READING

Tutorial „Cutie vintage”

Tutorial „Cutie vintage”

Tutorial cutie vintage
Distribuie articolul:
Share

Îmi place iarna…. când ninge. Este atât de frumos să vezi cum totul străluceşte sub hăinuţa albă! Îmi plac filmele vechi şi obiectele care aduc aminte de timpuri de demult.
Cutiile de lemn decorate prin tehnica decoupage, mi se par deosebite – iar pentru dantelă am o „slăbiciune”, dacă pot spune aşa :).

Roxana a strâns puţină iarnă, un „strop” de vintage, dantelă şi o cutiuţă din lemn… şi, ca să parafrazez un refren binecunoscut „puţină magie”. Ce a ieşit? Aflăm din tutorial:

Tutorial cutie vintage

Bun găsit tuturor iubitorilor de frumos! Chiar dacă încă este iarnă şi e frig, Revista Atelierul doreşte să aducă puţină căldură cititorilor prin tema aleasă pentru luna ianuarie. Am ales să vă arăt cum se decorează o cutiuţă din lemn în stil rustic. Dacă data trecută am prezentat un tutorial de decoupage cu şerveţel , acum vom lucra cu hârtie printată.
Pentru realizarea acestei lucrări, avem nevoie de:

Tutorial cutie vintage

  • imaginea pe care o dorim aplicată pe cutiuţă ( se poate utiliza hârtie de maxim 80g printată la o imprimantă laser şi nu cu cerneală )
  • grund universal
  • vopsea acrilică albă
  • şmirghel
  • baiţ ( eu am folosit aici 3 nuanţe, dar se poate folosi şi doar una singură )
  • pensule – o pensulă plată mai mică pentru aplicarea adezivului şi o pensulă plată mai mare pentru aplicarea lacului final
  • lac – eu am ales şi de data aceasta un lac mat
  • ldantelă
  • patină
  • opţional – material din bumbac sau iută pentru interiorul cutiei
Tutorial cutie vintage
Pentru că dorim să avem o cutiuţă curată, desfacem balamalele cu o şurubelniţă ( astfel prevenim mânjirea acestora cu vopsea). Şmirgheluim bine cutiuţa pentru a îndepărta aşchiile şi pentru a avea în final o cutiuţă plăcută la atingere.
Tutorial cutie vintage
Tutorial cutie vintage
Aplicăm grund pe capacul cutiei doar pe suprafaţa pe care vom aplica designul (modelul imprimat) şi lăsăm să se usuce foarte bine.
Tutorial cutie vintage
După ce grundul este uscat, aplicăm un strat de vopsea acrilică albă. Dacă nu aveţi la îndemână vopsea, mai aplicaţi un strat de grund. Lăsaţi la uscat .
Tutorial cutie vintage Tutorial cutie vintage
Înmuiem hârtia imprimată în apă câteva secunde, apoi o aşezăm între două şerveţele de bucătarie pentru îndepărtarea excesului de apă.
Tutorial cutie vintage Tutorial cutie vintage
Aplicăm un strat de adeziv pe cutiuţă şi aşezăm deasupra hârtia umezită.
Tutorial cutie vintage
Cu ajutorul unei pungi apăsăm foarte bine hârtia de la centru înspre exterior pentru a elimina bulele de aer. Acest pas este esenţial pentru o lucrare reuşită – atenţie! 🙂
Tutorial cutie vintage
Aplicăm un strat de adeziv peste hârtia imprimată şi lăsăm la uscat. După uscare îndepărtăm excesul de hârtie de pe margini prin şmirgheluire şi aplicăm un nou strat de adeziv de decoupage insistând pe margini.
Tutorial cutie vintage Tutorial cutie vintage
Aplicăm cu o pensulă lată baiţ diluat cu puţină apă (în funcţie de nuanţa dorită adăugaţi apă mai puţină sau mai multă). Eu am utilizat 3 nuanţe de baiţ – castaniu, mahon şi albastru, aplicate începând de la nuanţa deschisă la nuanţa închisă. Nuanţele de baiţ se aplică una după cealaltă.
Atenţie în momentul uscării: culorile vor părea mai estompate decât în momentul aplicării lor .
Tutorial cutie vintage
Aplicăm danteluţa pe marginea cutiei folosind adezivul de decoupage şi apoi lăsăm să se usuce.
Tutorial cutie vintage
Lăcuim cutia cu un lac final; eu am ales un lac mat .
Tutorial cutie vintage
Asamblăm cutiuţa.
Opţional: dacă vă plac lucrările patinate, acum este momentul să folosiţi patina. Eu iubesc patina şi am folosit-o și la această cutiuţă.
Tip: puteţi realiza şi o periniţă îmbrăcată în bumbac pentru interiorul cutiuţei .

Tutorial cutie vintage

Realizăm o poză cât mai reuşită cu rezultatul final şi o trimitem lui Rux 🙂 .
Mult spor şi ne revedem curând cu un nou tutorial de decoupage !
Vă îmbrăţişez cu drag .
***
Când tutorialul este gata, își găsește loc în lista de articole și de acolo în culisele revistei, așteptând cuminte să fie aranjat în pagină, ultimele corecturi și, după ce primește ok-ul, programat pentru publicare. Probabil cel mai important pas din tot parcursul este alegerea zilei potrivite! Cu siguranță!! Pentru că ce zi ar putea fi mai potrivită pentru apariția articolului decât cea în care îi putem spune Roxanei – LA MULTI ANI!!!🙂 Îți dorim multă sănătate și cât mai multe creații frumoase care să ne bucure pe toți.
Îi mulţumesc Roxanei pentru tutorialul creat special pentru Revista Atelierul. Sper că v-a plăcut şi vouă şi ca îl veţi găsi folositor! 🙂
Dacă v-am inspirat vă aşteptăm să ne trimiteţi creațiile voastre pe adresa [email protected] şi acestea vor fi publicate ulterior în cadrul acestui articol, sub forma unei galerii foto.
Pe curând!
Comentarii

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share