Tutorial: Șoricel croșetat

Distribuie articolul:
Share

Mi-a plăcut, am testat și acum vă prezint și vouă: un șoricel simpatic, ușor de croșetat. Sigur va încânta și pe copii și pe adulți. Al meu încă nu are un nume, dar aștept sugestiile voastre.Iată și povestea lui: am găsit tiparul pe un site străin: Amigurumi To Go. Mi-a plăcut mult șoricelul și tiparul mi s-a părut ușor. După ce l-am terminat, m-am gândit să-l traduc și să vi-l prezint. Sigur aveți nevoie de un cadou rapid și simpatic!

2013-11-07 13.39.08

 Tutorialul original îl găsiți AICI . Olga, autoarea tiparului, a fost foarte încântată când am rugat-o să mă lase să public traducerea.

Materiale de care aveți nevoie:[starlist]

  • fir de lână de diverse culori sau într-o singură culoare pentru corp
  • fir negru sau maro pentru ochi și botic
  • croșeta numărul 2.5
  • melană pentru a umple corpul și capul.[/starlist]

2013-11-07 13.39.57

 Corpul

1) Cerc magic cu 6 ochiuri. Folosește un fir scurt de altă culoare pentru a marca mereu începutul unui rând nou.
2)  Croșetezi câte 2 piciorușe simple în fiecare ochi și obții 12 ochiuri.
3) 1 ochi simplu în primul ochi, 2 ochiuri simple în următorul (înmulțești) și tot așa până la sfârșit. Ai 18 ochiuri.
4) Câte 1 ochi simplu în primii 2 ochi, 2 ochiuri simple în următorul (înmulțești) și tot așa până la sfârșit.  st (24)
5) Câte 1 ochi simplu în primii 3 ochi, înmulțești în următorul. Ai 30 de ochiuri.
6) Câte 1 ochi simplu în primii 4 ochi, înmulțești în următorul. Ai 36 de ochiuri.
7-10) Câte 1 ochi picioruș simplu în fiecare ochi.
11) Câte un ochi simplu în primii 4 ochi, 2 piciorușe simple lucrate împreună (descrești). Rămâi cu 30 de ochiuri.
12-13) Câte 1 ochi picioruș simplu în fiecare ochi. Umple corpul cu melană.
14) Câte 1 ochi picioruș simplu în primii 3 ochi, apoi descrești. Rămâi cu 24 de ochiuri.
15) Câte 1 ochi picioruș simplu în fiecare ochi.
16) Câte 1 ochi picioruș simplu în primii 2 ochi, descrești. Rămâi cu 18 ochiuri.
17) Câte 1 ochi picioruș simplu în fiecare ochi.
18) 1 picioruș simplu, descrești și tot așa până la final. Rămâi cu 12 ochiuri. Închizi și lași un fir lung pentru a coase corpul de cap.

Capul – capul începe de la nas. După ce croșetezi câteva rânduri poți începe să coși cu fir negru nasul. La rândul 11 coși ochii cu fir negru. Folosește un fir de altă culoare pentru a marca începutul fiecărui rând.

1) Cerc magic cu 6 ochiuri.
2) 1 ochi picioruș simplu, apoi înmulțești. Repeți până la capăt. Ai 9 ochiuri.
3) Câte 1 picioruș simplu în 2 ochi, apoi înmulțești. Repeți până la capăt. Ai 12 ochiuri.
4) Câte 1 picioruș simplu în 2 ochiuri, apoi înmulțești. Ai 16 ochiuri.
5) Câte 1 picioruș simplu în 3 ochiuri, apoi înmulțești. Ai 20 de ochiuri.
6) Câte 1 picioruș simplu în 4 ochiuri, apoi înmulțești. Ai 24 de ochiuri.
7) Câte 1 picioruș simplu în fiecare ochi până la capăt.
8) Câte 1 picioruș simplu în 5 ochiuri, apoi înmulțești. repeți până la capăt. Ai 28 de ochiuri.
9-11) Câte 1 picioruș simplu în fiecare ochi pentru următoarele 3 rânduri. Umple capul cu melană.
12) Câte 1 ochi simplu în 5 ochiuri, descrești. repeți până la capăt. Rămâi cu 24 de ochiuri.
13) Câte 1 picioruș simplu în 2 ochiuri, descrești. Rămâi cu 18 ochiuri.
14) Câte 1 picioruș simplu, apoi descrești. Rămâi cu 12 ochiuri.
15) Câte 1 picioruș simplu, apoi descrești. Rămâi cu 8 ochiuri. Închizi și lași un fir lung pentru a încheia lucrul. Partea care se încheie va fi la spate, așa ca fii atentă/ atent cum închizi lucrul.

Urechile

1) Începi cu un cerc magic cu 6 ochiuri.
2) Croșetezi câte 2 piciorușe simple în fiecare ochi. Obții 12 ochiuri. Închizi și lași un fir lung pentru a atașa urechile de cap.

Mâinile

1) Începi cu un cerc magic cu 6 ochiuri.
2-7) Croșetezi câte 1 picioruș simplu în fiecare ochi pentru urmaătoare 6 rânduri.
8) Înmulțești: 2 piciorușe simple în fiecare ochi. Ai 12 ochiuri.
9) Câte 1 picioruș simplu.
10) Câte 1 picioruș simplu, apoi descrești până rămâi cu 8 ochiuri.
11) Descrești de 3 ori, apoi închei. lași un fir lung pentru a coase mâinile. Mâinile nu se umplu cu melană, deoarece vor sta prea rigide.

Picioarele

1) Cerc magic cu 6 ochiuri.
2-7) Câte 1 picioruș simplu în fiecare ochi pentru următoarele 6 rânduri. Închei cu punct alunecat.

mouse-feet

Coada

Față de tiparul original, am făcut coada șoricelului meu cu lâna pusă în două și creoșetând un lănțișor simplu.

Asamblezi toate părțile componenete. Mâinile se cos chiar între cap și corp.

2013-11-09 15.06.02

Dacă ai croșetat și tu un șoricel după acest tipar, trimite-ne poze cu produsul final pe adresa [email protected] și noi le vom publica în secțiunea Creațiile cititorilor.

Ema

Comentarii

RELATED POST

  1. Vicky Minaj

    17 ianuarie

    Foarte dragut. Multumesc ! 🙂

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share