Dacă vine primăvara înseamnă că vine şi iepuraşul, sau cel mai sigur, sărbătoarea Paştelui. Şi o dată cu sărbătoarea primim şi ouă împodobite cu migală şi imaginaţie, roşii sau verzi, simple sau pictate. Iar cel mai vestit ou de Paşte din istorie este “ Oul de gaină” şi nu unul oarecare, nici de la o gaină de aur din poveste.Poate sună banal, dar nu vă lăsaţi înşelate, căci sub această denumire se ascunde un ou alb din fildeş, deosebit de strălucitor, care se deşurubează în două. În interior se află un gălbenuş de aur, care la rândul lui este creat din două piese, în interiorul acestuia “clocind” o găinuşă multicolora, cu ochii de rubin. Dacă împingem ciocul ușor, în sus, în interiorul găinuşei ni se dezvăluie ultima surpriză, o replică miniaturală din aur şi diamante a coroanei imperiale, ce adăposteşte un pandativ din rubin în formă de ou.
Impresionate ? Eu sigur sunt. Și sigur a fost şi ţarina Maria Fedorovna, căci a fost creat special pentru ea.
Startul a fost dat de acest ou, iar bijutierul Peter Carl Fabergé a creat 69 astfel de ouă, varianta de lux a ouălor ”cu surprize”. O mare parte din ele au fost realizate pentru casa regală cu ocazia diferitelor evenimente istorice, cum ar fi “Oul Încoronării”, despre care se spune că ar fi cel mai preţios, dar şi pentru alte case nobiliare. Condiţia impusă de ţar era ca acestea să fie unice şi să conţină o surpriză.
Abordarea sa a fost de a utiliza pietrele preţioase şi alte materiale drept componente ale modelului, alegându-le pentru felul în care se potriveau, mai curând decât pentru valoarea lor. Pietrele semipreţioase, pe care alţii le-ar fi socotit destul de nepotrivite, erau adesea folosite. Pietrele preţioase predilecte erau smaraldele, rubinele, safirele şi diamantele. Dar probabil cel mai remarcabil aspect al măiestriei lui Faberge este calitatea emailului, calitate atinsă prin folosirea generoasă de timp şi muncă.
Chiar dacă nu sunt o împătimită a bijuteriilor, aceste ouă reuşesc mereu să îmi taie răsuflarea ori de câte ori le-aş privi. Şi acest lucru nu se datorează numai aspectului luxos, colorat, elaborat şi inedit, dar şi faptului că mai mulţi meşteri lucrau aproximativ un an la un singur ou. De aici rezultă şi fineţea fiecărui detaliu.
Bineînţeles că aceste bijuterii presupun şi preţuri colosale, dar nu acest aspect intenţionez să-l scot în evidenţă, ci calitatea lor de adevărate opere de artă care dăinuie peste secole. Când imaginaţia, ştiinţa şi munca se contopesc, nu poate rezulta decât o capodoperă.
Enjoy!
Sursa imagine featured
NO COMMENT