CITEȘTI

Târguțu`Vintage de nota 10

Târguțu`Vintage de nota 10

Distribuie articolul:
Share

După cum vă anunțam zilele trecute, a fost o nouă editie a târguțului. Ne-am bucurat foarte mult pentru că deja ne era dor de un asemenea târg. Eram emoționați, cu bagajele aranjate și așteptam a doua zi să mergem la târg!

Un amănunt am uitat, că e în aer liber și că de la ora 5:00 dimineața a început să plouă, primul impact – oooo nu…., al doilea – hai totuși că poate își revine vremea – și așa a și fost. Pe la ora 12:00 am ajuns în Piața Muzeului unde lumea începea să-și instaleze produsele pentru că afară era deja uscat pe jos și soarele ne mângâia produsele.

Ne-am aranjat produsele pe masă, pe jos, pe sus, în stânga și în dreapta și așteptam lumea să se trezească, să vină în pauza de masă și să avem mulți cumpărători. Revista Atelierul a fost alături de mine și mă bucur că am reușit să o vând din nou la persoane care ne cunoșteau, la persoane care nici nu mă așteptam să o cumpere, dar ideea li s-a părut foarte bună și la toți care au înțeles că revista este mai mult decât una pentru cei care lucrează handmade.

Alături de noi a fost Malvina cu accesoriile ei de păr și broșele din dantele, a fost Diana Bodnar cu broșele ei pictate și floricele din jeans, a fost Bianca Comsa care ne încântă de fiecare dată cu accesoriile ei delicate, feminine, superbe :). A fost Mihaela Chiorean cu hăinuțe vintage, genți superbe, plicuri din piele, ocheleri retro și accesoriile din mecanisme de ceas, a fost Mirela – cea care a organizat târgul și îi mulțumim mult de tot. Chiar lângă mine și Ana cea care lucrează niște gulere supradimensionate cu peste 500 de perle, cea care realizează niște camee pictate manual superbe și cea care a venit la al doilea ei târg, a fost Anca cu hăinuțele realizate de ea și câteva vintage foarte frumoase (nu m-am putut abține și mi-am cumpărat și eu una roșie) și mulți alți artizani și pasionați de vintage.

Am avut parte de 3 zile pline, frumoase, cu mulți prieteni care au venit să ne admire și să ne cumpere creațiile, cu voie bună și soare. Așteptăm cu drag și ediția următoare care am auzit că va fi undeva prin octombrie.

Cum a fost, în imagini, vedeți aici! Enjoy!

Comentarii

ARTICOL RECOMANDAT

  1. GabytzaART

    7 septembrie

    Salut Raluca:) Ne bucuram ca iti plac produsele noastre : http://www.gabrielapopescu.blogspot.com si http://www.ami-atelier.blogspot.com cat despre poza: 377…chiar nu stiu cum le cheama pe fete:((

  2. Raluca

    6 septembrie

    Buna! Din pacate, eu sunt din Sibiu si nu prea am parte de astfel de targuri. Sau se intampla sa fiu plecata in perioada cand se organizeaza unul..
    Vreau sa va intreb, daca stiti unde pot gasi produsele din pozele 375 si 377.
    Multumesc si o seara frumoasa! 😛

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share