Pentru multe dintre noi, toamna înseamnă lumină arămie sau ușor cenușie, băuturi călduțe, șaluri moi care învăluie ținute relaxate și culori care se plimbă de la roșu la galben, kaki și tonuri de pământ. Așa că unele din sentințele de stil dictate de podiumurile high fashion par să ne contrazică.
Pastel. Tricotaje. Culori tari. Centuri late și înalte. Sport. Suede. Poșete maxi. Folk.
Dar ce ne facem dacă purtăm Made in RO? Sau handmade (in RO)? Rămânem în afara trendurilor? Ei bine, așa cum pe podiumuri putem vedea și fuste mini, și fuste midi, și stil androgin, și ultrafeminin în același sezon, și în lumea handmade poți găsi tot ce-ți dorește inima, ca să nu rămâi în afara modei.
Pastelurile sunt asociate de cele mai multe ori cu primăvara. Dar culorile pastelate, bine purtate, au fost mereu în topul eleganței, indiferent de anotimp. Uitați-vă doar la regina Elisabeta! Rochiile în nuanțe pudrate știu să atragă atenția în ciuda culorii estompate. Iar dacă suntem genul dramatic sau funky, atunci putem adopta doar un accesoriu în culorile „fondantelor”.
Ce urmează? Tricotajele? Pe acestea le avem; iar dacă nu le avem, fie le lucrăm noi repede, că ne ard degețelele să valorificăm cumva firele cumpărate acum câțiva ani, fie o punem pe mama/bunica la treabă. Sau le cumpărăm. Ieșită în sfârșit din categoria „din tinerețea mamei/bunicii” sau „oh so ’70s”, o rochie tricotată va fi cu siguranță o apariție insolită. Atenție, însă, pentru că nu orice siluetă este avantajată de rochiile tricotate strâmte. Șalurile pot fi purtate însă de oricine și devin necesare toamna, când diminețile și serile sunt reci, dar ziua e caldă.
Rochie pastel: Chotronette | Poșetă: Andres Design | Șal : Gabriela Faur | Rochie tricotată: Onibon
Culorile tari s-au regăsit mereu în trenduri, indiferent care au fost ele. În această toamnă, se tinde mai mult spre zona verde-turcoaz-albastru. Celelalte culori capătă tonuri mai estompate și își așteaptă cuminți rândul. Poate la anul!
Deși în trend acum câțiva ani, probabil că centurile late nu au fost disociate din mintea fashionistelor de anii ’80, așa că prea puține curele au supraviețuit sezonului respectiv. Acum se întorc iar, dar de ce să ne mulțumim cu niște cingători plictisitoare, când lumea handmade de la noi știe să producă adevărate frumuseți? Iar o curea lată și înaltă pune foarte bine în evidență silueta.
Tunică: Atelier M | Rochie: Pop Anamaria | Brâu: Bohemian Sin | Curea: Print Unique
Cum ducem o viață dinamică indiferent că ne dăm seama sau nu, accesoriile și îmbrăcămintea potrivite sunt esențiale. Așa că trendul sportiv ne legitimizează, oarecum, purtarea unui rucsac sau a unei genți în bandulieră. Iar cu o bluză sau un tricou lejer de la EtnoWare, mai bifăm o tendință: inspirația folk.
Rucsac: Boohoohoo | Rochie sport pictată: AnTanTe | Geantă: la Muse Chic
În ceea ce privește pielea întoarsă (ecologică sau nu), aceasta a fost mereu prezentă în vestimentație, iar acum apare din ce în ce mai des și printre accesoriile viu colorate. Cea mai ușor de purtat este o geantă din suede, mai ales dacă respectă și alte „indicații” ale sezonului, adică se duce în mână și/sau este foarte voluminoasă.
Iar poșete maxi avem de mulți ani. De când purtăm după noi jumătate din locuință și un sfert din arsenalul trupelor de uscat, nu ne mai putem despărți de ele. Doar că acum trebuie să fie comod de dus atât în mână, cât și pe umăr. Normal, obosești să le tot duci pe braț!
Geantă mare din piele întoarsă : Vogel Bags | Plic: Spicul de grâu | Geantă mare albastră: Corina Boutique
De când cu „reînvierea iei”, nu ducem lipsă de element folk în vestimentația noastră. Nu mai poți ieși pe stradă de atâtea ii (unele tradițional românești fabricate în China). Așa că eu, una, pentru că vreau ceva altfel, mă uit după accesorii, unde elementele decorative sunt foarte bine puse în valoare de artizani români.
Poșetă: Atelier Lemnia | Traistă: Ziurel | Pantofi: Iutta
Prin urmare, paleta de opțiuni posibile este atât de largă, încât putem fi la modă și în acest sezon, fără eforturi mari sau schimbări dramatice de stil. Oricum tindem să purtăm ce ne stă bine și lucruri în și cu care ne simțim bine. Nu?!
NO COMMENT