READING

Celebrul florist Nicolae Agop pentru 3 zile in Rom...

Celebrul florist Nicolae Agop pentru 3 zile in România

Distribuie articolul:
Share

Nicolae Agop revine în toamna acestui an în România, pentru un workshop de Design Floral, dedicat tuturor floriștilor care vor să deprindă noi tehnici speciale în arta florală.

Trei zile pline de flori – 20-21-22 octombrie 2015, la care se alatură ca parteneri Facultatea de Horticultură, din cadrul Universității de Studii Agronomice București și Centrul de Creație Atelierele ILBAH.

Având un program mai complex, cu tematici și tehnici diversificate, workshop-ul va dura două zile (21 și 22 octombrie), la care se adaugă o demonstrație specială (20 octombrie), unde Nicolae Agop va realiza aranjamente de Crăciun. La această demonstrație se alatură și celebra Sanda Lazur – maestru ikebana și trainer Atelierele ILBAH cu aranjamente specifice de iarnă în stil ikebana.

Workshop floral Nicolae Agop Curs decorator floral Atelierele ILBAH

Programul workshop-ului este următorul:

20 octombrie 2015 – Demonstrație specială Aranjamente de Crăciun & Aranjamente de iarnă în stil Ikebana

  • Invitați speciali: Nicolae Agop si Sanda Lazur (locatie: amfiteatrul Facultatii de Horticultura, Bucuresti)

 21/22 octombrie 2015 – Workshop Nicolae Agop: Două zile pline de informații și multă practică, unde se vor realiza buchete speciale în diverse tehnici moderne, dar și aranjamente de Crăciun, pregătindu-ne astfel de sezonul sărbătorilor ce se apropie cu pași repezi. (locație: Centrul de Creație – Atelierele ILBAH).

Nicolae Agop este un nume de seamă în rândul floriștilor celebri la nivel internațional, cu o experiență profesională de 33 ani, care a reușit să își transpună pasiunea pentru floristică într-o profesie de succes. În prezent este membru de onoare al Asociației Naționale a floriștilor din Rusia, fondator al “Atelierului floristic AGOP” din Chișinău și absolvent al Școlii Internaționale de Floristică din Tallin, Estonia. Experiența sa în designul floral este susținută de numărul impresionant de expoziții, seminarii și concursuri la care a participat în prima fază a carierei sale și pe care le-a organizat ulterior în mai mult de 40 de orașe din țări diferite. Nicolae Agop este câștigătorul și deținătorul mai multor diplome la expoziții și concursuri internaționale de floristică profesională din Rusia, Moldova, Ucraina, Letonia, Italia, Slovacia, Republica Ceha, Estonia, Japonia si Elveția.

Mai multe detalii despre workshop-ul organizat de Atelierele ILBAH găsiți aici.

Înscrierile se pot face completând formularul de înscriere, pe adresa de email: [email protected] sau la numărul de telefon +40 729 373 387.

 

Comentarii

Mihaela Ion este manager cultural cu o experienţă de peste 17 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşti şi cu un doctorat în istorie. Pe lângă educaţia universitară dedicată istoriei artei, Mihaela s-a specializat în domeniul managementului cultural în Londra şi Paris prin bursele acordate acesteia, de către Fundaţia Gabriela Tudor şi Ministerul Culturii din Franţa. Este co-fondatoare a Revistei Atelierul (Asociaţia Atelierul de Creaţie) şi a proiectelor generate de această comunitate internaţională: "Creative Night Talks", "Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs". Este evaluatoare independentă pentru diferiţi cofinanţatori publici. Curatoriază expoziţii în diferite galerii de artă şi spaţii de consum de artă, din România şi străinătate. Este International Board Member AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă) şi membră a departamentului de Digital Strategies a aceleiaşi asociaţii. https://mihaelaion.com/

RELATED POST

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share