READING

Ep 26. Aleg să port produse made in Ro: Abigail Sm...

Ep 26. Aleg să port produse made in Ro: Abigail Smycken

Distribuie articolul:
Share

Săptămâna aceasta la rubrica “Aleg să port produse made in Ro”, invitată este Andreea Negut de la Abigail Smycken. Sunt sigură că apreciaţi produsele ei handmade, dar de data aceasta am vrut să aflam de ce alege ea să poarte cu mândrie produse made in Ro.

Nume/ prenume: Negut Andreea

Meseria: Copywriter şi artizan la Abigail Smycken

Designerii/ Artizanii preferaţi: Lizknot, Saibh, Jasmin Blanc, GabyS, The Poet Bear, Vali Bondoc

3Andreea poartă o broşă creată de SAIBH
Fotografie realizată de Vlad G.

Îmi place să-mi achizitionez produse made în RO pentru că artizanii români fac lucruri minunate şi mi-ar plăcea foarte mult că această cultură a handmade-ului să crească şi să fie şi mai apreciată în România. În plus, România are o tradiţie când vine vorba de lucrul făcut de mână şi ar fi frumos să nu se piardă asta. De asemenea, consider că este în interesul nostru să susţinem producţia locală; cumpărând, atunci când se poate, produse locale reuşim să ajutăm aceşti oameni să continue să facă lucruri minunate, fie că e vorba de handmade sau de produse alimentare.

4Ac de păr de la MISCRoot, pandantiv Abigail Smycken, broşă Vali Bondoc,  broşă: SAIBH
Fotografii realizate de Vlad G.

Îmi place şi încerc să promovez ideea de piese unicat pentru că a cumpăra handmade înseamnă să cumperi ceva distinct, ceva poate creat special pentru tine şi ceva în care s-au investit zeci de ore de studiu şi lucru. Desigur, lucul de mâna poate fi imperfect dar la fel ca în cazul oamenilor, imperfecţiunile aduc caracter.

La fel, tot imperfecţiunile te fac să te ataşezi de obiectul respectiv, să simţi că a fost creat de o persoană, nu o maşinărie.

2 5Primul colaj: Pandantiv: Abigail Smycken
Al doilea colaj: Broșă: Lady Architect
Fotografii realizate de Vlad G.

Aleg să port handmade/ produse unicat pentru că în spatele lor de multe ori se află o poveste. Sigur, sunt din păcate şi mulţi artizani care fac lucruri mereu la fel, fără nici un pic de imaginaţie dar sunt şi foarte mulţi care te surpind total atunci când desluşeşti povestea din spatele produsului cumpărat. De multe ori îmi place să mă uit la un produs şi să îmi imaginez oare ce-i trecea prin minte artizanului atunci când a ales o anumită culoare sau o anumită formă. Ştiu că eu, atunci când creez ceva pun o bucăţică din starea mea de spirit, oricare ar fi ea.

Rubrica „Aleg să port handmade”/ “Aleg să port produse de autor”  îşi propune să prezinte mai clar şi coerent ideea că un produs handmade sau de autor este mult mai chic și personal decât unul de duzină, kitsch uneori. Suntem încântate să vedem persoane chic purtând cu mândrie produse de autor și vrem să împărtăşim această bucurie și cu voi.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share