Ghid de aprilie

Distribuie articolul:
Share

Luna aprilie de anunță plină de flori, bucurie și proiecte dedicate sărbătorilor Pascale, dar și cu o doză de reciclare și reutilizare. Am început aprilie cu sărbătorirea a patru ani de la începutul acestui frumos proiect, Revista Atelierul, și nu am fi reușit acest lucru fără voi. Vă mulțumim că sunteți alături de noi și ne mândrim cu faptul că suntem o mare familie, iubitori de tot ceea ce înseamnă handmade, artă și frumos.

Luna aceasta ne pregătim cu spor și proiecte creative pentru Paști, iar pentru că tema lunii este reciclare și reutilizare creativă (o temă care ne pasionează, după cum probabil ați observat în paginile revistei), vom încerca să vă prezentăm noi proiecte, interesante și practice numai bune de încercat primăvara aceasta.

În ceea ce privește paleta de culori recomandată de noi, rămânem pe linia clasică alături de pasteluri atât de plăcute și versatile.

paleta culori aprilie

Deco de Pasti

1. Croșetează cei mai drăgălași iepurași! Nu sunt doar cadoul ideal pentru Paște și primăvară, ci sunt și o jucărie ideală pentru copii mici, și nu numai.

2. Ne plac și ne inspiră foarte mult ouăle vopsite natural. Ne lăsăm din nou inspirate de natură (doar ea are cele mai frumoase culori, nu?) și îți recomandăm și ție să încerci vopsirea ouălor de Paști în culori obținute de la flori și legume. Deși culorile nu sunt foarte intense, sunt foarte captivante și plăcute.

3. Coronițele de primăvară sunt mereu printre preferatele noastre, așa că nu am putut rezista acestui aranjament realizat din materiale naturale într-un coșuleț. Este pur și simplu de efect!

4. Hăinuțele-puișori pentru ouă sunt încă o idee drăguță de cadou. De asemenea, au rolul de a face complexul aliment mult mai atrăgător pentru cei mici.

 Decoreaza ouale de Pasti

1. Tradițional și natural – unele lucruri, cum este vopsirea ouălor cu frunze de ceapă, ar trebui păstrate mereu în tradițiile noastre.

2. Cu siguranță fanii croșetului nu vor putea rezista acestei idei simpatice, care oferă ouălor un aspect elegant și chic.

3. Decorarea ouălor cu folie de aluminiu aurie – din nou un proiect chic și inedit. Posibilitățile de decorare sunt infinite!

4. Brodarea ouălor – deși este un proiect mai migălos, care cere multă grijă, rezultatul cu totul deosebit merită efortul.

Reciclare

1. Creează accesoriul ideal pentru primăvară – un colier cu un ghiveci în miniatură.

2. Cu siguranță vei primi multe flori sezonul acesta, iar noi îți recomandăm să fii pregătită cu aceste vaze realizate din sticle simple. E un proiect tare simplu, dar cu un efect mare.

3. Reciclează recipientele de la șampon, săpun & co. și transformă-le în ceva practic și frumos – un suport simpatic de creioane sau pentru pensule și depozitarea uneltelor tale.

4. Transformă o pereche de pantaloni pe care nu îi mai porți, dar îți plac, într-o pereche de pantaloni scurți și o geantă handmade, numai bună pentru cumpărăturile de la piață.

Un aprilie creativ și plin de proiecte reușite!

Comentarii

RELATED POST

  1. Eli

    4 aprilie

    Oualor, nu oualelor 🙂 ideile sunt minunate, insa mi-as prinde urechile la brodatul oualor..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share