Ne aflăm deja la a VI-a ediție a Swapului de Crăciun! Wow! Ediția de Crăciun a fost prima ediție de Swap pe care am creat-o în cadrul revistei Atelierul și a crescut, an de an, datorită participanților darnici și creativi. Ne bucurăm tare mult să pornim o nouă ediție, pe care o vrem magică – precum perioada sărbătorilor de iarnă.
Vă invităm să vă înscrieți la Swap, să creați cu drag, gânduri bune și materiale atent alese, să dăruiți cu toată inima bucurie ca atunci când eram mici. Inspirația pentru această ediție este, ca de fiecate dată, Crăciunul și bucuria sezonului – de la prima zăpadă, la decorarea bradului alături de cei dragi, de la pregătirea cadourilor handmade la emoția și entuziasmul dimineții de Crăciun, de la arome de scorțișoară la colinde vesele.
Ce presupune un swap? Schimbul de obiecte handmade, create de fiecare participant după îndemânare, imaginație și cu mult drag, special pentru o altă persoană. Participanții la Swapurile organizate de noi sunt iubitorii ai creațiilor handmade și la fiecare ediție, cei care au respectat regulile, care au creat ceva cu drag special pentru partenerul sau partenera sa și au tratat cu respect acest schimb, au fost încântați, au legat noi prietenii și de cele mai multe ori, s-au înscris și la următorul swap.
- Prin urmare, insistăm și recomandăm să citiți cu atenție regulamentul și recomandările de mai jos înainte de a te înscrie la Swapul de Crăciun.
- Pentru a te înscrie la swap trebuie să completezi formularul de mai jos până la data de 10 decembrie, ora 23:59. Ai grijă să completezi toate câmpurile, altfel nu se va înregistra înscrierea ta.
- Ai grijă ca adresa să fie scrisă corect și complet (inclusiv numele județului), verifică chiar și de 2-3 ori să nu se fi încurcat literele sau numerele.
- Se vor lua în considerare doar înregistrările realizate prin acest formular. Şi da, îl completezi chiar dacă ai mai participat la swapurile Atelierul.
- În zilele de 11-12 decembrie vom anunța lista partenerilor de swap pe site. Partenerii sunt grupați câte doi, astfel fiecare dăruind un obiect personalizat care se încadrează în tema Magia de Crăciun celui de la care va primi la rândul său un cadou (ex. A îi va face un cadou lui B, iar B îi va face un cadou lui A). Totuși, menționăm că partenerii vor fi, în continuare, stabiliți în mod aleator cu ajutorul unui program creat special pentru Swapurile Atelierul.
- Fiecare participant va primi un email cu datele partenerei/partenerului său pentru a putea să înceapă pregătirea pachetului.
- Urmează să creezi ceva handmade special pentru partenera ta/partenerul tău de swap. Poate fi orice legat de Crăciun și sărbătorile de iarnă. Cel mai important este ca obiectul creat să transmită bucurie.
- Include în pachețelul trimis de tine ceva dulce și o felicitare de Crăciun (handmade sau nu)!
- De îndată ce pachetul este gata, mergi cu el la poștă până în data de 18 decembrie, cu siguranță este așteptat cu drag.
- De asemenea, îţi recomandăm să iei legătura prin email cu partenera ta/partenerul tău de swap, pentru a anunţa că ai primit coletul. Comunicarea între parteneri este foarte importantă, aceasta fiind cea mai bună modalitate de a evita neînțelegeri.
- Poţi să te înscrii şi dacă nu locuieşti în România.
- Nu uita să faci o poză la cadoul primit şi să ne-o trimiţi pe adresa de mail [email protected]
- Adaugi pe blogul tău, pe pagina ta de FB imaginea cu “Particip la swapul de Crăciun”.
- Folosește hashtag-ul #swapAtelierul.
- [vfb id=2]
Tips&Tricks pentru un swap reușit:
- Citește cu multă atenție regulile de mai sus și respectă-le întocmai – partenera ta de swap urmează aceleași reguli și are aceleași așteptări ca și tine.
- De îndată ce ai trimis pachetul, scrie un e-mail partenerei tale. Acest lucru asigură o comunicare mai bună, iar în cazul adreselor de post restant asigură-te că destinatarul va intra în posesia pachetului și nu vei avea surprize neplăcute.
- Pentru servicile poștale perioada sărbătorilor este probabil cea mai ocupată, ceea ce uneori înseamnă și un risc mai mare pentru colete rătăcite. De aceea îți recomandăm să trimiți pachetul cît mai curând.
- Dacă ceea ce vei primi nu este chiar pe gustul tău, ține cont de faptul că partenera ta sau partenerul tău a creat ceva special pentru tine și merită aprecierile tale pentru încercare și generozitate.
- Ține cont că prin înscrierea la swap îți iei angajamentul să creezi ceva special care se încadrează în tema sărbătorilor de iarnă pentru partenera sau partenerul tău și să comunici deschis cu ea sau el.
- Nu ne trimite mailuri cu întrebări legate de statusul swapului şi de partenerul tău de swap dacă perioada de înscriere nu s-a finalizat.
- Dacă nu ai respectat regulile swapurilor anterioare, înscrierea ta la actualul swap nu va fi luată în considerare. Ne pare rău, dar vrem ca regulile swapului să fie respectate.
- Dă-ne un mail că nu ai primit pacheţelul de swap, după 10 ianuarie 2016.
- Dacă vrei să împărtășești cu toată lumea vestea mare – participi la swapul Atelierul – îți punem la dispoziție două imaginii pentru blogul/site-ul tău și pagina de Facebook.
Spor la creat și un swap cât mai plin de bucurie!
Ilustrații create de Mirela Stoica
Comentarii
Swap de Crăciun, ediția a VI-a – lista partenereilor | Revista Atelierul
11 decembrie
[…] citești și respecți regulamentul swapului de Crăciun, pe care îl găsești […]
mihaella.ion
26 noiembrie
http://www.blog.copilarim.ro/2015/11/particip-la-swap-de-craciun-2015-by.html