Despre animăluţele lunatice

Distribuie articolul:
Share

Mai ţineţi minte păpuşile din cârpă, umflate, din copilărie? Eu ţin minte că am încercat să creez aşa ceva când eram mult mai mică şi mereu mi s-au părut vesele şi haioase. Astăzi vom vorbi despre şi cu creatoarea zooloonaticilor. A fost prezentă şi probabil o cunoaşteţi de la multe evenimente, printre care şi Noaptea albă a creatorilor de handmade.  Ce înseamnă acest nume bizar? Cine crează aceste pisici şi animale umflate, mari şi haioase şi multe alte detalii puteţi afla citind interviul de mai jos pe care Zooloonatic mi l-a acordat.

1. Ce înseamnă Zooloonatic? M-a intrigat mult acest nume şi sunt sigură că şi cititorii noştri ar vrea să ştie.

Zooloonatic e un amestec…o aiureală rezultată într-o noapte în care ideile şi pisicile se plimbau prin capul şi prin casa mea. Pentru că aceste animaluţe – zoo iau naştere în cele mai multe cazuri noaptea le-am zis lunatici, de aici această denumire mai ciudată.

2. Cine se găseşte sub acest nume?

Despre mine:  Creez când mă simt bine, când e soare, când ninge, dar în special noaptea, pentru că atunci timpul parcă se opreşte puţin, asteaptă ca ideile mele de copil vesel să prindă formă şi multă culoare.
Dacă noaptea mă joc cu materiale şi aţe colorate, ziua merg la job, ca un om normal, conştiincios. Când ajung acasă şi în weekend-uri creez cu mult drag obiecte de decor pentru un spaţiu plin de căldură şi voie bună, jucării pentru copii, dar în special pisici de tot felul: de pus în fereastră, pe pervaz, în bibliotecă, pe canapea, în pat, de agăţat pe perete.
3. De curiozitate: ai pisică acasă? Te întreb pentru că pisicile tale au devenit un brand şi le recunoaştem oriunde.

Dacă am pisică. Da, cred că am…nu sunt foarte sigură că face parte din această rasă. Este un motan sălbatic, care atacă şi muşcă. Şi  nu doar musafirii, ci şi pe mine şi de multe ori alerg de el în propria casă. Cu toate acestea ne înţelegem şi ne iubim, cu atât mai mult cu cât este mai deosebit faţă de alte pisici.

4. Care este sursa ta de inspiraţie?

În afară de motanul meu drag care este o sursă de inspiraţie zilnică, mă inspiră diverse lucruri ciudate cum ar fi: materialele pe care le văd în magazine, modele văzute pe stradă, imprimeuri de pe haine, graffiti, copacii, câmpurile pline cu flori şi lista ar putea continua cu tot ce văd eu pe unde merg.

5. Cui crezi că se adresează creaţiile tale?

Zooloonaticii sunt obiecte decorative şi de joacă pentru copii, cu toate că o mare parte din ele sunt mai mari decât copiii. Se adresează oamenilor veseli fără limită de vârstă, care ştiu să fie copii din când în când.

6. Care este creaţia ta preferată, pe care o iubeşti cel mai mult? Şi de ce?

Am o singură pisică păstrată pentru mine, care nu seamănă însă cu ce lucrez eu acum, este mare, verde şi cu ochii bulbucaţi. Nu m-am gândit până acum că este pisica preferată, însă este prima pe care am facut-o. Are o poveste mai interesantă, am muncit mai multe zile la ea, am plimbat-o prin toată casa, am întins-o pe canapea, pe masa din sufragerie. Am lăsat-o acolo peste noapte, a dormit motanul pe ea şi surpriză: când a fost gata, umplută, motanul a avut o reacţie stranie, s-a speriat de ea ca de un monstru pe care nu l-a mai văzut niciodată, s-a înfoiat la ea şi a fugit.

7. Ai primit comenzi şi pentru alte animăluţe decât cele pe care le realizezi în mod normal?

Am primit şi comenzi mai ciudate, însă tot pisici: pisici rele, cu dinţi, pisici însărcinate şi maşini.

8. Te-ai gândit să creezi şi altceva? Ce te atrage înafară de păpuşile zoolanatice?

Pe lângă pisicile zooloonatice mai creez şi bufniţe neîmbufnate, măgari neînfricaţi, păpuşi ciudate – tocmai bune de plimbat în maşină sau de aşezat pe un scaun în sufragerie. Tot pentru zooloonatici mai fac însă năsturei din ceramică şi papier mache.

Dar cum nu am stare, mereu caut să fac ceva nou şi când am chef lucrez şi în argint. Îmi place foarte tare acest material şi am învăţat singură pentru că nu am avut timp, până acum, să merg la un curs. Mi-am cumpărat câteva unelte, un minim necesar şi fac cercei şi medalioane, cu pisici şi căsuţe vesele.

 

9. Mulţumim mult pentru interviu. Un mesaj pentru cititorii noştri şi cei ce te urmăresc?

Cititorilor le doresc momente pline de culoare şi veselie, chiar dacă uneori mai sunt şi nori.
Şi dacă nu aveţi o pisică zooloonatică ar trebui să procuraţi una, sigur aduce veselie şi e foarte cuminte, nu muşcă! Garantez!
Comentarii

RELATED POST

  1. IMAGINATIA CREATOARE N-ARE LIMITE!FELICITARI, SINCER!!!BRAVOOO, CREATORILOR!!!PRESIMT CA VETI FACE FURORI-N SCURT TIMP,/PIATA INTERNA SI/PIETELE LUMII!DAR AVETI NEVOIE DE PROMO/ MASURA VAL.DV.!INREGISTRATI-VA TOATE MARCILE SI CAUTATI BENEFICIARI, CUMPARATORI/PIATA INT. SI/PIETELE TERREI,/BAZA DE CONTRACTE FERME,/TERMEN LUNG!PARTICIPATI LA TOATE TG., EXPOZ./SPETA BRANDURILOR DV., IN TARA SI MAI ALES IN AFARA!VA TIN PUMNII, K SA-MI IASA PROFETIA-N CEEA CE VA PRIVESTE SI-N PRIMUL RAND K SA CREASCA EC.NOASTRA, SEMNIFICATIV,> 3%/AN, LA INFINIT!!!CA PREA AU FOST BLAMATE-N DRACI, PROD.ALIM.ROM., IN ULTIMA LUNA!????

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share