Pe 11 octombrie la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, Iaşiul a devenit punctul zero al produselor de autor. Curatoarele proiectului, Mihaela Ion şi Teodora Vlădescu au transformat, pentru opt ore, Teatrul Fix într-o galerie de artă şi într-un spaţiu de networking între creatorii de produse, vizitatori şi cei interesaţi de acest domeniu creativ. Mai mult de 1.000 de vizitatori au trecut pragul Teatrului Fix pentru a petrece o seară cochetă în compania creatorilor şi designerilor de produs din România. Au fost expuse peste 60 de produse de autor realizate de designeri şi creatori veniţi atât din zona Moldovei, cât şi din Bucureşti. Concertele live ale Ștefanei Ganea şi a băieţilor de la Fără Zahăr au destins atmosfera Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs.
Ieşenii au crezut în evenimentul Asociaţiei Atelierul de Creaţie – Noaptea albă a creatorilor si designerilor de produs şi au venit în cele mai chic ţinute să admire produsele de autor, au ascultat concertele live – special alese pentru eveniment, au răsfoit broşurile, şi au acordat statutul de opere de artă exponatelor prezentate. Comunitatea creativilor din Iaşi s-a adunat în cadrul Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs şi au realizat un eveniment grandios de networking.
Broşura evenimentului, ce s-a găsit în format print sâmbătă la Teatru Fix poate fi accesată şi downloadată în format PDF de aici: www.revista-atelierul.ro/2014/10/07/brosura-noptii-albe-a-creatorilor-si-designerilor-de-produs-editia-de-iasi/
Scopul proiectului Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs este de a aduce alături designerii şi creatorii de produs din România şi a de oferi un status bine definit acestei comunităţi a industriei creative. Este un proiect curajos şi de networking, realizat de o echipă extraordinară ce crede în comunitatea designerilor şi creatorilor de produs din România. Ediţia de anul acesta a Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs, finanţată de Administraţia Fondului Cultural Naţional s-a desfăşurat în lunile septembrie-octombrie în trei oraşe din România: Bucureşti (20 septembrie), Iaşi la Teatrul Fix (11 octombrie) şi Cluj- Napoca la Centrul de Cultură Urbană “Casino” (25 octombrie).
Asociaţia Atelierul de Creaţie, asociaţie ce a iniţiat proiectul Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, a fost creată în anul 2011 cu scopul de a susţine şi promova în mod constant valorile contemporane culturale româneşti cu implicaţii directe în industria creativă a designului de produs. Promovăm educaţia culturală prin evenimentele de profil organizate, punem accentul pe simbioza tradiţional- contemporan, şi încurajăm mobilitatea culturală a ideilor chic. În calitate de parteneri media am participat la diferite evenimente de autor în străinătate: Târgul internaţional de produse de autor Frankfurt Messe, DaWanda Designmarkt, Tendence Messe Frankfurt, Handwerk & Design 2014 Munchen.
Mai multe imagini de la eveniment.
NO COMMENT