READING

Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage aniver...

Școala de Bijuterie Contemporană Assamblage aniversează doi ani de la înființare

Distribuie articolul:
Share

În luna octombrie a anului 2010, designerul David Sandu punea bazele unui proiect de referință în domeniul bijuteriei de autor din România. Din dorința de a readuce la viață meseria pierdută de bijutier, artistul își asumă rolul de profesor pentru persoanele care doreau să își construiască o carieră în acest domeniu, însă se confruntau cu lipsa unei instituții specializate. Cursurile au luat amploare, până în prezent, școala numărând circa 150 studenți în cei doi ani de activitate.

Fotografie realizată de Mihai Trandafir

O altă realizare importantă în domeniul bijuteriei este colaborarea cu galeria ArtXpert Fine Art Concept Store, alături de care Assamblage a organizat în luna aprilie Jewelry Design Fair, târg și expoziție de bijuterie contemporană care a adunat 13 designeri din București, Cluj și Constanța și un furnizor de pietre prețioase. A doua ediție se va desfășura în luna noiembrie a acestui an, pe strada Puțul lui Zamfir nr. 45.

De asemenea, în anul 2013, Assamblage își propune înființarea unui curs de desen pentru bijuterie și începerea demersurilor pentru certificarea a două cursuri în parteneriat cu CNFPA. Acestea se vor adăuga celor șapte tipuri de cursuri deja existente, printre care enumerăm: cursuri de ințiere în bijuterie Basic One și Basic Two, cursuri de seara, workshop de turnare în pământ de Delft și os de sepie, workshop de finisaje și texturi, curs de fotografie macro pentru bijuterie și curs de modelare de ceară și turnare centrifugală.

Interesul pentru bijuteria contemporană de autor s-a mărit considerabil în ultimii ani în România, artiștii autohtoni obținând vizibilitate în cadrul expozițiilor și târgurilor naționale și internaționale. Drept dovadă, aproximativ 50 de cursanți ai Assamblage și-au înființat propriile ateliere de lucru și fac parte  în prezent dintr-o generație nouă de autori de bijuterie contemporană care se ridică la standarde internațioanale de creație și profesionalism.

Persoană de contact: Valentina Buzămurgă
PR Manager Școala de Bijuterie Contemporană
Adresă mail: [email protected]
Număr telefon: 0721.489.792
www.assamblage.ro
Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share