Amigurumi, aşa cum este şi Origami, provine din Asia, mai exact din Japonia si reprezintă arta de a croşeta sau tricota animale sau personaje antropomorfice. O caracteristică a acestor creaţii o reprezintă capul supradimensionat şi trunchiul mic, dar aceasta depinde de interpretarea artistului. În lume sunt o mulţime de persoane care au această pasiune, unele creaţii find adevărate piese de muzeu.
Am descoperit Amigurumi dintr-o întâmplare. În urmă cu un an m-am îndrăgostit de personajul unui joc de consolă, un omuleţ din sac cu ochii din nasturi. Căutând pe Internet o modalitate de a achiziţiona o astfel de jucărie, am dat peste indicaţiile de realizare, cu ajutorul acului de croşetat, ale acestui personaj. Cum asta părea cea mai la îndemână metodă, mi-am luat inima în dinţi, am achiziţionat cele necesare şi am început să croşetez. Bineînţeles că nu a fost la fel de uşor cum mă aşteptam, chiar achiziţionarea acelor şi a aţei a fost o grea încercare: nu ştiam exact unde se comercializează astfel de lucruri, cum se potriveşte aţa cu acul de croşetat, şi multe alte secrete pe care le-am descoperit treptat.
Rezultatul nu a fost unul extraordinar, dar nici un eşec. Asta m-a făcut să devin din ce în ce mai curioasă şi să mă documentez mai bine. Astfel am descoperit o mulţime de alţi oameni care îmi împărtăşesc pasiunea, am invăţat de la aceştia ce înseamnă să croşetezi, să creezi un personaj, într-un cuvânt: AMIGURUMI.
Au urmat iepuraşii de Paşte pe care i-am împărţit familiei şi prietenilor, personaje din diverse desene animate sau chiar din filme, şi multe alte animăluţe şi păpuşi, unele născute din imaginaţia mea, altele realizate la comandă.
Partea frumoasă a acestei arte este că permite multă libertate în procesul de creaţie. Orice greşeală este uşor de corectat, aşă că principiul „înveţi din propriile greşeli” se potriveşte de minune. Oricând poţi să desfaci tot şi să o iei de la capăt cu „pierderi materiale” minime sau chiar nule; singura limitare este imaginaţia.
Articolul şi creaţiile amigurumi sunt realizate de Andreea Selagea.
Andreea
12 ianuarie
Mulţumesc pentru aprecieri şi pentru vorbele frumoase. Mă bucur că „jucăriile” mele aduc un zâmbet şi pe feţele altor oameni, nu numai pe faţa mea 🙂
Gabi
11 ianuarie
foarte misto:)
spor la munca, abia astept sa vad urmatoarele modele:p
vali
11 ianuarie
sunt foarte frumoase as dori si eu sa achizitionez asa ceva.
te felicit!
Andra Durdun
11 ianuarie
Bravo!!! Esti cu adevarat talentata si cred ca e nevoie de multa rabdare sa faci papuselele. Eu mi-am pus ursuletu la ghiozdan ca si breloc :D. Mult succes in continuare si multa inspiratie!
Andra
11 ianuarie
Bravo!!! Esti cu adevarat talentata si cred ca e nevoie de multa rabdare sa faci papuselele. Eu mi-am pus ursuletu la ghiozdan ca si breloc :D. Mult succes in continuare si multa inspiratie!
Scurtissime (86) | Diverse | Robintel
11 ianuarie
[…] Amigurumi, o pasiune interesantă. Mie mi-ar plăcea o păpușă voodoo cu Iliescu, dar hai să nu o dau pe mortăciuni… […]
Gina
10 ianuarie
Minunate…. vesele si foarte interesante. Cred ca orice copil si-ar dori o papusica amigurimi.
Asteptam si alte modele, poate si ceva detalii despre modul de realizare. Cred ca este o placere sa-ti folosesti imaginatia imbinata cu veselia de culori si fetele nostime ale personajelor.
Spor la treaba
Roxxy
10 ianuarie
Bravo artisto;) super papusele…si eu ma mandresc cu soricelu de la tine:*:*
ADI
10 ianuarie
sunt superbe si cred ca sunt o adevarata destindere.
felicitari si spor la treaba!
Nela
10 ianuarie
Bravo Andreea! Keep up the good work si asteptam sa vedem mai multe modele!
Cornelia
10 ianuarie
Super! Asta da indeminare si imaginatie!