incubator107- Matca

Distribuie articolul:
Share

MATCA se împlinește pe 31 martie, de la 8 seara și până-n zori la Popa Nan 82.

Nu-i un eveniment special, doar că s-a-ntâmplat să fi trecut un an de când mi-e casa plină. Hai să complotăm în ajunul lui 1 aprilie, să mințim sincer că lumea poate fi caldă și păzită de rele, să ne împăcăm, să ne amintim și de râs să ne prăpădim.

Spune-ne că vrei să vii și de ce vrei să vii – nu minți! Vino cu merinde, cu torturi sau plăcinte și lumânări pentru suflări. Adu-ți un prieten care n-a auzit de noi, o pereche de pantofi moi – dăm năvală-n Timișoara c-un concurs de danțuială. De câștigi vii cu noi în aprilie 21-22.

Scoatem din cămară atelierele de gală. O luăm de la-nceput cu yoga acrobatică – primul nostru atelier, cu teatru labirint – cel mai lung atelier, parfumurile – cel mai elegant, cea mai selectă degustare de vinuri și apoi rând pe rând cel mai 3D, mai artizanal, mai jazzuit, mai arcuit, mai caligrafic, mai jonglat, improvizat și de neuitat.

Dar mai ales să recunoaștem oamenii cu care-am învățat, pe care i-am pictat, lângă care-am căzut în fund, care ne-au prins trișând, ne-am călcat când dansam, cu poiuri i-am lovit când jonglam. Nu-i știm după nume, după job sau rostul pe lume. Nu contează, ei jonglează!

Noi nu facem nimic special. Meșterii curajoși și artiștii generoși – ei fac incubatorul. A crescut pe spatele lor ca piticii pe umerii uriașilor. Să le mulțumim în liniște lor, tuturor. Echipei Anim’est, Luizei Zan și lui Sorin Romanescu pentru cântarea la rece din miezul nopții și lui Iulian Lazarciuc pentru descântecul din zori.

Și-apoi mai hai pe-acasă, înapoi cu MATCA aleasă. Hai să ne-mplinim!

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share