Distribuie articolul:

Am avut onoarea ca Andreea de la GloryBox să-mi acorde un prim interviu pe acest nou an, lucru care m-a bucurat, mai ales datorită lucrurilor pe care le-am descoperit în această colaborare. Cum veţi observa şi voi când veţi citi, Andreea este un artizan complex, un om foarte receptiv, care a răspuns promt solicitării noastre. Ne-a oferit multe răspunsuri interesante, precum şi impresii detaliate provenite din experienţa ei în această activitate din lumea Handmade.

Vă las să citiţi interviul, lung, dar interesant în opinia mea, însoţit de câteva poze semnificative creaţiei ei.  Un interviu care ar fi potrivit să fie citit stând într-un loc călduros însoţiţi de o cană de ceai aromat.

1. Bună! Spune-ne ceva despre omul din spatele „cutiei de glorie”

GloryBox sunt eu, Andreea. Uneori am senzaţia că numele acesta s-a ales singur şi că işi schimbă semnificaţia pe măsură ce trece timpul. Andreea a vrut sa fie artistă acum deja mulţi ani, adică a vrut să studieze artele. În loc de asta a studiat psihologia – că doar artiştii mor de foame, zicea tata -, dar iată că peste ani a ajuns să se joace de-a arta pentru că visul a fost mai tare decât realismul. Pentru că nu există echivalent suficient de bun in română, omul din spatele cutiei de glorie este un artist wannabe – un om care n-are pregătirea necesară şi poate nici calităţile necesare pentru a se numi artist, dar căruia îi place mult de tot să se joace cu pensulele şi să aducă mici bucurii oamenilor.

2. Cum ai descoperit pasiunea pentru creaţie şi artizanat? Ai urmat un curs specializat în artizanat?

Eu cred că artizanatul m-a descoperit pe mine, nu eu pe el. În sensul că mi-a oferit mediul perfect de exprimare când aveam mai multă nevoie. Aveam un job normal, dar încercam tot mai mult să îmi recuperez creativitatea. Reîncepusem să desenez portrete după ce timp de 5 ani, de când renunţasem la ideea de a studia artele, nu mă mai atinsesem de creion. Eram la un targ de Crăciun la Sala Dalles şi, după ce mi-am făcut mult curaj, am îndrăznit să întreb la un stand: „din ce-s făcuţi cerceii?” Răspunsul a fost scurt: „Din fimo”. Şi de-aici e poveste. Cursul/mentorul meu a fost internetul şi pasiunea pentru artizanat care m-a acaparat total. În prima lună am dormit câte 3 ore pe noapte. Lucram non-stop şi scotoceam internetul după informaţii, tutoriale, tehnici. Aşa am descoperit lutul, iar pe lut se poate picta. Cum prima mea pasiune a fost pictura, pasul a fost mic până la a renunţa la fimo şi a mă reorienta către pictură. De-atunci sunt cam 3 ani şi mă perfecţionez lucrând. E cel mai bun curs.

3. Ce te inspiră? Care sunt principalele tale surse de inspiraţie?

Inspiraţia vine de oriunde. Uneori idei neclare imi trenează în minte cu zilele sau cu săptămânile şi vine un moment când mă aşez la birou şi ce mi-am imaginat eu parţial, prinde viaţă şi apar detalii la care nu m-aş fi gândit niciodată. Alteori creez spontan. Nu trebuie decât să iau obiectul de decorat şi acesta se creează apoi singur. Şi, alteori, bineinţeles, caut inspiraţia în imagini, fotografii, în natură, în emoţii, peste tot.

4. Am remarcat că ai încercat multe materiale şi tehnici, spune-ne care este preferata ta şi de ce?

Am încercat tot ce mi-a picat sub ochi şi m-a atras într-un fel sau altul. Multe tehnici au fost abandonate după o singură încercare, altele mi s-au lipit de suflet. Oricum fac asta în continuare, doar că acum am devenit ceva mai selectivă şi cam ştiu de la început dacă o tehnică mă va prinde sau nu. Preferata mea o sa rămână întotdeauna pictura. Nimic din ceea ce fac nu îmi oferă la fel de multă satisfacţie ca un obiect rezultat din multe ore de pictură care trec pe nesimţite. Şi îmi place mult să antichizez ceea ce lucrez. De multe ori mă abţin cu greu de la a face asta, aş antichiza tot.

5. Ce nu există în lumea Glory box şi ai vrea să adaugi?

Dacă iţi spun că nu ştiu, cum sună? De fapt ştiu – cu aproximaţie – pentru că intenţionez ca la un moment dat să fac şi asta. Aş vrea un atelier complex în care să am un cuptor de ceramică (nu ştiu nimic despre asta, dar totul se învaţă, nu?), tot ce-mi trebuie pentru tâmplărie (de care să se ocupe soţul meu), o maşină de cusut (şi asta e de învăţat) şi orice altă nebunie din domeniu pe care am să o mai descopar.

6. Am admirat site-ul tău; inspiră multă feminitate. Spune-ne cum reuşeşti să menţii acest standard în tot ceea ce faci?

E amuzant. Poate tocmai pentru faptul că eu nu reuşesc să fiu aşa. Nu în sensul clasic de feminitate: nu port tocuri, nu mă fardez, nu merg la coafor sau manichiură, mă îmbrac sport, nu ştiu, de fapt, nimic despre bijuterii în afară de a le confecţiona în stilul propriu, le port la fel de rar, nu deţin haine elegante, nu ştiu ce se poartă, nu port ce se poartă, îmi place să ies la bere cu baieţii nu pentru că nu mi-ar plăcea să ies la ceai cu fetele, dar datorită a ce am scris anterior nu reuşesc să am prea multe prietene de sex feminin. Dincolo de asta sunt o fire sensibilă la tot ce e frumos (ştiu, sună pretenţios) şi caut ce-i frumos cu tot dinadinsul în tot ce-i in jur: frunze, gâze, buburuze, flori, culori, muzică, zâmbete, inocenţă, dragoste, nisip, mare, natură … orice.

7. Pentru că ai un site atât de frumos şi bine structurat ce ai sfătui începătorii în această activitate?

Ei, problema asta este puţin delicată. Eu am avut norocul sa iau contact cu 2 domenii aparent lipsite de legătură, dar care împreună m-au învăţat multe: psihologia şi publicitatea online.

Pentru prima parte n-ai nevoie de studii: gândeşte-te la publicul tău ţintă. Cui vrei să comunici? Ce vrei să comunici? Cum vrei să comunici? Dacă tu intri pe site-ul tău, îţi place ce vezi? Dacă vrei să faci o comandă pe un site de ce informaţii ai nevoie? Încearcă să răspunzi oamenilor la cât mai multe întrebări pentru că, de fapt, mulţi or sa renunţe pentru că n-au timpul şi îndrăzneala să te întrebe o mie de lucruri, iar alţii pur şi simplu nu inţeleg cum să o facă.

A doua parte se leagă de prima într-un fel şi se numeşte „usability”. Foarte pe scurt: unde sunt oamenii obişnuiţi să găsească informaţii când navighează pe internet? În funcţie de asta s-au creat mici reguli: meniul sus sau stânga, căsuţa de căutare în dreapta, scrisul cu un font simplu (poate scrisul ce imită scrisul de mână pare atractiv, dar este greu de citit), contrastul culorilor calmant (scrisul alb pe fond negru, de exemplu, deşi aparent în regulă, este agresiv şi obositor pentru ochi) etc. Apoi daţi oamenilor posibilitatea să se aboneze la postările voastre şi să le aprecieze în totate modurile posibile: mail, rss, facebook, twitter etc.

Dincolo de asta: scrieţi des, spuneţi poveşti, convingeţi oamenii să se întoarcă la voi pe blog. Poate că n-or să cumpere azi, dar mai devreme sau mai târziu o vor face. Azi, de exemplu, am primit o comandă de la o persoană care mi-a spus că mă urmăreşte de 6 luni. Şi, nu în ultimul rând, păstraţi lucrurile cât mai simple şi cât mai clare (fără prea multe bannere, schimbări de font, alternări de culori etc.)

8. Care a fost cea mai dificilă sau provocatoare comandă pe care ai primit-o?

Hmm … greu. Deşi a trecut mult timp de atunci şi au fost şi multe comenzi provocatoare de atunci, cea mai dificilă trebuie să fie pictarea a 3 m de organza.

9. Cu ce crezi că se diferenţiază Glory box în lumea blogosferei handmade?

Acesta e genul acela de întrebare la care eu nu ştiu niciodată să răspund. Nu cred că printr-o creativitate extraordinară. Sunt mulţi artizani care mă lasă de multe ori mută şi îmi vine să mă duc singură într-un colţ şi să mă las de meserie. Eu creez lucruri cuminţi, îndrăznesc să spun frumoase, drăgălaşe, mai mult sau mai puţin originale şi cu siguranţă nu ieşite din comun. Cred că restul de calităţi non-artistice sunt cele care fac diferenţa: mă pasionează mult ceea ce fac, încerc să transmit mai degrabă emoţii decât design-uri fabuloase, renunţ la detalii de design în favoarea calităţii şi a rezistenţei în timp, îmi place să personalizez şi să comunic cu oamenii, să spun povestea fiecărui obiect, ştiu cum să comunic cu oamenii (job-urile mele anterioare s-au bazat pe asta) şi, deloc în ultimul rând, ştiu să îmi întreţin un blog şi să mă promovez în online, mediu care folosit corect face mult mai mult decât orice altă modalitate de promovare.

10. Pentru că esti un artizan cu experienţă am vrea să ştim părerea ta generală despre handmade în România: implicaţii, valori, rezultate, concepţia oamenilor.

Cred că handmade-ul în România tocmai ce-a trecut de adolescenţă şi a intrat în prima tinereţe. Când am început să fac handmade eram încă destul de puţini (deşi sunt sigură că alţi artizani mai cu experienţa m-ar contrazice), puţin vocali şi cam neîncrezători în propria valoare. Cam la un an după asta am trecut cu repeziciune la pubertate şi adolescenţa: handmade-ul a luat amploare, a devenit gălăgios şi aglomerat, multă multă lume a început să facă asta, s-au organizat nenumărate târguri care mergeau chiar foarte bine (şi aveau taxe mici sau inexistente) pentru că în sfârşit începeam să fim cunoscuţi, dar puţini luau povestea asta foarte în serios. Când, entuziasmul iniţial s-a mai potolit, lucrurile s-au cam întors pe dos. Pe de o parte târgurile au început să piardă din vânzări pentru că nu mai erau o noutate, dar să aibă taxe mai mari (pentru că în sfarsit cei care le organizează au început să le ia în serios), iar pe de alta cumparatorii au început să se mai educe şi să diferenţieze handmade-ul kitsch de handmade-ul creativ şi bine lucrat şi creatorii să se cearnă. Din cei foarte mulţi s-au ales suficienţi buni. În continuare foarte multe persoane încep să facă handmade, doar că renunţă foarte repede. Aşa că acum am ajuns la tinereţe – încă se mai ridică voci imature, dar nu le mai bagă nimeni în seamă, iar cei care au fost atenţi au început să priceapă cum stă treaba cu viaţa şi, mai ales, că mai au multe de învăţat. Cred că deja nu prea mai poţi vinde orice obiect doar pentru că este lucrat manual (poate doar la început şi prietenilor), ci trebuie să îi aduci ceva în plus şi să te reinventezi/îmbunătăţeşti pe tine permanent.

11. Ce aşteptări şi dorinţe ai în legătură cu această activitate?

Prefer să mă gândesc rareori la viitor. Spuneam că îmi doresc un atelier cu de toate, dar cam aici mă opresc. Prefer să nu îmi fac planuri prea multe sau prea detaliate pentru viitor şi activitatea asta mi-o permite. În cei caţiva ani de când mi-am început viaţa adultă planurile şi aşteptările mi-au fost date peste cap atât de fantastic încât prefer doar să urmez calea pe care sunt pas cu pas şi să văd unde mă duce. Am învăţat atât de multe lucruri în felul acesta în aceşti caţiva ani de handmade încât abia aştept să fiu surprinsă.

Îi mulţumim Andreei pentru interviu şi îi dorim toate cele bune, multă inspiraţie şi succes în tot ceea ce face.