Suntem în mijlocul primăverii iar soarele ne zâmbeşte larg, lung şi din ce în ce mai des, şi ne îndeamnă să visăm cu ochii deschişi, să ne bucurăm de frumos.
Dacă nu ai simţit încă gustul primăverii din diverse motive, nu e nimic pierdut. Îţi vom sădii entuziasmul şi îţi vom înflorii sufletul ca pe o floare de primăvară. Se ştie că pictura relaxează şi florile creează bună dispoziţie.
Iată câteva idei care îmbină pictura şi florile într-un mod plăcut pentru ca să îţi bucure atât sufletul, cât şi camera.
Let’s spring your soul!
Cum Sărbătorile de Paşti s-au încheiat sunt sigură că au rămas câteva cofrage de ouă goale gata să fie reciclate. Da, exact, cofragele de ouă din carton pot fi reutilizate dând naştere unor frumoase flori de primăvară.
Iată câteva exemple de proiecte inspiraţionale:
Ghirlandă de narcise galbene. Este uşor de realizat, atât de uşor încât o pot realiza şi copiii. Dar aceasta nu înseamnă că nu este la fel de apreciată şi în rândul celor mari.
Un buchet de flori chic care pus într-o vază potrivită, nu numai că nu va trece neobservat, dar va lua cu siguranţă ochii oricărui vizitator.
Coroniţa de flori din cofrag de ouă este mai laborioasă, dar nu te descuraja pentru că rezultatul final merită un zâmbet mare de mândrie şi o mulţime de zâmbete de admiraţie.
Instalaţie de iluminat cu flori. Uşor de realizat poate fi folosită pentru iluminarea în casă sau chiar la intrarea principală unde poate fi admirată şi de vecini mai curioşi.
Acum că am văzut ce pot face nişte simple cofrage de ouă din carton, să vedem ce se poate face cu câteva prosoape de hârtie.
Coroniţa de primăvară din prosoape de hârtie. Ce este special la această coroniţă este faptul că fiecare floare din ansamblu este diferită. Dacă nu îţi este teamă că admiratorii săi o vor confisca, poţi să o atârni pe uşa de la intrarea în casă.
De la pictura pe cofrage de ouă şi hârtie, trecem la pictura pe sticlă.
Nu iţi poţi imagina cât de simplu este să pictezi pe sticlă. Nu trebuie să fii un maestru al picturii, trebuie doar să ştii exact ce vrei să pictezi – deci puţină organizare, puţină îndemânare şi puţină răbdare.
Iată un proiect inspirant: O vază primăvăratică cu maci stilizaţi în culori vii. Această vază poate fi înlocuită cu succes de un pahar de tip sondă, sau de ce nu, de mai multe. Pe mine m-a cuprins deja entuziamul şi presimt că va creşte direct proporţional cu fiecare pahar pictat.
Un alt proiect interesant este acest suport pentru lumânare pictat manual. Folosind vopseluri speciale şi capătul unei pensule pentru realizarea florilor, această mică grădină poate fi obţinută în aproximativ 15 minute. Pentru un timp atât de scurt arată foarte bine!
Sper că am reuşit ce mi-am propus şi am adus puţin entuziasm sau poate puţin mai mult.
Alle Malina
16 februarie
misto