Toată vara strânsă într-un borcan – așa e dulceața făcută acasă. Pentru câteva ore poți fi zână cu magie, adunând cu migală parfum și miez din toate fructele verii. Dacă adaugi câteva frunze de mentă și două felii de lămâie, dulceața ta devine cu adevărat fermecată.
Croșetează borcanelor tale și câte o pălărie – vor fi romantice și la fel de dulci ca și conținutul!
Iată ce materiale am folosit: [starlist]
- croșeta numărul 2
- fir Angelica[/starlist]
Cum să faci:
1. Pornești de la un lănțișor cu 4 ochi și închizi cu punct alunecat ca să formezi un cerc.
2. Lănțișor cu 1 ochi, apoi croșetezi 9 piciorușe simple în cercul format.
3. Înmulțești: câte 2 piciorușe jumătate duble în fiecare ochi – la sfârșit ai 18 ochiuri.
4. Marchează începutul fiecărui rând cu un fir de altă culoare. Croșetezi 2 piciorușe duble în primul ochi, lănțișor cu 1 ochi, sari peste următorul ochi – croșetezi așa până la sfârșit. (Ochiurile pe care le sari vor forma niște găurele).
5. Croșetezi 2 piciorușe duble în primul ochi, 1 picioruș dublu în următorul, lănțișor cu 1 ochi, sari următorul ochi – croșetezi așa până la sfârșit.
6. Croșetezi 2 piciorușe duble în primul ochi, croșetezi câte 1 picioruș dublu în următorii 2 ochi, lănțișor cu 1 ochi, sari următorul ochi – croșetezi așa până la sfârșit.
7. Croșetezi 2 piciorușe duble în primul ochi, croșetezi câte 1 picioruș dublu în următorii 3 ochi, lănțișor cu 1 ochi, sari următorul ochi – croșetezi așa până la sfârșit.
8 – 9 – Croșetezi câte 1 picioruș dublu în fiecare ochi și în fiecare spațiu.
10. Punctul scoică pentru margine: lănțișor cu 3 ochiuri, 3 piciorușe triple în următorul ochi, lănțișor cu 3 ochiuri, punct alunecat în următorul ochi – repeți până la capăt. (Piciorușul triplu seamănă cu cel dublu, doar că dai firul după croșetă de 3 ori.)
Poți folosi orice culoare. Încearcă și combinații de câte 2 culori pentru fiecare pălărioară. Modelul roșu de mai jos a fost croșetat sărind peste rândul 9.
Ca să prinzi pălăria borcanului cu dulceață, croșetează un lănțișor și inserează-l prin rândul 9.
Dacă ai croșetat pălărioare borcanelor tale de dulceață urmărind acest tutorial, trimite-ne pe adresa [email protected] pozele tale semnate cu watermark și noi le vom publica în secțiunea Creațiile cititorilor.
bornaO vară frumoasă îți doresc!
Ema
NO COMMENT