READING

Bijuteriile din teracotă – 100% handmade

Bijuteriile din teracotă – 100% handmade

rucsandra obretin
Distribuie articolul:
Share

În călătoriile mele virtuale prin India, am găsit o categorie de bijuterii tradiționale despre care vreau să vă povestesc puțin. Materialul de bază din care sunt confecționate aceste accesorii este teracota. Nu ne este străin nici nouă acest tip de lut, meșterii noștri populari confecționează veselă, și cred că toți știm și am văzut o sobă de teracotă.

Pentru oricine este interesat de confecționarea acestor decorațiuni, vă descriu puțin procesul de execuție. Vă asigur că este o noutate la noi.

Bijuteriile din teracotă se lucrează similar cu cele din lut polimeric, doar că trebuie pictate manual, iar procesul de obținere a lutului, precum și cel de uscare sunt naturale. Este un meșteșug nu tocmai curat, dar cu siguranță produsele obținute sunt frumoase și faptul că procedeul este 100% handmade ne dă o oarecare mândrie.

Așadar avem următoarele etape de parcurs în această tehnică:

1. Obținerea lutului

Dacă locuiți într-o zonă în care găsiți lut natural, ar fi păcat să nu îl folosiți. Lutul pentru olărit este și el o alternativă, însă metoda tradițională impune prelucrarea teracotei. Cum facem treaba asta? Ei bine, este o aventură, însă dacă participă și copiii cred că va fi foarte distractiv, se pot murdări cu acordul vostru de data asta, în mod clar va fi o experiență de neuitat pentru ei 🙂

Avem nevoie de o găleată de lut, mărimea acesteia depinde de câte accesorii vreți să faceți sau dacă vreți să aveți materie primă pentru mai mult timp. De preferat să luăm lut fără pietre sau rădăcini de plante. Nisipul foarte fin este în regulă, uniformizează mai bine materialul pe care îl vom obține.

După colectare se întinde în strat subțire și se lasă la uscat la soare. După uscare se sparge cu un ciocan în bucăți foarte mici, ca să poată fi trecut printr-o sită. Scopul este de a separa lutul de alte reziduuri și pietricele. Ar trebui să avem ceva similar cu o pudră, după trecerea prin sită. Punem pudra de lut într-un recipient și adăugăm apă până când este îmbibat integral și avem câțiva centimetri de apă deasupra lutului.Îl amestecăm bine cu mâinile ca pe cocă pentru a fi siguri că apa a pătruns peste tot. Se lasă la sedimentat peste noapte. A doua zi aruncăm surplusul de apă fără să deranjăm stratul format din lutul sedimentat.

După îndepărtarea surplusului de apă, lutul se pune în recipiente învelit în bucăți de textil, pentru a extrage surplusul de apă. Lutul se păstrează acoperit și în condiții de umezeală și răcoare, pentru a preveni uscarea. Odată uscat, trebuie reluat procesul de umezire și sedimentare.

Acum este pregătit pentru lucru. Îl tăiem felii pe măsură ce îl întrebuințăm.

Ați văzut cum pitarii trântesc cu putere coca de masă în timpul prelucrării? La fel face și olarul cu lutul înainte să modeleze. La fel trebuie să facem și noi. Scopul este să scoatem bulele de aer rămase în compoziție pentru a preveni crăparea.

Acum putem trece în sfârșit, la a doua etapă.

2. Modelarea și imprimarea lutului

În această etapă putem folosi diverse ștanțe pe care le putem achiziționa de pe piață, în forme și dimensiuni diferite. Am gasit o sursă suplimentară de inspirație, unde ne învață cum să imprimăm o suprafață mai mare cu un design uniform. Dacă avem talent la desen și inspirație, putem să creăm propriile noastre modele. Acum este momentul în care inserăm furniturile pentru etapa asamblării.

3. Uscarea

După ce am imprimat și am modelat lutul, îl lăsăm să se usuce pe cale naturală. Aceasta poate dura și până la 7 zile în funcție de mărimea și grosimea obiectului pe care îl confecționăm.

4. Șlefuirea

Fetele care lucrează cu lutul polimeric știu mai bine etapa aceasta. Vă recomand să citiți articolul despre Dremel.

5. Pictarea

Imaginația este ghidul vostru în această etapă. După finalizarea procesului de colorare, se lasă la uscat. Dacă este nevoie să reaplicăm culoare pe accesorii, repetăm procedeul.

6. Finisarea

Sigilăm produsul la final cu un lac UV de preferat lucios sau mat pentru efect, dar și pentru protecție.

 În acest moment am terminat realizarea accesoriilor.

Manipularea acestora trebuie să fie blândă pentru a preveni crăpăturile și deteriorarea lor. Acest îndemn este menit clienților în primul rând, pentru a se bucura mai mult timp de bijuteriile pe care le-au ales.

Până data viitoare, creativitate și inspirație vă doresc !

Rucsi.

sursa foto

Dacă vrei să urmărești activitatea mea șîn afara Revistei Atelierul, aici este site-ul meu.

Comentarii

RELATED POST

  1. […] Citește articolul scris în exclusivitate pentru Revista Atelierul aici. […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share