Diurna incubator107

Distribuie articolul:
Share

Dacă în ultimile 3 luni ai cam lâncezit, ai cam dârdâit și-ai cam stat prin casă, e timpul pentru un WAKE-UP CALL, marca incubator107. De 1 Martie, de la ora 15.30 la 22.00, în Puzzle Club (Piața Victoriei, bloc D1) ne îmbrăcăm în alb și roșu, că nu degeaba e mărțișor, și venim ciufuliți după luni întregi de hibernat. Tu tot ce trebuie să faci este să-ți vestești sosirea la [email protected] și în loc de răsad, să donezi 20 de lei.

Și cum programul de serviciu îți fură bucuria de a lăsa soarele să-ți mângâie obrajii, te așteptăm la noi să vezi în cadrul căror ateliere îl poți prinde d-un picior. Și va fi ușor, pentru că-n luna martie renunțăm la obiceiuri vechi și nărăvașe ca să facem loc altelor la fel de poznașe: ne trezim în zori de zi că nu mai avem trac când în fața unui public larg vorbim, în timp ce sădim Ying și Yang în suflete ca să putem culege zâmbete. Dacă suntem stresați, prin terapie cu ciocănituri o să ne simțim eliberați și o să ne relaxăm când pe un șef fioros cu tact îl abordăm. Și când ne apucă dorul de ducă, ne amintim de tradiții și de țara noastră pentru a explora mai bine pe-a altora. Iar când zăpada se topește, ne dezmorțim simțurile prin artele marțiale wing chun și debutăm cu improvizații ad-hoc făcute în gașcă.

WEB wakeup-01_mic

Luăm o pauză ca să alungăm astenia în concert cu primii vestitori ai primăverii: Kavier Cisternas, Alex Ștefănescu & Late Summer, iar spre final, într-o coregrafie veselă de grup ne trezim din hibernare și ne bucurăm de un nou început.

Deșteptaaaa-rea!

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share