READING

Atelierele ILBAH au lansat oficial noul sediu din ...

Atelierele ILBAH au lansat oficial noul sediu din București

Distribuie articolul:
Share

Joi, 28 mai, Atelierele ILBAH au organizat evenimentul de lansare al noului sediu din București – Centrul de Creație Atelierele ILBAH, un spațiu primitor, plin de poveste și istorie, situat pe Strada Romulus, numărul 4, în centrul istoric al Bucureștiului, zona în care a copilărit Mircea Eliade.

Evenimentul s-a desfășurat în curtea interioară a noului sediu Atelierele ILBAH, iar invitații s-au putut bucura de un program complex, pentru toate gusturile. Seara a debutat cu o demonstrație de Design Floral, susținută de către maestrul florist Nicolae Agop, care a desfășurat cu o zi înainte un workshop de Design Floral, pentru pasionații de flori, pentru prima oară în România.

Lansare_Atelierele_ILBAH_Centru_de_Creatie (7) Lansare_Atelierele_ILBAH_Centru_de_Creatie (8) Lansare_Atelierele_ILBAH_Centru_de_Creatie (3)

Evenimentul a fost prilejul perfect pentru a sărbători 2 ani de Design Interior, 2 ani de când a fost lansat cursul de Design Interior Atelierele ILBAH. În acest sens, a fost amenajat un Design Corner, unde au fost expuse obiecte de design semnate de către absolvenții Atelierele ILBAH, unele dintre ele create în cadrul workshopului de Design de Produs. Invitații au putut admira piese unice de design semnate de către Leru Sorana, Alina Ilie, Ana Neacșa, Andrada Dina, Beatrice Șerban, Irina Pogonaru, Armina Poloșan și Denisa Vlad. Cursanții care s-au făcut remarcați de-a lungul timpului au fost premiați de către Andreea Bahnean, Cofondator Atelierele ILBAH și trainer al cursului de Design Interior, alături de Arh. Miruna Ardelean, trainerul acestui curs, cu următoarele distincții: Product Design Star pentru Alina Ilie, care a creat un produs de design unic, format dintr-o măsuță de cafea și o lampă din umerașe. Premiul Best Concept Solution a fost acordat Amaliei Bălescu și Irinei Pirvu, care au pus bazele afacerii BP Design. Best Design Team a fost premiul colectiv pentru echipa care lucrează în prezent la Mavinni Mobili, care s-a format pe parcursul cursului de Design Interior: Grațiela Manoliu, Denise Iacobescu și Andrada Dumitru. Best Design Strategy a mers la Beatrice Șerban, absolventă a cursului de Design Interior, care este în prezent designerul unor perne si păpuși inedite, concept pe care l-a dezvoltat treptat, după ce a participat la workshopul de Design de produs Atelierele ILBAH. Premiul Best Stylish Design a fost acordat Irinei Pogonaru, care este deja cunoscută pentru scaunele pe care le crează, iar premiul Best Art Design a mers la Armina Poloșan, care și-a dezvoltat un business cu genți de piele pe care le pictează manual, sub brandul Lyria.

Lansare_Atelierele_ILBAH_Centru_de_Creatie (6) Lansare_Atelierele_ILBAH_Centru_de_Creatie (2)

Creațiile designerilor care au absolvit cursul de Proiectare Vestimentară au fost reunite într-un Fashion Show de mare impact, unde au putut fi admirate colecțiile a 7 designeri de modă: Alexandru Mănescu, Buga Margarita, Andreea Matei, Rac Milona, Mihaela Birceanu, Elena Drăună și Nadia Monu.

În cadrul evenimentului a fost lansat și conceptul cursurilor și atelierelor pentru copii, Atelierele ILBAH Junior, care le propune părinților o metodă alternativă de învățare pentru juniorii lor.

Seara s-a încheiat pe note muzicale vesele, care au alungat ploaia, într-un recital susținut de către Alexia Talavutis, care este în prezent cursantă în cadrul grupei de Design Interior Avansați, descoperindu-și pasiunea pentru design alături de Atelierele ILBAH.

Lansare_Atelierele_ILBAH_Centru_de_Creatie (1)

Partenerii evenimentului au fost: Redd’s, Mirela Diaconu, INGLOT, Helios, Renderthing, Magnetic, Farmec, Floro, Lucflori, Atelier Agop.

Partenerii media ai evenimentului au fost: Fashionandbeauty, Acasa.ro, Revista Atelierul, Ele.ro, Les Professionels Magazine, Business Woman, Bigcitylife, Povestea casei, Instaglam.

 Site oficial Atelierele ILBAH – http://www.ateliereleilbah.ro/

Email [email protected] / [email protected]

Facebook https://www.facebook.com/AteliereleILBAH.ro

Twitter https://twitter.com/AteliereleILBAH

Google + https://plus.google.com/+AteliereleILBAH/

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share