READING

Rodica Mandache și Marius Manole pictează nuanțele...

Rodica Mandache și Marius Manole pictează nuanțele iubirii într-un spectacol aparte

Distribuie articolul:
Share

Spectacolul de teatru Marea iubire a lui Sebastian cu Rodica Mandache și Marius Manole în rolurile principale va avea loc sâmbătă, 8 februarie, ora 15:00 la Godot Cafe-Teatru, str. Blănari nr 14.

Accesul în sala de spectacol se face în baza rezervărilor prealabile la numerele de telefon 0736414244 sau 0213161682.

„În acest an, spectacolul Marea iubire a lui Sebastian va împlini patru ani de la premiera sa pe fosta Terasă „Motoare”. Între timp s-a mutat la Godot Café-Teatru şi la fiecare reprezentaţie sala este plină şi, uneori, arhiplină, în ciuda faptului că vorbim despre un spectacol-lectură. Spun „în ciuda” pentru că ameninţarea spectatorului energizat (iată că am inventat şi un cuvânt nou!) pare să ocupe primele rânduri ale teatrelor (mai ales în cazul celor independente). A venit timpul ca lipsa de răbdare şi atenţie a acestui nou spectator român să forţeze mâna teatrului să îşi revizuiască mijloacele. Interesant este că încă mai există un public (şi încă unul fidelizat) care primeşte cu braţele deschise o producţie ce mizează pe actori şi pe istorisire, apelând la simplificarea până la eliminare a anumitor elemente precum decorul, costumele, mişcarea scenică sau light design. Să ne înţelegem, Marea iubire a lui Sebastian, proiectul regizoarei Diana Mihailopol, nu este spectaculos şi nici nu îşi propune acest lucru.

Rodica Mandache si Marius Manole in Marea iubire a lui Sebastian-foto Anca Robu

Textul prea puţin teatral, păstrând evident nota de confesiune, câştigă prin poveste şi autenticitate. Compoziţia concentrată cuprinde însemnări din Jurnalul dramaturgului Mihail Sebastian, fragmente din piesa sa Jocul de-a vacanţa, pe care i-a dedicat-o actriţei Leny Caler şi mărtusiri ale acesteia. Spectatorului i se propune să fie martorul întâlnirii dintre cei doi oameni de teatru şi a relaţiei lor în care admiraţia, dragostea şi profesia se îmbină şi se confundă.

Rodica Mandache este Leny Caler: actriţa, femeia, iubita. Cu naturaleţe şi măsură, Leny prinde formă şi îşi etalează personalitatea fermecătoare care a inspirat artişti (compozitorul Elly Roman i-a dedicat mai multe melodii) atât în tinereţe cât şi la maturitate, prin feminitatea ce i-o oferă Rodica Mandache – sensibilă, gingaşă, frivolă, cochetă, visătoare. Avem un echilibru potrivit între tânăra Leny care înfrângea inimi şi Leny ajunsă la bătrâneţe care îşi refuză vârsta şi care trăieşte în amintire.

Mihail Sebastian este realizat de Marius Manole, care se potriveşte fragilităţii fizice a acestuia, menţionate în text şi care reuşeşte să redea aura pasionată şi pasionantă a dramaturgului cu romantism, timiditate, demnitate.” (…) (Irina Zlotea, jurnalist cultural, Revista teatrală radio).

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share