READING

Tutorial: Felicitare pentru mama

Tutorial: Felicitare pentru mama

felicitare pentru mama
Distribuie articolul:
Share

Ziua mamei este în fiecare zi, dar o serbăm în cea de-a opta a lunii martie, an de an. Flori, fotografii, mici cadouri – sau mai mari, dulciuri, daruri din inimă îi vor face mamei inima să tresalte de bucurie. Voi ce i-ați pregătit?

M-am gândit să vă ofer un strop de inspirație pentru a-i crea mamei o felicitare inimoasă, pe care să-i lăsați un mesaj din suflet. Nu uitați de îmbrățișare!!

Vom începe prin a crea un șablon al unei inimi perfecte, cel puțin din punct de vedere al simetriei. În realitate inima perfectă este cea care simte frumos și nu este deloc simetrică, cel puțin nu ca inimile pe care le desenăm noi.

Inimi sablon

Pentru început să creăm împreună un șablon pentru felicitare. Țineți cont de faptul că inima rezultată va reprezenta dimensiunea felicitării. Aveți nevoie de o coală de hârtie albă pe care să o îndoiți în două părți egale. Trasați începând din partea unde este îndoită hârtia o jumatate din inimă. Decupați umărind conturul desenat având grijă să țineți cele două laturi îndoite perfect aliniate și foarfeca să treacă prin amândouă. Rezultatul va fi o inimă simetrică. Simplu, nu?

Inima felicitare

Șablonul realizat îl vom folosi pentru a crea o felicitare în formă de inimă. Alegeți pentru început materialul din care veți realiza felicitarea – în cazul meu, hârtie cartonată de culoarea roșie. Trasați conturul inimii – am folosit creion colorat – alb, pentru că îmi place combinația și am hotărât să păstrez ideea alb-roșu caracteristică lunii martie -mărțișor.

Imediat ce ați trasat conturul primei inimi puteți fie să o conturați pe a doua imediat lângă, fie să îndoiți cartonul ca în imaginea de mai jos și să decupați cum am procedat la realizarea șablonului:

Felicitare cu inimi

Atenție, cartonul este mai dur și va trebui decupat cu mai multă grijă. Din proprie experiență vă recomand să încercați varianta de mai sus, pentru că sigur va ieși simetric.

Doua inimi

Iată și rezultatul! Aveți grijă atunci când îndoiți și decupați să țineți cont de latura care va veni îndoită. Acest carton pe care l-am folosit este rezistent așa că am putut lăsa latura mai micuță. Vă recomand totuși pentru mai multă siguranță să lăsați o porțiune mai mare.

Felicitare inima

Putem începe să decorăm felicitarea! Am conturat fețele din exterior cu creionul alb și efectul îl puteți vedea în poza de mai sus.

felicitare interior

Pe interior am folosit pentru contur o nuanță mai închisă de roșu și am trasat câteva linii pe care le voi completa cu un mesaj special pentru mama, bineînțeles.

Ghocel desenat

Am adăugat pe partea opusă celei pe care voi scrie mesajul, un ghiocel. Este desenat cu creioane colorate – acestea se comportă foarte frumos pe hârtie cartonată. Am ales sa fac conturul alb cu un marker pe bază de apă și conturul tijei și al frunzei cu un marker verde cu vârful foarte subțire. Un model de ghiocel puteți vedea în poza de mai sus.

felicitare exterior

Iată și câteva idei pentru exteriorul felicitării. Dacă vreți sa adăugați o fotografie, puteți realiza un chenar în formă de inimă – după modelul șablonului, folosind însă o forfecuță cu model. Am obținut cele două forme de mai sus dintr-un singur șablon – inimă in interiorul căruia, cât era încă indoit am decupat încă o inimă.

Aranjament felicitare

Ce mai puteți folosi? Inimioare din fetru simple sau decorate, flori realizate din hârtie sau puteți pur și simplu să desenați ceva și să scrieți câteva versuri, cum am făcut eu cu felicitarea mea.

Felicitare de 8 martie

Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe  adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.

Pe curând!

Comentarii

RELATED POST

  1. Lacrytzaa Taa

    10 februarie

    mi-a reusit complet dar trebuia sa scrieti de ce o sa avem nevoie DAR VREAU SA VA SPUN CA ESTE O FELICITARE FOARTE REUSITA !!!!!!!!!!!!!BRAVO!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. super

  3. andrei

    17 februarie

    tare mamei i-a placut

  4. Angi Iordan

    21 septembrie

    Foarte frumos tutorial!Si exlici pe intelesul tuturor.Bravo!

    • Rux Copilarim

      26 septembrie

      Iti multumesc si ma bucur ca iti place:).

  5. felicia

    11 august

    senzational sper ca mamei sai placa

  6. Rux Copilarim

    14 martie

    Mă bucur ca ți-a plăcut Florentina!

  7. Rux, surprinzatoare ca de fiecare data! E superba felicitarea!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share