READING

Noaptea albă (şi ieşeană) a creatorilor şi designe...

Noaptea albă (şi ieşeană) a creatorilor şi designerilor de produs

Distribuie articolul:
Share

În data de 11 octombrie 2014 de la ora 19.00 până la 04.00, Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, proiect al Asociaţiei Atelierul de Creaţie se mută în Iaşi, la Teatru Fix şi mai exact pe str. Cuza Vodă, nr. 10. Curatoarele proiectului, Mihaela Ion și Teodora Vlădescu pregătesc o expoziţie cochetă cu mai mult de 50 de produse realizate de 12 creatori şi designeri români. La această expoziţie cu intrare liberă adăugăm două concerte live şi broşura trilingvă, gata a fi răsfoită.

Produsul de autor a spart bariera artei contemporane şi a căpătat statutul de obiect de artă. Schimbarea se simte în aerul ieşean, aşa că te invităm pe 11 octombrie la Teatru Fix pentru a lua parte la cel mai mare eveniment cu produse de autor made in Ro. Cu alte cuvinte te aşteptăm la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs pentru a fi la curent cu cele mai noi trenduri în materie de bijuterie contemporană, design vestimentar şi creaţii de autor. Accentul în cadrul acestei ediţii a Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs, la fel ca şi în celelalte ediţii deja organizate, este pus pe îmbinarea armonioasă între valorile culturale naţionale şi noile tehnici de realizare a unui obiect. Nopţile albe ale creatorilor şi designerilor de produs sunt un melanj bine definit între designerii de produs consacraţi şi cei debutanţi.

POSTER NACD2014 Iasi

Facebook event: https://www.facebook.com/events/146778692159225/

Vor expune designerii şi creatorii de produs: PrintUnique, Jasmine FeltArt, Ionuţ Toma, Ziurel, Transformator, DLaura’s Art, Mona Drăguşanu- Atelier handmade, Upside Down, Push Design, DecoBox, Wood Be Nice şi Claudia Tame.

De asemenea, şase bloggeri vor prezenta în timp real detalii despre Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia de Iaşi, aşa că urmăreşte-le activatatea online. Folosiţi haștagul #blanchenuit pentru a fi la curent cu noutăţile acestui eveniment.

Bloggerii evenimentului sunt:  tendinteinmoda.com, roxxanaifrim.blogspot.ro, iasifashionstreet.com, newtouchofcolor.com, lepetitblogrouge.blogspot.com, fotoartimage.wordpress.com.

Scopul proiectului Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este de a aduce alături designerii şi creatorii de produs din România. Este un proiect curajos, realizat de o echipă pe măsură, ce crede în comunitatea designerilor şi creatorilor de produs din România. Ediţia de anul acesta a Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional se va desfăşura în lunile septembrie-octombrie în trei oraşe din România: Bucureşti (20 septembrie), Iaşi la Teatrul Fix (11 octombrie) şi Cluj- Napoca la Centrul de Cultură Urbană “Casino” (25 octombrie).

Asociaţia Atelierul de Creaţie a fost creată în anul 2011 cu scopul de a susţine şi promova în mod constant valorile contemporane culturale româneşti cu implicaţii directe în industria creativă a designului de produs. Promovăm educaţia culturală prin evenimentele de profil organizate, punem accentul pe simbioza tradiţional- contemporan, şi încurajăm mobilitatea culturală a ideilor chic. În calitate de parteneri media am participat la diferite evenimente de autor în străinătate: : Târgul internaţional de produse de autor Frankfurt Messe, DaWanda Designmarkt, Tendence Messe Frankfurt, Handwerk & Design 2014 Munchen.

Am creat şi proiectul Revista Atelierul (www.revista-atelierul.ro şi http://events.revista-atelierul.ro/), singura revista dedicată designerilor şi creatorilor de produs din România cu un content bine targetat de peste 1.700 de articol. Pe www.revista-atelierul.ro şi http://events.revista-atelierul.ro/ prezentăm interviuri cu designerii din Ro şi din străinatate, sfaturi de marketing şi promovăm evenimentele de profil. Avem peste 50 de voluntari în cadrul asociaţiei, am iniţiat peste 20 de proiecte dedicate designerilor de produs în diferite oraşe din România şi suntem parteneri viabili pentru orice eveniment cultural de profil. În patru ani de activitate am publicat peste 10 reviste în format online şi din 2012, suntem co-organizatorii târgului de produse LaBazar al festivalului urban Femei pe Mătăsari.

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

  1. […] Asociatia Atelierul de Creatie a fost creata in anul 2011 cu scopul de a sustine si promova in mod constant valorile contemporane culturale romanesti cu implicatii directe in industria creativa a designului de produs. Va invit sa cititi mai multe detalii despre Asociatia Atelierul de Creatie, dar si despre eveniment, in acest articol. […]

  2. […] Asociatia Atelierul de Creatie a fost creata in anul 2011 cu scopul de a sustine si promova in mod constant valorile contemporane culturale romanesti cu implicatii directe in industria creativa a designului de produs. Va invit sa cititi mai multe detalii despre Asociatia Atelierul de Creatie, dar si despre eveniment, in acest articol. […]

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share