Voi întâmpina fiecare zi cu iubire!
Iubire pentru camera mea colorată şi decorată cu suveniruri dragi, pentru razele soarelui discrete, pentru teiul din faţa geamului care abia aştept să înverzească!
Pentru că în fiecare dimineaţă am o nouă şansă să trăiesc aşa cum visez! Pentru părinţii, prietenii fără de care m-aş simţi pierdută! Voi întâmpina fiecare zi cu Iubire!
Dacă în Decembrie ne gândim la cadouri şi în August la vacanţă, Februarie şi-a asumat un rol important, sa ne readucem aminte de Iubire.
Iubirea nu se află în afară, ci în adâncul nostru. Nu o putem pierde şi nu ne poate părăsi. Nu depinde de vreun alt corp, de vreo formă exterioară. Primul pas pentru a o regasi este să ne uitam înăuntrul nostru şi să analizăm grija faăă de corpul nostru, faţă de gândurile care de multe ori sunt autocritice, faţă de ambientul în care alegem sa ne petrecem timpul.
Dacă reuşim să conştientizăm doar pentru o secunda că viaţa este frumoasă, că există vorbe frumoase pe care le auzim, că există spaţii frumoase în care să ne petrecem timpul, că suntem recunoscători pentru acele lucruri care ne smulg un zâmbet, înseamnă că am descoperit drumul către libertate şi suntem pregătiţi să simţim Iubirea.
Să lucrez cu un material precum e lemnul, să îi dau forme geometrice, mozaicate, este ca şi cum aş spune o poveste despre Iubire. O poveste fără cuvinte însă, ce porneşte dintr-o pasiune pură pentru culoare şi volum. Îmbinate într-o forma inedită, tablouri mozaic lemn, ne propunem să reprezinte o “formula a fericirii”, în nuanţe vibrante, menită să ofere energia şi bucuria sărbatoririi vieţii de zi cu zi.
Voi întâmpina fiecare zi cu iubire!
Liliana Stoica, artist and founder DecoBox® – Atelier de artă decorativă pe lemn – www.Deco-Box.ro
Foto credit – Mircea Avarvari
Mulţumiri magazinului BoConcept Romania
Despre Deco Box
Pornind de la ideea că suntem cu toţii făcuti din culoare, un ansamblu de vibraţii şi spaţii, spiritul artistic nonconformist al Lilianei Stoica a pornit un fir narativ care, prin bucăţi de lemn cioplit şi colorat, a prins viaţă în atelierul său de creaţie. Prin combinaţia inedită dintre lemn şi culoare, DecoBox lansează un nou trend în designul de interior, ce pune pe primul loc exprimarea personală şi manifestarea originalităţii.
Deco-Box in presa | :: The Deco-Box Blog
10 noiembrie
[…] https://www.revista-atelierul.ro/2015/02/11/deco-box-expresia-iubirii-prin-forma-si-culoare/ […]
Iuliana
11 februarie
Super dragute. Cam cat ar costa un astfel de tablou?
mihaella.ion
13 februarie
te rugam sa intrii pe site-ul artistei pentru a descoperi preturile tablourilor.