READING

Madlook: „Trebuie sa salvăm artizanatul de a...

Madlook: „Trebuie sa salvăm artizanatul de agresiunea kitsch-lui!”

Distribuie articolul:
Share

Nu doar „ei” au experţii lor, nu doar la ei se poate face performanţă şi pot fi apreciate la adevărata lor valoare munca şi talentul.

Ne-o dovedeşte doamna Mariana care, dupa 25 de ani pe meleaguri străine, după ce le-a luat diplomele de la instituţii de prestigiu precum American Gem Society sau UCLA, după ce şi-a pus talentul, experienţa şi dedicaţia în slujba unor nume mari precum „Jafa Gold International”, „Folli Follie”, „A&H Jewelers Manufacturing”, „Masterpiece by Fantasy Diamond”, „Bubar’s Jewelers” – şi lista continuă – s-a întors în ţară, stabilindu-se pe plaiuri muscelene, pentru a ne arăta că şi la noi se poate, pentru a ne aminti cine suntem, de unde venim şi ce bogăţii ducem cu noi.

Membră a prestigioasei Asociaţii de designeri de bijuterii ADOR, Mariana şi-a creat propria linie de lucrări sub brandul „MadLook”, care a devenit marcă înregistrată în România. CV-ul său vorbeşte de la sine, experienţa şi realizările profesionale impresionează până la intimidare, dar mai bine să o ascultăm şi să urmărim înfiriparea mioritică a unui vis american.

Love Nest

Cine este „MadLook” şi cum a început totul?

În urma cu 12 ani, am început sa “flirtez” cu aţe, biluţe şi noduri.
Am fost atrasă repede de magia şi spiritul lucrului de mâna. Controlul deplin pe care îl exercitam asupra puţinelor elemente pe care le aveam, au făcut să mă abandonez total în căutare, exerciţiu şi studiul unei noi tehnici ornamentale.

Puţin mai târziu am împărtăşit experienţele mele cu copiii mei. Surprinzător, băiatul meu a fost cel mai activ susţinător al meu. Astfel s-a născut – m – de la Mariana, d – de la Dimitris şi look – cu sens de stil.
Deci – M a(nd) d look – iniţialele noastre. Şi totul s-a pecetluit când am făcut sigla Madlook. Era foarte potrivită pentru stamparea închizătorilor, uşor de “citit” şi “memorat”.

bratari colac

Ţi-am descoperit un CV de-a dreptul impresionant şi o suită de studii, puţin spus, intimidante. Cum vezi tu, prin ochii de expert, evoluţia fenomenului handmade în România?

Aş spune mai degrabă continuarea unei tradiţii milenare!

Cred că este o datorie a fiecărei iubitoare de frumos să se uite înapoi la ce avem, ce s-a făcut şi ce se poate face. Patrimoniul nostru de artă populară şi creaţii artizanale oferă o bază foarte bogată şi unică. Descopăr în fiecare creaţie elemente cunoscute şi iubite – o zestre nepreţuită care uşor şi timid iese la suprafaţă. Continuarea tradiţiei noastre este o evoluţie prin ea însăşi!

Artemis

O viaţă întreagă dedicată studiului, ani întregi de încercări, experimentări şi sacrificii – ce te-a făcut să nu renunţi?

Mă consider o norocoasă! Am preţuit ce mi-sa dat – TIMPUL! Am folosit această unitate de masură ca să văd, ating şi măsor progresul! Nu am avut nici o lege, regulă sau restricţie – eu le-am făcut, urmat şi stabilit! Repede, atracţia devine dependenţă! Mult timp am lucrat freelance pentru a-mi finanţa încercările.
Răsplata este uriaşă dacă ne gândim câte puţine rezultate palpabile alte ocupaţii au!

Ivory Princess

Găsim poveşti în spatele creaţiilor tale? Cum iau ele naştere şi se dezvoltă, de la idee până la forma finală, „şlefuită” până la cele mai mici detalii?

Aş putea spune – acum după atâţia ani dedicaţi acestui concept – că Madlook este my brain-child!

Evoluţia acestei tehnici-meşteşug – care împleteşte disciplină, îndemânare, imaginaţie şi dedicaţie – a avansat încet şi sigur. Am avut ca inspiraţie celelalte meşteşuguri cunoscute – croşetat, tricotat, ţesut şi croitorit, toate puse în slujba unui nou meşteşug ornamental alcătuit din noduri.

Munca din spatele acestui proiect este imensă! Am 14 noduri pe care pot să le folosesc – în ordine logică totul a trebuit să fie catalogat: descris, explicat, desenat cu minuţios amănunt. La fel şi produsele. Fiecare idee are o perioadă de studiu, încercări până ce orientarea, mărimea şi desenul dorit se găsesc. Şlefuirea, cum spui tu corect – trece prin stadii intermediare, când funcţionalitatea se intersectează cu frumuseţea şi originalitatea. Urmăresc să creez o bijuterie pret-a-porter, fluidă, cu multe variaţii de folosire, uşoară, comfortabilă şi accesibilă. O brăţară care a fost prezentată ca produs al zilei, denumită “Soleil”, a trecut prin 9 variaţii intermediare până a ajuns în stadiul actual. Numai când tiparul final a fost găsit, atunci se pot reproduce modele. Provocările şi competiţia existente prin alte tehnici de lucru, rezultatele deosebite obţinute de “meşteri” în domeniu, te obligă să depui eforturi îndelungate.

MadLook

Cu toţii, la un moment dat, am făcut acel prim greu pas. Şi poate nici la următorii nu ne-a fost prea uşor! Ce recomanzi celor care acum îşi descoperă pasiunea pentru handmade?

Cred că fiecare individ care vrea să se ocupe de handmade, trebuie să-şi stabilească un sistem de valori şi reguli clare pe care să le urmeze. Cred că succesul şi bucuria pe care o ai prin intermediul aceastei îndeletniciri este proporţional cu efortul, dedicaţia şi seriozitatea depuse.

Există o regulă, nescrisă, dar valabilă: ordinea de funcţionare – evoluţia lucrurilor în artă în general – este: Muncă, Succes şi apoi Acumularea financiară! Ordinea este strictă şi nu se percep jumătăţi de măsură!

noduri MadLook

Ce faci când nu creezi noi piese şi modele MadLook? Există viaţă dincolo de design?

Când nu lucrez, gândesc sau organizez creaţia în jurul acestui concept, îmi place să grădinăresc! Să mă ocup de plante – mai mult naturiste – să studiez şi să cultiv plantele medicinale.

Aici, la noi, totul pare să fie mai greu. Cum putem răzbate, cum crezi că ne putem face cunoscuţi şi apreciaţi şi „dincolo, la ei”?

Cred că valoarea fiecăruia are măsura într-un cerc de valori recunoscut. Aderenţa la cluburi, asociaţii, cercuri sau grupuri este indinspensabilă. Orientarea lor trebuie să se sincronizeze cu ţintele şi valorile proprii. Cred că handmade-ul în România în forma în care este prezentat de tinerii artişti, cu influenţe exterioare, este la început. Trebuie să se maturizeze, să aibă identitate şi legătură cu cine suntem. Tradiţia şi arta populară trebuie să aibă un rol important în studiul şi evoluția fiecăruia.

coliere MadLook

Nu numai execuţia în sine are importanţă ci şi designul, unitatea şi unicitatea lui. Succesul nu este să execuţi un tipar de success – ideea este să faci un tipar românesc de success. Găsirea stilului şi a unei expresii comune, interpretate de fiecare, ar face ca să creăm o şcoală a noastră de handmade tradiţional românesc. Numai atunci am fi o variaţie estetică cu un loc aparte în paleta internaţională.

Izvoarele de inspiraţie nu trebuiesc căutate afară, în tehnici cunoscute şi modele deja vu. Este suficient ca fiecare dintre noi să descopere şi să observe costumul popular din zona în care traieşte! Tot ceea ce avem nevoie este deja existent în forma estetică şi intrinsecă a portului popular: compoziţie, unicitate, unitate, echilibru şi conţinutul de motive artizanale.

Nu ne impunem şi atragem succesul prin a imita sau copia. Drumul îl deschide inovaţia şi motivele noastre decorative. Creaţiile artistice, susţinute de deprinderi tehnice, trebuie să fie preocuparea continuă şi susţinută în procesul perfecţionării şi dezvoltării fiecărui aspirant la titlul de “jewelry designer”.
Reinterpretarea şi adaptarea motivelor noastre artizanale ar trebui să fie baza de creaţie pt fiecare dintre noi cu pretenţii la succes şi împlinire artistică.

bratari MadLook

Care este misiunea ta? 

Misiunea: să aduc o contribuţie la crearea bijuteriilor în spirit tradiţional romanesc şi o perspectivă nouă meşteşugului cu mărgele.
Moto-ul meu: „Search, Learn, Share – SLS Values!”

Unde te putem găsi?

Mă puteţi găsi pe blogul meu: www.lifeafter55-mix.blogspot.com şi pe site-ul meu: www.madlook.ro.

colier MadLook

bratara MadLook

 

Comentarii

RELATED POST

  1. Gaby Galamaga

    11 aprilie

    „Nu ne impunem şi atragem succesul prin a imita sau copia. Drumul îl deschide inovaţia şi motivele noastre decorative.” Foarte bine spus! Am citit articolul cu un mare interes iar creatiile Madlook sint frumoase si foarte finute. Bravo!

  2. Mariana Ion Xidarakou

    10 aprilie

    Multumesc Melianda si Zazine ca ati avut amabilitatea sa faceti comentarii despre articolul lui Gaby Bobeanu.
    Cum se intimpla ca persoanele care sint talentate, independente si creative..cu adevarat.. reusesc intotdeauna sa gaseasca timp si au curtoazia de a comenta si aprecia ….munca altora!
    Mult succes in activitatea voastra !

  3. Melianda

    9 aprilie

    Foarte frumos si foarte util acest interviu , ma bucur ca am vazut aceste creatii minunate , felicitari d-na Mariana, aveti maini de aur si felicitari Gaby pentru acest interviu 🙂

  4. Zazine

    8 aprilie

    Un interviu excelent!
    L-as recomanda tuturor artizanilor incepatori!
    Felicitari Mariana pentru toata activitatea ta creatoare!

  5. Mariana Ion Xidarakou

    8 aprilie

    Multumesc Ioana pentru comentariu si simtul camaderesc!
    Cu aceasta ocazie vreau sa multumesc si lui Gaby Bobeanu care a luat din timpul ei personal sa scrie acest articol!
    Sper ca mesajul sa fie inteles de toti ca o opinie personala la ceea ce se intimpla cu mestesugarii si artizanii romani. Aceastas opinie poate fi interpretata de fiecare in mod personal . Este o invitatie la meditatie, la evaluare si directionare in viitor!

  6. Ioana

    6 aprilie

    artizani

  7. Ioana

    6 aprilie

    Un interviu teribil de interesant! Nu cunoșteam creațiile Madlook înainte de a citi aceste rânduri, dar mă bucur foarte tare să descopăr omul din spatele lor, omul atât de bine pregătit care susține simbolistica tradițională. Mulți artiyani ar trebui să se aplece asupa acestor sfaturi, pentru că sursa mi se pare inepuizabilă!
    Felicitări!

  8. […] – Articol publicat in Revista Atelierul – […]

  9. […] sa salvăm artizanatul de agresiunea kitsch-lui!” – Articol publicat in Revista Atelierul […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share