După o lungă perioadă în care proiectul Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs a reprezentat principalul subiect al Revistei Atelierul – proiectul fiind unul dintre cele mai importante evenimente anuale din România – a venit timpul să tragem linie și să enunțăm în câteva fraze „rezumatul” celei de-a patra ediții a Nopții Albe a Creatorilor şi Designerilor de Produs 2015.
Proiectul Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de Produs, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, a fost derulat de către echipa Asociaţiei Atelierul de Creaţie, sub coordonarea Mihaelei Ion și a Teodorei Vlădescu pe întreaga perioadă a lunii octombrie 2015, în trei orașe: Cluj-Napoca (17 octombrie), București (24 octombrie), Timișoara (31 octombrie). Finalul proiectului a fost marcat de lansarea catalogului trilingv al expoziției (catalogul poate fi citit online aici: https://www.revista-atelierul.ro/2015/11/29/citeste-descarca-promoveaza-catalogul-noptii-albe-a-creatorilor-si-designerilor-de-produs/
Şi bineînţeles îl poţi descarca de aici: [ddownload id=”43333″]
Ce a însemnat Noaptea Albă a Creatorilor și Designerilor de Produs?
Dincolo de nume și cifre, Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs răspunde de 4 ani nevoilor comunității designerilor şi creatorilor de produs din România și aduce celor prezenți la expoziție o serie întreagă de beneficii, o parte dintre ele fiind descrise mai jos:
- Networking și diversitate
Similar anilor trecuți, Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs a reușit să creeze în toate cele trei orașe cadrul specific unei galerii de artă contemporană și a servit ca platformă de dialog între creatori și vizitatori. Dj Never Over și DJ Frunză au fost cei care au întreținut atmosfera cu cele mai interesante ritmuri social chill și influenţe groove.
Participanți aparținând celor șapte domenii creative, au împărtășit idei și tehnici de creație vizitatorilor, bloggerilor și fotografilor oficiali prezenți la expoziție. Astfel, artiști vizuali, arhitecți, designeri de produs, creatori de produse unicat, multimedia designeri, graphic designeri și sculptori au dat formă, expresie și culoare galeriilor create în cele trei orașe.
- Creativitate și unicitate
Cei 44 de expozanți care au bine meritata reputație de creatori și designeri români și ale căror prezentări apar în paginile catalogului Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs, au avut în comun un lucru esențial pe baza căruia au fost selectați: originalitatea brand-urilor lor. Andreea Bololoi Jewelry // Abru // Bo3mia // Carter Gear // Daciana Dax // DCD Illustration // Desenat // edit.CUT.paint // F r a n t u r i // Onibon // Ramsmade // Simona Albu Handbags// Ana Marchetanu // Vlad Oană // SANCTI SPIRITVS // dear sender // the MISSION // Inorog // Gabi Toma // AYA concept // oaky // AITO // Carmen Emanuela Popa // UNITE PRIVEE // Ukiscreator // Silva Artis // Ionela Luncanu // Deco-Box // Wood Be Nice// Magic Mint Handmade// Whoabi Sabi // Owlipop // Mr. Musette // Creative Chaos // LUT // Otilia Adam // Atelier Jamais // flow // Crina Marinescu Atelier // Anamaria Pop // OONA Studio // M.O.A. Bijoux // Differenzial Kraft // Linda Szabo au susținut prin produsele lor, cele mai noi trenduri în materie de bijuterie contemporană, articole de mobilier, design vestimentar și creaţii de autor.
- Profesionalism și eleganță
Centrul de cultură urbană – Casino din Cluj-Napoca, Institutul Cultural Român din București și Ambasada din Timișoara au fost cele trei locații alese să susțină și să completeze eleganța expoziției. Toate cele trei spații alternative de consum de cultură au integrat perfect în atmosfera lor clasică, stilul contemporan, avangardist al creațiilor expuse, punându-le astfel valoarea în evidență.
În plus, Pallets Concept Bar a găzduit într-o atmosferă prietenoasă și primitoare evenimentul care a marcat încheierea proiectului: Lansarea catalogului Nopţii Albe a Creatorilor şi Designerilor de Produs 2015.
Ce impact a avut?/ Cine ne-a susținut și promovat?
Pe tot parcursul evenimentului, ne-au fost alături prin promovarea atât online, cât și offline, 50 de parteneri media oficiali. Dintre aceștia se remarcă cele două radiouri care au prezentat proiectul: Radio România Cultural & TaNaNaNa și cele două televiziuni: TVR2 și TVR Timișoara.
În plus, în mediul online, cei 11 bloggeri oficiali au oferit în timp real detalii despre toate cele trei ediții marca Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs . Alături de ei, fotografii oficiali au adus un plus de credibilitate prin fotografiile realizate cu talent și pasiune.
Toate aceste elemente menționate anterior au contribuit rând pe rând la crearea cadrului specific Nopții Albe a Creatorilor şi Designerilor de Produs. Ajunsă la cea de-a patra ediție, dominată de artă, cultură, design și inspirație, expoziția a conturat perfect scopul principal al proiectului, sprijinind astfel, ca de fiecare dată, valorile contemporane și lucrările creatorilor din spaţiul cultural românesc ce merită în continuare să fie dezvoltate, susținute și promovate.
Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs a devenit o platformă activă de networking şi inspiraţie, dedicată persoanelor creative din România. Confirmarea acestui merit a venit și prin includerea proiectului printre finaliste la Gala Societăţii Civile, secţiunile Artă şi cultură şi Impact. Mai mult, voluntarii săi au fost printre finaliştii Galei Naţionale a Voluntarilor, secţiunea Artă şi cultură. Iar anul acesta, proiectul este finalist la Elle Decoration Romania.
Echipa proiectului este formată din: Mihaela Ion, Teodora Vlădescu, Valentin Grosoşiu, Anca Ionescu, Daniela Lazăr, Gabriela Gorgan, Gabriela Gheorghe, Daniel Mircea, Elisa Ene, Andreea Manea, Ramona Croitoru (Roşca). Voluntarii şi prietenii proiectului sunt: Ioana Gînscă- Botiş, Monica Opincariu, Elena Enciu, Elena Gheorghiu, Ramona Chifu Mateescu, Loredana Martalog, Mirela Stoica, Andreea Darie, Ștefan Balea, Cristina Vasc, Adriana Tuluca-Marina, Raluca Pucani, Bogdana Mircea, Elena Caloian, Dragoş Vrabete, Silviana Petre.
Mai multe imagini găsiţi:
- Lansarea catalogului https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1135777703107002.1073741912.110083399009776&type=3
- Ediţia de Timişoara https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1132540143430758.1073741910.110083399009776&type=3
- Ediţia de Bucureşti: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1124662917551814.1073741908.110083399009776&type=3
- Ediţia de Cluj Napoca: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.1121184074566365.1073741907.110083399009776&type=3
József Vass: „mă consider 100% ilustrator” | Revista Atelierul
10 mai
[…] cunoscut pe József la Noaptea albă a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia din Cluj Napoca, în 2015. Ne-au plăcut din prima ilustraţiile lui, ne place stilul […]
Suntem din nou finalişti la Gala Societăţii Civile | Revista Atelierul
10 aprilie
[…] Noaptea Albă a Creatorilor şi Designerilor de Produs, iniţiat de Asociaţia Atelierul de Creaţie, prin Mihaela Ion şi Teodora Vlădescu, este din nou […]
Ep. 42 Aleg să port produse made in Ro: József Vass | Revista Atelierul
9 ianuarie
[…] cel mai important, oferă cadouri produse made in Ro. Am prezentat brandul Mr. Musette în cadrul Nopţii albe a creatorilor şi designerilor de produs, ediţia 2015, şi ne face o deosebită plăcere să continuăm colaborarea cu […]