Atelierele ILBAH Junior

Distribuie articolul:
Share

Atelierele ILBAH Junior vă invită la evenimentul de lansare al cursurilor pentru copii, Atelierele ILBAH Junior, sâmbătă, 20 iunie, începând cu ora 11:00, la Centrul de Creație Atelierele ILBAH (Strada Romulus, numărul 4, sector 2, Bucuresti).

Intrarea este liberă pentru toți părinții și copiii care doresc să își petreacă timpul într-un mediu relaxant și să se bucure de un program complex, ce le va permite să pătrundă într-o lume fantastică, plină de povești și jocuri amuzante.

Revista-Atelierul

Care este structura evenimentului?

Copiii vor avea ocazia să asiste la piesa de teatru interactivă cu muzică live: ”Piratul Jack și Insula Vrăjită”, susținută de Compania de teatru Ingenuo. De asemenea, cei mici vor putea să își construiască propriile corăbii, în cadrul unui atelier de origami în aer liber, susținut de trainerii Atelierele ILBAH Junior. Lumea poveștilor va fi recreată și cu ajutorul picturii pe față, cand juniorii vor avea posibilitatea să se transforme în animăluțele sau personajele lor preferate.

Programul evenimentului:

– Ora 11:00 – Jocuri și activități interactive

– Ora 12:00 – Piesa de teatru ”Piratul Jack și Insula Vrajită”

– 0ra 12: 50 – Fotografii

– Ora 13: 00 – Ateliere în aer liber: Origami

– Ora 13: 30 – Pictură pe față

Ce înseamnă Atelierele ILBAH Junior?

Atelierele ILBAH Junior reprezintă cel mai recent proiect al echipei Atelierele ILBAH, cu o experiența de aproape 3 ani în organizarea de cursuri acreditate și traininguri specializate. Cursurile și atelierele se adresează copiilor dornici să învețe prin joacă și părinților care apreciază metodele de învățare moderne, bazate pe interactivitate și joc.

Cursurile se desfășoară pe module, urmând o structură bine stabilită. Atelierele ILBAH Junior propun un program complet de cursuri de design, special conceput pentru a valorifica imaginația celor mici, gândirea creativă și logica acestora: Design Vestimentar, Design Floral, Design de Interior, Fashion și Micul Arhitect. Pe lângă acestea, cei mici pot participa și la cursuri de Educație financiară și Limbi străine.

Atelierele sunt programe interactive și creative ce au la bază educația non formală, acestea se desfășoară zilnic, abordând teme diferite ce fac parte din 5 mari categorii: Design, Pictura, Arts & Crafts, Descoperă Lumea, Ne Dezvoltam Împreună.

Participarea la eveniment este gratuită și se face pe baza înscrierii prin email la: [email protected], sau prin completarea formularului de pe site: http://www.ateliereleilbah.ro/blog/eveniment-lansare-atelierele-ilbah-junior-vino-alaturi-de-noi-in-lumea-fascinanta-a-juniorilor-plina-de-povesti-si-culoare/.

Alege sa iti petreci o zi speciala alaturi de juniorul tau!

Pentru mai multe detalii despre Atelierele ILBAH Junior, accesati:

Site-ul oficial: http://ateliereleilbah-junior.ro/

Pagina oficiala de Facebook: https://www.facebook.com/AteliereleILBAHJunior.ro

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share