În datele de 14 și 15 iunie are loc a doua ediție DaWanda Designmarkt, un târg de produse handmade și de designer organizat de DaWanda – platforma on-line pentru designeri și artiști creativi. Va avea loc în Zenith, München și zona adiacentă în aer liber, unde peste 150 de designeri vor prezenta și vinde produsele lor realizate manual.
Într-un spațiu ce măsoară 5.000 de metri pătrați se vor găsi la un loc: entuziaști și iubitori de produse handmade, design și de piese unice, dar și idei de cadouri din diferite categorii, precum modă, accesorii, mobilier, piese vintage și produse unice pentru copii. Partea de design este completată de muzică, mâncăruri delicioase și o zonă special amenajată pentru cei mici. Sunt așteptați în jur de 8.000 de vizitatori.
După succesul primei ediții a târgului, organizată în Essen în 2013, DaWanda ne invită din nou la un weekend creativ în afara lumii virtuale .
„Târgul Designmarkt oferă produse lucrate manual. Aici puteți găsi cadouri speciale pentru cei dragi, cu ocazia botezului, nunții sau a unei aniversări speciale. Tot aici puteți găsi o nouă piesă favorită” – spune Claudia Helming, fondantor și CEO DaWanda. „Fie ca o ieșire la shopping cu cea mai bună prietenă sau pentru o plimbare cu familia, o vizită la târgul Designmarkt se merită.”
Locul de întâlnire pentru acest eveniment este Zenith, cea mai mare zona de evenimente din München. Clădirea în stil industrial a fost construită la începutul secolului trecut și se poate mândri cu structuri de fier cu adevărat impresionante.
Desspre DaWanda
DaWanda este o platformă online pentru produse unicat și create manual. Spre deosebire de produsele realizate în masă, DaWanda oferă un punct de întâlnire pentru persoanele care apreciază detaliile și piesele unice și ar dori să achiziționeze produse de modă, bijuterii și de lifestyle. www.dawanda.com găzduiește aproximativ 250.000 de producători și mai mult de 4 milioane de produse; iar în fiecare zi sunt adăugate aproximativ 10.000 de produse noi. DaWanda a fost fondată de către Claudia Helming și Michael Pütz în decembrie 2006 și are deja mai mult de 4 milioane de membri înregistrați. Compania are sediul in Berlin.
Revista Atelierul va fi prezentă la târgul DaWanda Designmarkt, în calitate de jurnaliști, și revenim cu poze, standuri creative și povești despre artizani și designeri talentați!
Sursă imagini: DaWanda
NO COMMENT