Joi, 13 septembrie, am fost la lansarea casei Soleta zeroEnergy 1, cel mai nou concept de casă eco al Fundaţiei pentru Inventică şi Tehnologii Sustenabile – Justin Capră (FITS). Nici nu ştiu de unde să încep să vorbesc despre căsuţa asta. Ce pot spune cu siguranţă este că e foarte uşor de lăudat. Fiecare detaliu, fie el tehnic sau decorativ, pare ingenios tocmai prin simplitatea sa. Cu excepţia poliuretanului din stratul izolator, toate materialele sunt locale, din surse regenerabile. Cum să nu-ţi placă? La cei 48 m ai săi, este sora mai mică a celor ce urmează a fi puse la dispoziţia publicului în curând. Şi este şi modulară, ceea ce nu poate decât să ne bucure.
Cum am intrat în grădina celor de la Euro Garden, ne-a întâmpinat ceea ce părea a fi o cabană din munţi modernă, construită din lemne şi sticlă. Acoperişul în două ape, cu rupere de pantă, ţine locul a doi pereţi pentru a minimiza contactul cu fenomenele naturale. De exemplu, panta abruptă a acoperişului, în partea de jos, va face imposibilă depunerea zăpezii pe o suprafaţă prea mare a acestuia, sporind eficienţa straturilor termoizolante din structura sa internă.
N-am reuşit să aflăm la eveniment de ce fel de fundaţie are nevoie Soleta, însă site-ul lor ne-a dat răspunsul la această întrebare şi la multe altele (vedeţi? De asta e indispensabil un site de prezentare bine făcut, indiferent de produs). Fundaţia de care are nevoie nu este din beton, cum este cazul la casele obişnuite, ci este un grup de piloni de lemn tratat. Din acest motiv, dar şi pentru că întregul concept se bazează pe folosirea materialelor regenerabile, nu mă aştept ca fundaţia să reziste mai multe sute de ani. De fapt, nici nu cred că se doreşte asta. Partea bună e că materialele rămase întregi ar putea fi refolosite pentru proiecte viitoare.
“zeroEnergy” nu înseamnă, totuşi, că nu consumă pic de energie din exterior, ci că s-a făcut tot posibilul ca atât resursele naturale afectate, cât şi pierderile de energie de pe urma folosirii casei să fie minime. Totul depinde, desigur, şi de felul în care energia este folosită. Panoul solar de pe acoperiş poate asigura doar o parte din energia necesară şi casa trebuie racordată la reţeaua de apă locală.
De decorarea casei s-au ocupat cei de la ELLE Decoration, Designist.ro şi Intro, La Maison, IKEA, Atelier Anda Roman, Maison Dadoo, Casara și Hansen, iar amenajarea peisagistică face parte dintr-un proiect de doctorat sub îndrumarea domnului profesor Florin Stănică.
Dacă vreţi să vedeţi şi voi casa Soleta, puteţi s-o faceţi încă 4 ani de acum înainte. O găsiţi în Băneasa, în incinta Euro Garden Center, în fiecare zi, cu programare prin telefon.
Fotografii de Raluca Dumitru (Lulutu Geller/TransFormator) şi Mihai Trandafir.
NO COMMENT