V FOR VINTAGE Portobello Market tocmai s-a încheiat, deci soarele poate să iasă din nou, să fim din nou în București. Dacă mai aveați vreun dubiu, weekendul trecut a demonstrat că, dacă promitem, facem: pentru două zile am adus Londra la București – în cel mai autentic mod. A fost ploaie și vânt – cel mai bun pretext pentru pălării cu atitudine și personaje interesante, care au împânzit Sala Dalles și au animat evenimentul. Good vibe și good people, despre asta a fost vorba la ultima ediție a târgului V for Vintage, desfășurată în cel mai pur stil britanic.
Mai bine de 3500 de vizitatori s-au bucurat de atmosferă, de shopping și de ceaiul fierbinte – un 5 o’clock tea extins pe durata întregii zile. Au descoperit noutăți, au scotocit, au glumit, s-au întâlnit cu prieteni vechi și și-au făcut prieteni noi, printre cei peste o sută de expozanți din zonele Vintage Autentic, Designeri romani de Haine, Bijuterii si Accesorii, zona Molecule F & Friends. Copiii s-au distrat împreună cu cei de la Reciclare Creativă într-un kids room simpatic, iar părinții lor s-au pozat cu pălăriile din dotare, cu noile achiziții sau… cu noii prieteni.
Pentru două zile, la V for Vintage Portobello Market, Sala Dalles a devenit o felie de stradă londoneză cu atmosferă vibrantă și creativă, populată de oameni frumoși, designeri interesanți, comori și povești.
Ne vedem la toamnă!
NO COMMENT