Când privești pentru prima dată creațiile Claudiei ai impresia că sunt realizate din materiale colorate. De fapt, ceea ce vedeți este rezultatul unui proces îndelungat și laborios care implică desen, croșetă, ac și ață. În lumea lucrului de mână nimic nu este simplu – deși poate așa pare din afară. Vă invit să descoperiți un hobby inedit într-un interviu cu Claudia Iovan, realizat pentru Revista Atelierul.
Rux: Claudia, bine te-am găsit! Atunci când descoperi lucrări realizate manual deosebite, așa cum sunt cele realizate de tine, primul lucru care îți trece prin minte este: cine se află în spatele creațiilor? De aceea, prima mea întrebare va fi – Cine este Claudia Iovan ?
Claudia Iovan: Sunt o persoană simplă și în același timp complicată, petrecând mult timp cu creațiile mele. De profesie sunt recepționeră într-un hotel aparținând de un lanț hotelier de prestigiu, iar în timpul liber mă ocup de acest hobby handmade.
Rux: Trebuie să recunosc că ai un hobby deosebit – o combinație între lasetă și broderie. Cum si când ai descoperit această pasiune pentru lucrul de mână?
Claudia Iovan: Interesul pentru lucrul de mână îl am de mult, din copilărie, fără să mă concentrez în mod deosebit pe ceva anume: croșetam, tricotam, făceam covorașe din foi de porumb, etc.; observam cu multă atenție, în jurul meu, la toate prietenele și vecinele din România, dar un am apucat să definesc bine modelele de lasetă văzute pe parcurs. Pasiunea pentru handmade s-a produs în ultimul timp, aproape a devenit o obsesie în sensul de a lucra ore în șir fără să mă opresc.
Rux: Povestește-ne despre tehnica de lucru – ce presupune aceasta și care este elementul inovativ pe care îl folosești.
Claudia Iovan: Tehnica de lucru poate părea complicată la prima vedere, dar este foarte simplă – în special pentru cine lucrează de mulți ani lasetă. Aceasta tehnică presupune multă răbdare pentru a putea defini bine desenele cu ajutorul șnurului de lasetă simplu, iar elementul inovativ probabil e acela de a folosi cât mai multe fire colorate pentru crocheta numărul 8 în general și mai rar numărul 12.
Rux: Cum îți alegi modele pe care urmează să le creezi – există anumite limite în realizarea lor?
Claudia Iovan: Totul a început acum vreo 5 ani când nu prea aveam multe desene și nici nu știam unde să le caut. Dedicam puțin timp creațiilor. Apoi, pe parcurs, am perfecționat mai mult tehnica. Modelele în general le aleg depinzând și de evenimente. De exemplu, acum mă concentrez pe motive de primăvară și de Paște pentru că se apropie. Apoi urmează desene cu motiv de vară (soare, mare, etc). După acestea urmează toamna și terminăm cu cele de iarnă – multe deja începute de anul trecut și pe care trebuie să le termin. Momentan, ceea ce consider eu limite în realizarea creațiilor mele este reprezentat de încercarea de a face portrete de persoane – ca, de exemplu, fiul unui coleg de lucru (încă nu am găsit culorile necesare).
Rux: Am observat că pe blogul tău ai prezentat imagini din timpul lucrului – cam cât timp îți ocupă un proiect?
Claudia Iovan: Am postat mai multe imagini pe blog din timpul lucrului crezând că pot ajuta multe persoane care mă vizitează, dar nu pare să aibă succes. Multe blogărițe nici nu înțeleg ce reprezintă – mă întrebau dacă sunt covorașe??? Probabil e și vina mea de a le publica cu scaner; cred că se înțeleg mai bine sub formă de fotografii. În general nu calculez timpul dedicat fiecărei creații în parte. Poate varia de la 7-15 ore pentru operele mici și între 25-30 ore pentru creațiile mai mari, depinde și cât de complicat e desenul. Trec de la o creație la alta pentru a nu mă plictisi.
Rux: Cum este perceput lucrul de mână – handmade-ul în străinătate, în Tenerife?
Claudia Iovan: E important să se țină cont de marea diversitate de naționalități care trăiesc aici și pot influența handmade-ul local. Tradițiile populare autohtone se observă foarte bine în „romeriile” locale de mare interes turistic, unde e adevăratul templu de „calado canario” o broderie tipică de aici.
Rux: Ai participat la evenimente handmade și dacă da, care a fost impresia pe care ți-au lăsat-o?
Claudia Iovan: Încă nu am avut acest prilej de a participa la un eveniment handmade pentru că așteptam să creez mai multe modele noi și chiar tipice canare. În plus am dedicat mult timp studiului pentru cariera mea profesională și creațiile mele au rămas în plan pentru viitor. Poate cât de curând o expoziție, dar pentru moment sunt doar un hobby.
Rux: Știu că ai o colecție personală de lucrări – ai o anumită lucrare preferată? Povestește-ne despre aceasta!
Claudia Iovan: Nu pot spune cu precizie care-i lucrarea mea preferată pentru că-mi plac toate. E clar că ultimele sunt mai reușite, mai sofisticate și deci îmi plac mai mult decât cele de acum 5 ani. De exemplu curcanul cu steag american – a trebuit să-i fac aplicații ciudate de steluțe pentru că nu se puteau realiza direct cu firul. Păreau floricele, nu ieșeau stele perfecte.
Rux: Fiecare creație manuala are o poveste în spatele ei. Ne poți spune o întâmplare amuzantă sau interesantă legată de o lucrare de-a ta?
Claudia Iovan: Aceste creații – corp și bot de căpriță, model Lidl-Depesche! M-am inspirat din cadourile pentru ziua mea din partea colegilor de servici. Ei au făcut un fel de pariu crezând că nu reușesc să reproduc exact desenele. Au fost două creații inovatoare destul de dificile, dar m-au pasionat și am reușit să le duc la bun sfârșit.
Rux: La ce lucrezi acum și ce planuri legate de acest hobby frumos ai pentru viitor?
Claudia Iovan: Deoarece timpul e destul de limitat, pe moment mă concentrez la modele de animăluțe de Paști (iepurași, găini, rățuște..). În august sunt 50 de ani de la moartea lui Marilyn Monroe și, având un desen deosebit cu ea, sper să reușesc să îl termin. Pentru viitor sper să am o expoziție a mea, personală, cât mai frumoasă și reușită, care sigur va fi interesantă, văzând că puține persoane cunosc creațiile mele.
Rux: Sunt sigură că multă lume va fi atrasă de lucrările tale și probabil își vor dori să încerce și ei să lucreze așa ceva. Ce sfaturi le-ai da?
Claudia Iovan: Pot sfătui persoanele interesate de creațiile mele să nu se descurajeze ținând cont de faptul că sunt multe ore de lucru. Eu cred că rezultatul contează.
Îi mulțumesc Claudiei pentru ca a răspuns invitației noastre! Am aflat multe lucruri interesante! Puteți vizita blogul ei aici: Hobby…
Fotografiile publicate în acest articol îi aparțin Claudiei Iovan și au fost publicate cu acordul ei.
Zburalda
5 ianuarie
Minunat!
Florentina Marin
1 decembrie
superb!
Lacatus Piroska
26 octombrie
foarte frumos
Roxana Tătaru Absinthia
25 octombrie
Atât de plăcute ochiului! Mi-ar plăcea să știu și eu să fac, dar deocamdată învăț să fac figurine origami. Keep up the good work!
lucia
12 august
Superb! Fara cuvinte!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Claudia
8 aprilie
multumesc mult pt cuvintele frumoase la adresa mea!!!!!!!!
Lavinia Paraschiv / fosta Iovan
7 aprilie
De rabdare nu duce lipsa, de sensibilitate nici atat… suntem mandri de ea… pasiunea este incantatoare
DulceaMeaCasa
7 aprilie
Ce interesant…!!! Mama obisnuia sa croseteze mileuri folosind tehnica aceasta, dar Claudia a dezvoltat atat de mult incat mi se par opere de arta. Eu una sunt incantata. Felicitari si multumiri pentru articol, Rux, iar Claudiei (sa inteleg ca e din Romania, dar locuieste acolo unde vrem cu totii sa ne petrecem vacantele 🙂 )mult succes ca proiectele sale sa se indeplineasca.
Liana Toma
7 aprilie
Foarte frumos, ai maini de aur si o rabdare de fier!Felicitari!