentori, cântători, circari, îngeri și caracatițe!
Experimentul incubator107 continuă – am împlinit 5 luni și am supraviețuit. Ba mai mult, am ieșit din ou și zburătăcim! Așa că aventura continuă cu încă 5 luni în care vrem să ne luați la purtător oriunde aveți nevoie de noi. Visăm să incubăm Iașiul, Sibiul, Brașovul, Clujul și Timișoara. Hai cu caracatița!
Deschidem luna Septembrie cu mare tam-tam – pe 3 septembrie de la 20.00 la 8.00 – la Nocturna Migratoare – în Popa Nan, 82. Noul cuib o să găzduiască o nocturnă pestriță și sălbatică. cum nu mai suntem la noi acasă, o să punem bănuț la bănuț ca să plătim șederea în noul cuib. Dar nu-i bai, ne scuturăm, ne revenim, chiuim și-i dăm cu jonglerii, acrobații și bijuterii. Ne potolim setea și suflul cu licori alese reci sau calde și pornim mai departe în pași de Salsa. Ne însemnăm teritoriul cu AEROgrafia și suntem gata-gata să creștem mari cu Tedy care ne inspiră și se deconspiră. Hai să mai mâncăm câte-un cuvânt, să ne-țepăm în deget și-apoi s-o ardem Zen!
Hai să ne adunăm jucărelele și jucătorii că e licitația TROC – cine ce-o da, cine ce-o lua? Și dac-ai învăța să cânți ELECTRO, să gătești crud și să filmezi? Mai pleci? Mai plec, că sunt nomad și uite-acolo – foc, noi jonglăm cu foc! Și-apoi pe-o aripă să ne tatuăm ca niciodată să nu ne uităm!
Curajoșii care și-au înfrânt somnul cântă cu The Amsterdams – care sunt part of it la răsărit de soare! No hai să-ți torn o cafea la polonic și să vedem unde mai migrăm în viitor.
Hai să ne umflăm în pene, că am crescut cam mari!
Zazine
7 martie
test