Design de Crăciun – jucăuș

Distribuie articolul:
Share

Oricât am încerca noi adulții să ne prefacem, știm cu toții că sărbătoarea Crăciunului e destinată în special copiilor și că toată agitația noastră cu cadouri și decorațiuni e doar un prețext să mai copilărim puțin. De aceea Crăciunul de azi este jucăuș, copilăros și non-conformist (după standarde adulte).

Crăciunul jucăuș e unul multicolor și distractiv, cu multe jucării pufoase, oameni de zăpadă și mai ales cu un decor imaginativ. Pentru cei dintre voi care aveți copii am ales în special tutoriale de obiecte care se pot face împreună cu cei mici, pentru ceilalți am ales obiecte care să aducă un spirit ludic Crăciunului vostru.

Materialele de care ai nevoie pentru a-ți decora casa într-un stil jucăuș sunt puține și ușor accesbile. Lutul cu uscare la aer e perfect pentru modelat figurine și are avantajul că e mai rezistent decât plastilina. Bețele de înghețață pot fi folosite pentru a crea tot felul ornamente pentru brad, iar hârtia veșnic versatilă, se transformă în mâinile copiilor în imaginație aplicată. Textilele folosite trebuie să fie musai colorate și cu modele vesele. Fetrul și lâna de împâslit au avantajul că sunt și pufoase, perfecte pentru ornamente-jucării pentru cei mici.

Zăpada artificială (fie că vine la tub sau e improvizată acasă din vată cu zahăr sau lipci) nu trebuie să lipsească dintr-un decor jucăuș. Globurile de plastic transparente sunt perfecte pentru copiii mici și mari. Poți pune în ele tot felul de figurine și jucărele, poze, botoșei, ai opțiuni numeroase, limitate doar de spațiu. Iar dulciurile n-au voie să lipsească sub nicio formă.

Mai mult decât surpriza cadourilor și Moșul, elementele cele mai importante pentru un Crăciun jucăuș sunt bradul și omul de zăpadă. Bradul e punctul central al decorului jucăuș, decorat cu cele mai frumoase și colorate globuri și ornamente. Cât despre oamenii de zăpadă, așteptăm să ningă ca să ieșim în parc să-i facem, până atunci îl refacem din hârtie sau fetru, cutii sau perne, frigidere sau uși, sau orice altceva.

colaj craciun jucaus web

Că tot vorbeam de oameni de zăpadă, am ales pentru voi doi înzăpeziți textili, unul mare și pufos și unul mic de pus în brad. Animăluțele cu căciulă de Moș și elfii din fetru populează același univers ludic cu basmele copilăriei și toți își găsesc locul într-un Crăciun jucăuș.

produse craciun jucaus web

1. Om de zăpadă    2. Set Scufița Roșie

3. Om de zăpadă    4. Ornament pufos

5. Elfi decorativi    6. Păsări de Crăciun

Poți face rapid ornamente foarte colorate cumpărând globuri transparente și înghesuind în ele hârtii sau materiale de culori și modele diferite, sau la fel de bine poți să lipești bucățile de hârtie și material textil pe exteriorul globurilor vechi pentru a le redecora într-un stil jucăuș. Pentru o capacitate maximală de ornamente poți să-ți faci un brad din bucăți de țeavă PVC, în fiecare cerc poți pune câte un ornament sau o jucărie. Poți pune în el chiar și un alt brad mai mic, făcut de această dată din hârtie rulată.

Prietenosul om de zăpadă Olaf e ușor de făcut dintr-o șoseată albă, umplutură și câteva bucăți de material, iar ușa de la intrare se poate transforma și ea, tot în om de zăpadă dacă o decorezi cu autocolant. Dacă vrei să te asiguri că Moșul n-o să uite să-ți aducă un cadou, poți să-i faci semn special făcut dintr-o lampă de gradină cu baterie solară. Merge le fel de bine pe balcon sau pus lângă o fereastră bine luminată.

DIY craciun jucaus web

1. Globuri colorate   2. Brad din PVC

3. Brazi din hârtie  4. Semn pentru Moșu’ – tutorial

5. Ușă decorată   6. Tutorial Olaf

Comentarii

Teodora Vlădescu (aka Zazine) a absolvit cursurile Universității București, Facultatea de Istorie, secția Istoria Artei şi ale masteratului Istoria Artei şi Filosofia Culturii. Din 2010 lucrează ca graphic designer şi DPT (a colaborat cu numeroase ONG-uri, Cel.ro, editurile Herald și ACT și Politon), şi este partea vizual-creativă a asociaţiei Atelierul de Creaţie.

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share