READING

Vlad Straticiuc – de la profesor de tehnici ...

Vlad Straticiuc – de la profesor de tehnici textile la designer de pălărie

Distribuie articolul:
Share

Povestea lui Vlad Straticiuc este parcă ruptă din filme. Fiind plecat în concediu în sudul  Spaniei în 2003, a avut norocul să colaboreze în timpul vacanței cu  designerul de modă Roberto Diz, care pregătea o colecție nouă pentru o prezentare în Madrid. După prezentare, Roberto i-a propus să lucreze în echipa lui. Așa a început marea aventură a lui Vlad, astăzi devenind unul din cei mai buni designeri de pălării din lume.

Și-a făcut studiile la Academia de  Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Moldova în 1997, Facultatea de Arte Plastice, Catedra de tapiserie, unde a rămas apoi să activeze în calitate de profesor la disciplina Tehnici textile până în 2003.

Ți-a plăcut dintotdeauna să faci pălării?

Până acuma 8 ani  nici nu-mi puteam imagina  că o să fac palarii și că o să îndrăgesc atât de mult această meserie.

Descrie-ne te rog puțin din experiența ta de pălărier  – care a fost procesul de creare al primei tale pălării, cât timp ți-a luat s-o faci? Unde ai învățat de fapt să faci astfel de pălării frumoase și creative?

Prima experiență în confecționarea pălăriilor  a fost curioasă coincidență.  O clientă care a comandat o rochie de gală pentru o nuntă, în atelierul lui Roberto, m-a întrebat dacă  ar fi posibil să-i facem și o pălărioară,  să se asorteze cu rochia. În acel timp în sudul Spaniei, abia începea moda de a se purta și pălării la ceremoniile de gală. Eu nu mai făcusem pălării până atunci, dar am acceptat provocarea pentru că ideea mi s-a părut a fi una destul de interesantă. Cum nu aveam experiență în ceea ce privește materialele specifice pentru confecționarea pălăriilor,  am hotărât să fac o structură din fir metalic care era acoperită cu aceeași pânză din care era făcută și rochia. Clienta a rămas foarte  mulțumită și încântată de rezultatul final iar pentru mine acesta a fost un început în meseria de confecționare a pălăriilor.

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci? Care sunt lucrurile care te provoacă sau te motivează să creezi? Ce sau cine te inspiră să creezi? Ai careva surse de unde te încarci cu creativitate?

Îmi place să creez ceva original ce ar putea reda stilul persoanei. De aceea pentru mine este foarte important să comunic cu persoanele, să înteleg foarte bine ce își doresc acestea și apoi deja trec la partea creativă. Îmi place foarte mult  să mă joc cu formele și  structura materialelor. Reieșind din acest joc  mă inspir și știu cum voi crea o pălărie sau alta.

Suntem o revistă de handmade și bineînțeles că ne interesează foarte mult, să aflăm mai multe detalii despre procesul de creare al unei pălării. Spune-mi te rog, cum se crează o pălărie. Cum sau de la ce începi? Ce materiale folosești în special și de ce, cum le combini? Prin ce se deosebește o pălărie handmade de una făcută la fabrică? 

Totul începe de la ideea ce fel de pălărie ar trebui să creez. Este foarte important să știu pentru ce fel de eveniment este și când se va desfășura, va fi unul de zi sau de seară, pentru că de aceste informații depinde și designul pălăriei dar și dimensiunile. Având toate datele, elaborez crochiul  și în baza lui selecționez materialele care îmi pot permite  să obțin rezultatul așteptat. Cel mai mult lucrez cu Sinamay, Sinamay cu mătase, Pinapok, Buckram, Fetru  și  stofe.

Cred că cea mai mare diferență dintre un lucru handmade și cel de fabrică este că lucrul făcut cu mâna este unic și personalizat pentru fiecare  persoană în parte.

Cu ce culori lucrezi cel mai mult? Ai vreo culoare preferată?

Cel mai mult lucrez cu culorile naturale, liliacii, rosé, aurii și verzi. Culoarea mea preferată este verde.

Foto: Luisa Balada Lui B

Și a mea de altfel. Care este cea mai frumoasă experiență în calitate de designer de până acum?

Cea mai frumoasă experiență pentru mine a fost să câștig concursul internațional de pălării  în 2012  dedicat  jubileului de 60 de ani de domnie a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Ai deja anumiți clienți fideli presupun. Spune-ne te rog ce tipuri de pălării preferă aceștia?

Da, în această perioadă deja am reușit să-mi fac și careva clienți fideli. Nu aș putea spune că preferă tot timpul același tip de pălării. Totul depinde de evenimentul la care aceștia vor purta pălăria. Poate fi o pălărie pentru o nuntă dar și pentru o petrecere futuristă unde au nevoie de o pălărie mult mai specială.

vladstraticiuc9

Pălării de nuntă, designer Vlad Straticiuc.

Faci pălării atât pentru femei, cât și pentru bărbați, dacă da ce procent îl ocupă barbații în toată această afacere? 

Pentru moment confecționez doar pălării pentru femei. Pentru bărbați au fost doar câteva comenzi speciale.

Dacă ai avea ocazia să faci o pălărie pentru o vedetă , la alegere, cine ar fi aceasta (acesta) și de ce? Cum ar arăta pălăria?

Dacă aș fi avut această ocazie cred că  mi-ar place  să fac o pălărie pentru Lady Gaga pentru personalitatea pe care o are. Poate purta cu ușurință orice vestimentație și o trăiește, se transformă într-un amalgam cu ceea ce poartă. Cred că pălăria ar fi cu linii futuriste și ieșită din comun.

Carnaval de Cádiz 2015.

O altă întrebare Vlad care țin tare mult să ți-o adresez.  🙂

Cum lucrezi cu clienții? Deja am înțeles că faci pălăriile la solicitarea și dorința clientului, dar ar avea clientul ultimul cuvânt de spus atunci când este vorba de cum trebuie să arate pălăria la final? 

Da, fac pălăriile la solicitarea clienților ținând cont de ideile și doleanțele acestora dar ultimul cuvânt îmi aparține. Eu decid cum ar trebui să arate rezultatul final.

Dacă întâmplător ar veni cineva la tine și ți-ar spune că are și el idei în arta confecționării pălăriilor și că ar vrea și el să învețe să confecționeze pălării, ce sfaturi i-ai da? Ce cursuri sau școli de artă i-ai recomanda? Sau poate organizezi tu workshop-uri?

În cea mai mare parte eu am fost autodidact  în această meserie. Evident ca nu mi-a fost prea complicat deoarece sunt licențiat în Arte Textile.

Având deja în spate o bază de experiență proprie, am participat la câteva workshop-uri în domeniu, pentru a cizela tehnicile de lucru,  cu designerul de pălării Dillon Wallwork. În fiecare an el organizează workshop-uri în  Chateau Dumas în Franța. Aș recomanda mult participarea la aceste workshop-uri. Acum eu nu ofer cursuri, dar dacă cineva ar dori să mă contacteze cu orice întrebari ar avea, eu o să-i răspund cu plăcere.

vladstraticiuc8

Emma Samms purtând pălăria confecționată de Vlad Straticiuc la concursul de pălării. „Who Wants To Be A Milli-naire?”, Royal Ascot 2009.

Cunoști mai mulți creatori de pălării. Spune-ne și nouă cine îți place cel mai mult și de ce?

Îmi plac foarte mult creațiile  lui Philip Treacy, Stephan Jones și Dillon Wallwork pentru creativitatea și măiestria care o depun în creațiile sale.

Cum îți vinzi pălăriile? Unde sau cum pot achiziționa oamenii de rând pălării de la tine? Ai putea să dai cititorilor noștri o mică idee despre prețurile pălăriilor tale? Să presupunem că eu aș vrea să port o pălărie la serbarea căsătoriei, la ce preț să mă aștept? Cât timp ar trebui să aștept ca această pălărie să fie gata?

Am pălăriile mele expuse în câteva buticuri în Spania, unde pot fi achiziționate. Cei care își doresc pălării mă pot contacta direct pe pagina mea de Facebook (Vladimir Tocados). Este de dorit să mă contacteze cel puțin cu 2 luni înaintea evenimentului pentru a avea suficient timp pentru confecționarea pălăriei și expedierea acesteia.

Prețul începe de la 90€ în sus, și depinde de mai mulți factori – dimensiune, materialele utilizate și tehnica executării. Prețul pălăriei nu include însă și costurile de expediere.

Foto: Paco Rosso.

Care sunt metodele și sursele prin care noi cei de acasă am putea să susținem și să încurajăm frumoasa ta afacere?

Să purtați o pălărie confecționată de mine atunci când aveți o ocazie specială.

Anul trecut am fost foarte plăcut surprins de Iulia Scantei din România, care m-a contactat spunându-mi că va  asista în Ascot cu o delegație oficială  a României și i-ar face o deosebită plăcere să poarte o pălărie de-a mea la acest eveniment. Îi sunt foarte recunoscător și mulțumit pentru încrederea în lucrul meu și promovarea creației mele.

Screen Shot 2015-08-28 at 16.11.53

Pălării de Vlad Straticiuc; Colecţia de rochii de Sabrina Saree „Barcelona Bridal Week 2015”.

Vreun proiect excitant pe viitor?

Participarea în defileul de modă Barcelona Bridal Week 2016.

La ce să ne așteptăm de la următoare ta colecție? Când preconizezi să apară?

Apariția noii colecții e preconizata pentru finele acestui an. Pentru moment este o surpriza. : )

Ai un mesaj special pentru cititorii noștri?

Iubiți pălăriile, mari și mici, simple și exagerate, ele vă pot însoți atât în viața cotidiană, cât și în momentele mai speciale.

Mulțumesc mult Vlad pentru timpul și implicarea ta. Îți doresc multe realizări frumoase în continuare și să ne auzim de bine în curând. 

Interviu realizat de Gaby Galamaga

Comentarii

Salut, mă numesc Gabriela Galamaga. Sunt designer și creator de produs. De mai bine de 12 ani creez păpuși, ursuleți teddy și decorațiuni de interior. De profesie sunt editor de imagine și redactor. De un an și jumătate sunt mama unui băiețel minunat. Sunt pasionată de artă și film. Îmi plac cărțile pentru copii și biografiile. În timpul liber creez lucruri de mână și scriu texte. Visez într-o bună zi să public o carte pentru copii. Sper că veți citi cu plăcere interviurile mele pe Revista Atelierul iar tutorialele pas cu pas vă vor inspira și pe voi să creați lucruri de mână.

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share