Dacă acum o săptămână Corina ne învaţa cum să facem o coroniţă din resturi de iută, Oana ne arată cum să realizăm cea mai chic coroniţă de crăciun. Nouă ne place Crăciunului şi ne place la nebunie să ne împodobim birourile, casele cu decoraţiuni handmade. Nu este greu de realizat această coroniţă şi este de efect. Ne place!
Materiale necesare (Oana a folosit materiale de la studiocoton.ro):
- o bucată material colorat de aproximativ 12 x 110 cm
- o panglică roșie
- un cablu sau sârma 55 cm
- ac și ață pentru cusut / mașina de cusut
- ac de siguranță
2&3. Se îndoaie materialul pe dos și se prinde în bolduri pe margine. Apoi se coase fie de mână fie la mașină, cum vă este mai ușor. În ambele capete se lasă câte un spațiu de 2 -3 cm pentru a întoarce materialul pe față.
4&5. După ce întoarceți materialul pe față cu ajutorul unui ac de siguranță, coaseți pe lungime materialul la 1.5 cm de margine pentru a forma un culoar prin care veți trece cablul/sârma.
6. După ce ați introdus cablul prindeţi capetele acestuia şi legaţi-le.
7. Se aplică funda realizată din panglică și coronița poate fi amplasată într-un loc demn de admirție.
Crăciun Fericit!
NO COMMENT