Wellcraft şi lutul polimeric

Distribuie articolul:
Share

În ultima vreme am descoperit lumea rusească a lutului polimeric, precum şi artiştii de origine rusă. Este o lume frumoasă cu multe creaţii speciale. Am vrut să împart cu voi aceste creații şi de aceea am invitat o altă artistă de origine rusă să ne împărtăşească din experienţa şi creaţiile sale. Astfel a rezultat interviul cu Katherine pe care îl puteţi citi în continuare.

Sper că vă va plăcea şi că în acest mod vom putea să realizăm unele conexiuni şi să cunoaştem artişti din alte ţări şi de asemenea să admirăm creaţii bine realizate.

Bună! Spune-mi ceva despre persoana din spatele Wellcraft

Bună! Numele meu este Katherine, sunt de origine rusă şi trăiesc în Tallinn, capitala Estoniei. Am educaţie în domeniul artei şi lucrez ca şi designer grafician.

Cum ai descoperit handmade-ul şi de ce ai ales să realizezi bijuterii handmade?

De când îmi pot aminti handmade-ul a fost parte din viaţa mea. Nu realizez doar bijuterii. Îmi place să pictez mătase, să realizez accesorii de decor interior, să pictez veioze. Odată mi-am pictat chiar și o rochie.

Îmi place să combin diverse materiale şi tehnici, dar ca majoritatea fetelor îmi plac bijuteriile frumoase. Bijuteriile handmade reprezintă un mod amuzant de a fi unic şi îţi pot completa orice ţinută.

Am început să lucrez cu lut polimeric destul de recent, aproximativ acum 2 ani. Am primit de la prieteni cadou de ziua mea un pacheţel de lut polimeric şi acesta a fost momentul! Primele piese le-am făcut pentru mine. Mai târziu şi alţi oameni au început să comande de la mine.

Care este sursa ta de inspiraţie?

Orice mă poate inspira. De cele mai multe ori mă inspir din natură. Îmi plac păsările colorate, pisicile amuzante, peştii exotici, florile, copacii, apusul şi răsăritul, vietăţile oceanice, valurile mării… lista este infinită!

Am remarcat că lucrările tale sunt foarte variate, dar spune-mi: ce defineşte cel mai bine WELLCRAFT? (ce tehnică, culoare sau produs, care este stilul tău)

Într-adevăr, lucrările mele sunt variate şi realizate prin diferite tehnici. Acest lucru deoarce chiar mă distrez lucrând cu lut polimeric şi realizez orice îmi doresc, ceea ce este interesant momentan. Pe de altă parte sunt multe lucruri pe care vreau să le descopăr şi să le învăţ, aşa că testez orice. În schimb, pot spune că una din tehnicile mele preferate este filigree. Îmi plac compoziţiile ne-centrate, culori vibrante, atenţia la detalii.

Brandul meu, Wellcraft are un concept simplu dar important: lucruri realizate manual care sunt bine făcute. Fiecare piesă realizată de mine are propriul design. Realizez schiţe pentru a întruchipa ideile mele. Evit să folosesc culorile din pacheţelele de lut exact cum sunt ele produse, întotdeauna amestec culorile pentru a crea nuanţe interesante. Calitate, concepte unice şi atenţia la detalii, acestea definesc Wellcraft cel mai bine.

La ce lucrezi în acest moment? Ce proiecte de viitor ai (sau deja realizate)?

Una dintre ideile mele este de a introduce în lucrul cu lut polimeric motivele de broderie din popor. Am încercat de două ori acest lucru, sper sa continui si să dezvolt această idee utilizând diverse tehnici.

Am decis să-mi înnoiesc camera în care lucrez adăugând elemente realizate manual. Am început cu mânerele de la sertare. Am realizat mai mult de 30 de astfel de mânere. Mai multe elemente de interior vor apărea în viitor.

De asemena lucrez la noul meu brand, dar momentan acest lucru este „TOP SECRET” 🙂  Tot ce pot spune este că acest nou brand este legat de tehnica mea preferată, filigree. Simbolul brand-ului este un personaj modelat cu detalii filigree.

Care este bijuteria ta preferată şi de ce?

Una dintre preferatele mele este colierul Toucan. Este complex şi conţine foarte multe detalii. L-am realizat anul trecut, iar în acest an Tooky al meu (aşa obişnuiesc să-l numesc) şi-a găsit proprietar.

În această primăvară am adăugat colierului încă două piese: inel cu orhidee şi braţara Jungle. A rezultat un set drăguţ, foarte vesel şi exotic.

Sunt multe alte bijuterii preferate – brăţările mele cu peşti. Această colecţie se numeşte „Secretele unui recif de corali”. Fiecare peşte are propriul nume şi poveste. Ei se numesc Nemo, Goldy şi Violette. Nemo este puţin timid şi se ascunde într-un recif de corali. Goldy este o creatură misterioasă gata să-ţi îndeplinească toate dorinţele, iar Violette este jucăuşă şi cochetă.

Toţi peştii sunt realizaţi prin modelare, nu sunt pictaţi, conţin degrade-uri de culori, dungi fine, buline micuţe – fiecare detaliu este realizat din lut polimeric. Elementele de coral roşu şi verde sunt de asemenea realizate din lut polimeric.

Aceste braţari conţin şi cercei asortaţi, care se potrivesc perfect unei ţinute de vară.

Iar acestea sunt câteva exemple realizate prin tehnica mea preferată, filigree. Îmi plac combinaţiile complexe de culori şi micile detalii.

Ce ştii despre handmade în România? Cunoşti vreunul dintre artiştii români?

Din păcate nu cunosc nimic despre acest lucru. Probabil una dintre cauze este şi bariera impusă de limba de origine. Dar sunt convinsă că sunt mulţi artişti talentaţi în toată lumea. De multe ori, mulţi oameni fac lucruri frumoase la ei acasă, dar nimeni nu le vede. De aceea consider că este important să comunici cu oamenii şi să devii membru al comunităţilor de arts&crafts, pentru ca alţi oameni să vadă ce faci tu şi la ce te pricepi. De asemenea apreciez munca voastră, a celor de din cadrul revistelor de handmade (atât online, cât şi pe hârtie). Munca voastră este foarte utilă în multe privinţe: pot inspira şi educa oamenii, prezintă idei mărețe, prezintă artişi străini, oferă oportunitatea artiştilor de a-şi prezenta talentul şi de a vorbi oamenilor despre munca lor.

Ce-ţi place cel mai mult la lutul polimeric?

Este uşor de folosit şi se poate coace şi într-un cuptor normal. Îmi place să modelez şi să creez multe lucruri frumoase la mine acasă, iar acest lucru nu produce murdărie. Acest material este realizat pentru artă şi distracţie! Oferă o mare paletă de culori, este uşor de modelat, și nu e foarte scump. Un mare potenţial pentru munca creativă.

Care sunt visele tale referitor la handmade şi ce ai realizat până acum?

În acest moment mulţi oameni îmi admiră creaţiile, unii le cumpără, alţii vor să înveţe de la mine. Acest lucru este destul de amuzant, deoarece primele mele încercări în modelaj au fost oribile, dar doi ani de practică au dat rezultate. Sper să mă dezvolt tot mai mult. Visul meu este să-mi descopăr un stil al meu, reconoscibil şi să-mi deschid un magazin.

Ai un mesaj pentru cititorii noştri?

Pentru toţi cei ce abia îşi încep călătoria artistică: practicaţi arta şi handmade! Fi-ţi răbdători! Experimentaţi! Bucuraţi-vă de acest proces! Distraţi-vă!

PS: Mulţumesc pentru oportunitatea de a vorbi oamenilor despre munca mea.

Comentarii

RELATED POST

  1. Dana Mitri

    25 ianuarie

    ff misto .dar totusi trebuie talent!

  2. Superbe bijuterii! Rusoaicele sunt talentate si in alte tehnici de margelit.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share