Bianca Topor

Distribuie articolul:
Share

Bună! Sunt Bianca și mă bucur nespus să fac parte din această echipă tânără, frumoasă, ce întrunește oameni cu scopuri comune: promovarea artiștilor români, dar și a celor din alte țări și plăcerea de a oferi cititorilor nostri subiecte, creații și povești de viață de-a dreptul fabuloase care hrănesc spiritul artistic.

Dintotdeauna am fost atrasă de tot ce înseamnă artă, creație, transformare. Așadar a venit firesc să urmez școala de actorie, iar în momentele în care nu sunt în sala de repetiții sau pe scenă, îmi place să realizez decorațiuni prin tehnica Origami, să cânt la pian, să călătoresc și să mă bucur de tot ce are natura de oferit.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share